AGORA
11.7K subscribers
22.2K photos
3.52K videos
5 files
26.5K links
Dacă v-au scăpat cele mai importante evenimente ale zilei, nu vă faceți griji! AGORA e aici să vă informeze.
Download Telegram
🇪🇺🇲🇩 R. Moldova a trecut mai mult de jumătate dintre etapele care trebuie parcurse pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar la acest fapt a contribuit, inclusiv, decizia Consiliului European din 14 decembrie, care a acordat undă verde țării noastre pentru a demara negocierile de aderare.

Motiv oportun pentru a face claritate ce înseamnă acest acord și cum ar putea arătă viitorul aderării în timp.
42🙏5🤮1
🔴Sistemul de educație are nevoie de șapte mii de profesori pentru a acoperi deficitul de cadre didactice. Cel puțin asta spune ministrul educației și cercetării, Dan Perciun.

📌Acesta a menționat și care sunt soluțiile pentru combaterea acestui deficit.
👍24😐8🙉3💩1
„Sunt într-o cameră cu Vladimir Putin. Și alți 600 de oameni.”

🔹Impresiile unui jurnalist BBC despre conferința liderului de la Kremlin: „Maratonul de patru ore a fost atent regizat. Poate că am fost invitat, dar președintele nu a răspuns la niciuna dintre întrebările mele. Păcat. La aproape doi ani de la invazia pe care a declanșat-o, am avut atâtea să-l întreb!”
🤯15🤮73🤣3👀2
🇪🇺Fast and focused: Moldova și Ucraina, țările cu cel mai rapid parcurs spre familia UE

🔴Un an și nouă luni. De atât timp a avut nevoie țara noastră pentru a parcurge drumul de la semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană până la începerea negocierilor de aderare.

📌Într-o analiză comparativă, Moldova și Ucraina sunt țările cu cel mai rapid parcurs, până la această etapă, spre familia europeană.
36💘31🤣1
❗️Două cazuri de rujeolă în rândul copiilor au fost înregistrate în R. Moldova în luna decembrie, iar în țara vecină este declarată epidemie la nivel național. În aceste condiții, singura măsură aplicată de responsabilii în domeniul sănătății este îndemnul la vaccinare.
😨16😢1
🔴Primele reacții de la Moscova

📌Peskov: „Ucraina și Moldova nu îndeplinesc criteriile de aderare la UE”
🤡46💩36🖕17🤣7😁5💯1💘1
🇪🇺Consiliul European a decis să înceapă negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană cu Republica Moldova.

🔶Ce înseamnă acest lucru, ce etape urmează să fie parcurse și ce oportunități sunt deja disponibile moldovenilor citiți pe pagina @euneighbourseast
https://euneighbourseast.eu/ro/enlargement/
#EUEnlargement #StrongerTogether
👍277💩1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🔴Ședință de Guvern, în seara zilei de vineri. În debutul ședinței, premierul Dorin Recean a felicitat cetățenii cu evenimentul din 14 decembrie.

🔵„De luni încep negocierile. Echipele pleacă la Bruxelles. Am realizat o etapă importantă, muncind asiduu alături de președinta Sandu. Vreau să remarc efortul diplomatic. Dar ce a fost până acum, a fost doar încălzirea, pentru că de luni toate 33 de capitole trebuie să le negociem”, spune premierul.

🔴Mai mult, Dorin Recean a chemat cetățenii la o sărbătoare comună în ograda președinției:

🔵„Duminică, la ora 14:00, avem invitația președintei să sărbătorim împreună. Invit cetățenii și colegii să sărbătorim acolo”.
32👍7💩1
În atenția pasagerilor! Troleibuzele staționează pe Calea Ieșilor din capitală.

🔴Se întâmplă din cauza unor deranjament la rețeaua de contact.

🔴Rutele nr. 5, 8 și 23 circulă până la Parcul Alunelul

❗️Serviciile de intervenție se află la fața locului.

UPDATE. La ora 19:25 a fost restabilită circulația troleibuzelor pe str. Calea Ieșilor. Rutele menționate atestă întârzieri de până la 25 minute.
👀3🤗1
📱Odată cu dezvoltarea tehnologiilor și a mediului online, a avantajelor și utilităților pe care acestea le aduc, cu pași la fel de rapizi ia amploare violența digitală, inclusiv în țara noastră.

🗣 La mijloc, însă, se află securitatea și starea de bine a femeilor, acestea fiind una dintre țintele abuzatorilor. Mai mult, în toată această repeziciune a progresului, elementele care nu țin pasul sunt legile și politice care ar putea asigura securitatea.

❗️Chiar dacă, 85% dintre femei au declarat că au fost martore ale violenței online, iar aproape 40% dintre ele au fost victime.
😢74
Un biciclist a fost lovit de un automobil pe un drum din proximitatea localității Domulgeni, raionul Florești.

❗️S-a întâmplat în seara zilei de 15 decembrie.

❗️Impactul s-a soldat cu decesul biciclistului, comunică Poliția R. Moldova.

❗️Șoferul mașinii a fost cel care a chemat poliția.
😱13🤯1😨1
AGORA
(VIDEO/FOTO) Situație la Vama Sculeni sau cum nu s-au pliat legea și intenția. ❗️Un grup de voluntari din România au pornit cu un camion cu donații pentru copii din R. Moldova. E vorba de haine și încălțăminte. ❗️Însă, la Vama Sculeni aceștia au fost întrebați…
Cazul lotului cu daruri din vama Sculeni:

🔴Reprezentanții Serviciului Vamal au comunicat pentru AGORA că, în cele din urmă, cei 15 voluntari au fost lăsați să intre în Moldova.

🔴Iar în cazul camionului cu haine și încălțăminte s-a stabilit că acesta rămâne în vamă până vor fi obținute acte permisive de la autoritățile statului care să confirme că e vorba de o donație.
🫡7👍3💩1
Întorci sticla și primești doi lei.

🔴Agenții economici, centrele comerciale și alți comercianți ar putea fi obligați să deschidă depozite de colectare a ambalajelor reciclabile. Aceasta în parteneriat cu producătorii.

🔴Iar în acest lanț, consumatorul va fi cel care inițial va achita un adaos pentru ambalaj, iar ulterior își va întoarce banii restituind sticla, plasticul sau hârtia utilizată.

🔴Prevederile se conțin într-un proiect de lege votat de Parlament în primă lectură.
62👍24
🔴Ucraina: Un membru al Consiliului local din Kerețk a detonat câteva grenade în timpul ședinței.

◾️După detonare, o persoană a murit, iar 26 de persoane au fost rănite, șase dintre care se află în stare gravă, inclusiv atacatorul.
😢17🤬3🥱1
Au mers la Moscova împreună cu un lider de la Tiraspol.

❗️Adrian Albu, Grigore Novac și Constantin Starîș, deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, au fost la Moscova.

❗️Cei trei au stat alături de reprezentantul pretinsului legislativ de la Tiraspol, Alexandr Korshunov, în timp ce acesta solicita un mecanism de apărare pentru locuitorii regiunii în contextul unor pretinse amenințări legate de aprobarea normelor la codul penal privind separatismul de către autoritățile constituționale.

❗️S-a întâmplat la Conferința „Rolul interacțiunii dintre fracțiunile partidelor politice și blocurile în cooperarea interparlamentară a țărilor CSI”, găzduită de Casa Sindicatelor din Moscova.
💩64🤮14🤬9👍2
În seara zilei de 15 decembrie, într-unul dintre pavilioanele de la centrul Moldexpo a izbucnit un incendiu. Potrivit surselor AGORA, pentru lichidarea arderii au intervenit șase echipaje de pompieri.
😱14😨1
🌤Salutare, prieteni!

📆 Am avut o zi trăită în briza noii adieri și a suflului european. Cu un flashmob, în semn de mulțumire pentru Uniunea Europeană, la Delegația UE în Moldova; cu o explicație ce înseamnă deschiderea procesului de negociere pentru aderarea la UE, câte mai avem de parcurs și cât de dificilă ar putea fi această etapă; cu o retrospectivă a termenilor de care au avut nevoie alte țări pentru a surmonta treptele care duc spre UE.

Aer curat, într-un cuvânt...mai ales, când sunt și știri pe măsură😉
6👍3💋1
❗️Decizie CSE: Se alocă aproape 10 mil. lei din donații pentru sistemul de protecție al refugiaților

Mai multe resurse financiare vor fi alocate instituțiilor responsabile pentru întreținerea centrelor de plasament, dezvoltarea profesională a lucrătorilor din domeniul asistenței sociale, pentru „plata unică cu caracter excepțional” a angajaților din Centrele de plasament temporar pentru refugiați.
👍13
🎄În capitală încep să apară primii pomi de Crăciun și luminițe. Preturile de sector, dar și agenții economici, decorează spațiile publice.

❄️📸 Prieteni, așteptăm pozele voastre de prin țară cum arată localitatea în care vă aflați de sărbători.
12👍2💩1