Agenția de Dezvoltare Regională Nord
82 subscribers
1.88K photos
16 videos
749 links
Agenția de Dezvoltare Regională Nord este o instituție publică necomercială subordonată Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.
➡️ www.adrnord.md
Download Telegram
📢 Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale prezintă spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Programului Național de accelerare a dezvoltării mun. Bălți în calitate de pol de dezvoltare pentru anii 2024-2028.

🔗 Detalii: https://bit.ly/49qCX8k
În perioada 10-11 aprilie curent, experți angajați de banca germană KfW se află într-o vizită de documentare în Regiunea de Dezvoltare Nord, în contextul elaborării Studiului de prefezabilitate pentru Programul Deschis de Dezvoltare Urbană Moldova.

În cadrul unei ședințe la Bălți, i-am informat pe experți despre specificul activităților noastre și le-am oferit detalii despre sistemele de asigurare cu apă și sanitație pe care le-am implementat anterior, dar care necesită noi investiții pentru a fi extinse și puse în funcțiune.

Agenda experților angajați de KfW include vizite în mai multe localități din raioanele Glodeni, Sângerei și Soroca, unde anterior am implementat sau urmează să implementăm proiecte de asigurare cu apă și sanitație. Vizitele în localități includ întrevederi cu autorități publice locale și inspectarea sistemelor de alimentare cu apă ce necesită noi investiții.
📢 Programul Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA), finanțat de USAID Moldova, face apel pentru depunerea solicitărilor de grant pentru a spori, la nivel local, gradul de înțelegere a reformelor, promovând astfel transparența și angajamentul public local pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, investiții și comerț în Republica Moldova.

💰 MISRA anticipează acordarea de granturi multiple în valoare de până la 150.000 USD fiecare.

📅 Cererile vor fi remise doar în format electronic, în format MS Word și/sau PDF, până în data de 27 mai 2024.

🔗 Detalii: https://bit.ly/44l4GGJ
📌 Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a convocat, în premieră, Consiliul de Asistență Externă în domeniul Dezvoltării Regionale și Locale.

🔗 Detalii: https://bit.ly/3U3eArC
📌 Ședința de constituire a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord de legislatura a V-a va avea loc 𝐣𝐨𝐢, 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, cu începere de la 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟒.𝟎𝟎, în incinta Agenției de Dezvoltare Regională Nord (strada Independenței, nr. 26, mun. Bălți).

➡️ În cadrul ședinței vor fi desemnați președintele și vicepreședintele CRD Nord, precum și reprezentantul sectorului privat în componența Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale.

ℹ️ Noii membri ai Consiliului vor lua act de politica de dezvoltare regională în țara noastră și de rolul CRD Nord în procesul decizional. Totodată, consilierii regionali vor audia Raportul de implementare a Programului Operațional Regional (POR) Nord în anul 2023, Raportul de evaluare a Programului Regional Sectorial în domeniul Aprovizionare cu apă și canalizare al Regiunii de Dezvoltare Nord și vor aproba Planul de implementare a POR Nord pentru anul 2024.

🔗 Detalii: https://bit.ly/3WtXeHp

#DezvoltămÎnNord #crdnord #regiuneanord
𝐈𝐍𝐕𝐈𝐓𝐀𝐓̦𝐈𝐄 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐌𝐀𝐒𝐒-𝐌𝐄𝐃𝐈𝐀

Invităm instituțiile mass-media la evenimentul de lansare a lucrărilor de construcție a Complexului multifuncțional sportiv din mun. Edineț.

📅 Evenimentul va avea loc 𝐣𝐨𝐢, 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, cu începere de la 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏:𝟎𝟎, în municipiul Edineț, str. Șoseaua Bucovina, nr. 33/B (lângă Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”).

🔗 Detalii despre proiect: https://bit.ly/3UgevAS

#GuvernulConstruiește #DezvoltămÎnNord
🏗 #GuvernulConstruiește Astăzi, în municipiul Edineț, am lansat lucrările de construcție a unui complex multifuncțional sportiv.

💬 Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Datorită acestui proiect, circa 100 de mii de locuitori din raioanele Edineț, Briceni, Ocnița, Râșcani, Dondușeni și turiștii vizitatori vor avea acces la o infrastructură sportivă la standarde europene. Guvernul continuă să investească în tinerii noștri.”

💬 Maria Prisacari, director ADR Nord: „Vom depune toate eforturile ca, în mai puțin de doi ani, beneficiarii viitorului complex sportiv din Edineț să aibă posibilitatea să practice un mod sănătos de viață și chiar să persevereze în domeniul sportului.”

ℹ️ Acest proiect de dezvoltare urbană este finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

🔗 Detalii: https://bit.ly/3WargzF

#DezvoltămÎnNord #RegiuneaNord
📌 Membrii Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord de legislatura a V-a s-au reunit în cadrul primei ședințe regionale.

Cei 30 de membri ai CRD Nord prezenți la ședință au ales, cu unanimitate de voturi, președintele și vicepreședintele Consiliului și au desemnat reprezentantul sectorului privat în componența Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale.

ℹ️ În cadrul ședinței i-am familiarizat pe noii consilieri regionali cu politica de dezvoltare regională în țara noastră. În acest context, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a vorbit despre rolul CRD Nord în procesul decizional.

🔗 Detalii: https://bit.ly/4aQXbcV

#crdnord
📌 Astăzi am participat la Forumul de cariere și stagii de practică organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți în incinta Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic „Nortek”.

ℹ️ Am pus la dispoziția publicului materiale informative despre proiectele de dezvoltare regională pe care le implementăm și publicații de promovare a turismului.

A fost un prilej în plus să le vorbim participanților la eveniment despre activitățile pe care le desfășurăm și despre proiectele de dezvoltare pe care le implementăm în Regiunea Nord, inclusiv cu suportul Uniunii Europene.