___________
___________
e-mail:
___________
CERERE PREALABILĂ
/conform art. 162 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ/
De către petiționar a fost depusă la autoritatea de asigurări sociale cerere cu privire la emiterea deciziei de calculare și plată a indexării pensiei. Astfel, respingerea expres sau prin tăcere a cererii respective constituie un act administrativ individual defavorabil, pe care îl considerăm ilegal și contrar demnității omului, după cum urmează.
Potrivit art. 47 din Constituția Republicii Moldova, Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.
Conform art. 13 alin. (1) – (2) din Legea nr. 156 din 14.10.1998 privind sistemul public de pensii, pensiile se indexează anual la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie rata inflaţiei la sfârşitul anului precedent, exprimată prin creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv faţă de aceeaşi lună a anului premergător. Coeficientul de indexare se stabileşte de către Guvern.
Subsemnatul, este pensionar și se încadrează în sfera de acțiune a prevederilor legale din Legea pre-citată. Astfel, petiționarul a constatat că, organul de asigurări sociale contrar prevederilor legale enunțate a calculat și plătit indexarea pensiei într-o sumă ce nu corespunde coeficientului de indexare ratei inflației anului 2022, exprimată prin creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv faţă de aceeaşi lună a anului premergător.
Subliniez că, inflația pentru luna decembrie 2022 a crescut cu 30,2% faţă de aceeaşi lună a anului 2021. Autoritatea de asigurări sociale, începând cu 01.04.2023, a calculat și achitat indexarea pensiei într-un cuantum mai mic de 30,2%.
Pentru motivele expuse și în conformitate cu prevederile art. art. 21, 162 alin. (3) lit. b), 166 din Codul administrativ,
S O L I C I T:
1. Admiterea cererii prealabile și emiterea unei Decizii prin care să fie calculată și achitată, cu începere de la 01 aprilie 2023, indexarea pensiei în cuantum de 30,2%, conform coeficientului de indexare a ratei inflaţiei la sfârşitul anului 2022, exprimată prin creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv faţă de aceeaşi lună a anului 2021, așa cum este prevăzut de art. 13 alin. (2) prima frază din Legea nr. 156 din 14.10.1998.
2. Notificarea, conform art. 169 alin. (2) din Codul administrativ, Deciziei emisă în privința prezentei cereri prealabile la adresa ____________.
„__” _______ 2023
Petiționar ________ (semnătură)
▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️
3. После 15 дней, если ответ будет отрицательным или его не будет, вы подадите иск в суд, который я вам дополнительно предоставлю на этой же странице.
✅Всё вышеперечисленное вы можете проделать самостоятельно, либо я и моя команда можем сделать это за вас.
В ближайшие 2 недели мы откроем офисы для приема пенсионеров сперва в Кишиневе, а затем и по всем районам.
По нашим подсчетам, при минимальной пенсии в 2.000 лей , вам, с учетом процентов за пользование вашими средствами, должны доплатить за год не менее 4.000 лей.
У кого же пенсия выше, то и в пропорции больше.
✔️Форму заявления в CNAS скопируйте из этого текста.
❗️В случае возникновения дополнительных вопросов, в течении нескольких дней я предоставлю на этой странице номера телефонов для связи.
Сплоченность, единство и решительные действия - непременно приведут нас к победе!
Я уверен в этом!

👍2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Почему в Молдове цены растут быстрее чем в Европе?
Часть 1
Неделю назад я задал простой вопрос, почему у нас инфляция 30%, а в среднем по Европе 10%, когда курс евро к лею неизменен. Гробовая тишина. Что ожидаемо.
*****
De ce prețurile în Moldova cresc mai repede decât în Europa?
Partea întâi
Acum o săptămână am adresat o întrebare simplă: De ce la noi inflația e de 30%, iar media europeană e de 10%, în condițiile în care raportul euro-leu nu s-a schimbat. Tăcere totală. Așa cum era și de așteptat.

Часть 2

Partea a doua

💯1
Почему в Молдове цены растут быстрее чем в Европе?
Прошел год с момента, когда Совет дураков при Майе Санду поручил своему интеллектуальному центру в лице Димы Алайбы подготовить отчёт по причинам неудержимого роста цен. Закономерно, что какой интеллектуальный центр, такой и доклад. Доклада нет, и центра тоже нет. Неделю назад я задал простой вопрос, почему у нас инфляция 30%, а в среднем по Европе 10%, когда курс евро к лею неизменен. Гробовая тишина. Что ожидаемо.
Знаете, если вы хотите, чтоб у людей к вам было меньше требований и ожиданий, закатывайте штанины в носки, когда выходите на улицу. Майя Санду именно так и поступает. Даже её горячие сторонники не ждут «хороших времён», лишь напряжённо ищут ей хоть мало-мальское оправдание. Ведь если в схемах Майи Санду вы не видите лоха, значит лох вы.
Итак, почему у нас цены растут быстрее чем в Европе? 25 февраля 2022 года Комиссия по чрезвычайным ситуациям внесла в список социально значимых продуктов еще 10 самых популярных групп продуктов питания. Это и мясо курицы, и яйца, и макаронные изделия, лук, картофель, сахар и так далее. Они ограничили торговую наценку импортерам от границы до прилавков магазинов и супермаркетов 20ю процентами.
С первого взгляда может показаться, что ПАСовцы заботятся о людях и дают по рукам спекулянтам и перекупщикам. Однако, оказывается совсем наоборот. Затраты импортеров по банковским кредитам, хранению, развозу товаров по магазинам, оплате персонала и сопутствующих трат, а также минимальная прибыль составляют не менее 15-17 %. А еще и торговая надбавка магазинов должна составлять не менее 15%, иначе магазины обанкротятся. Причем, чем ниже цена килограмма товара, тем выше в процентном соотношении затраты импортеров.
То есть, создали искусственный барьер для импорта, сформировали дефицит на рынке и антиконкурентную среду. Чем не преминули воспользоваться местные производители. Только за неделю, следующую после принятия постановления, они подняли цены на куриные окорочка с 36 до 42-43 лея за кг. За эту неделю не изменились цены на энергоносители или корма. Ничего не поменялось, кроме правил, принятых командой ПАС. Импортеры были вытеснены с полок супермаркетов в сегмент переработчиков. Еще одним негативным моментом для импортеров стали технические аспекты, связанные с необходимостью постоянно менять цены на поставляемый в супермаркеты товар из-за колебаний курса доллара или евро к лею. Изменения курса НБМ на один бануц заставляет каждую партию товара учитывать индивидуально и высчитывать разную в номинале торговую наценку, чего категорически не приемлют магазины, не желая постоянно менять ценники и учет. Например, почему в первое полугодие 2022 года яйцо чуть ли не подорожало в два раза и достигло цены в
3,1 лея в июле месяце. Я везде использую оптовую цену. А уже в августе цена начала падать. Очень просто. Национальный банк Украины опустил гривну к доллару на 25%, и яйцо хлынуло в Молдову. Разница в цене с Украиной стала настолько велика, что снесла все барьеры.
Но самое главное, импортеры научились обходить ограничения ПАСовцев и стали искусственно завышать инвойсную цену при импорте. Короче, заработали все, кроме населения Молдовы. Конечно, предвижу отговорки ПАСовцев, что они хотели поддержать местного производителя, в надежде на расширение производства. Но ни один производитель при такой власти даже думать не хочет о дополнительных инвестициях. Люди бегут из страны, и потребление уменьшается. И дураку понятно, что за подобное постановление кто-то хорошо получил. Но доказательств нет, поэтому остаётся только разводить руками. Конкурентная среда постепенно восстанавливается, но на других ценовых уровнях. И не благодаря власти, а вопреки. Через фальсификацию документов, через схемы. А это всё удорожает процесс. И платит за это потребитель.

👍1
Данный анализ должен был сделать Алайба и выпускница Гарварда Санду. Но то ли мозгов не хватает, то ли времени, но диагноз очевиден - вред от их деятельности колоссальный. Люди нищают, вынуждены уезжать, потребление уменьшается, условно-постоянные издержки давят на себестоимость и цену конечного продукта и тем самым удорожают жизнь граждан, из-за чего они снова уезжают. Мы попали в замкнутый круг, как огромный самолет в смертельное пике. А экипаж в хвосте принимает иностранную делегацию.
De ce prețurile în Moldova cresc mai repede decât în Europa?
A trecut un an din momentul în care, Consiliul proștilor pe lângă Maia Sandu, și-a însărcinat nucleul intelectualității sale, în persoana lui Dima Alaiba, să pregătească un raport privind motivele creșterii galopante ale prețurilor. În mod deloc surprinzător, cum e centrul intelectualității - așa și raportul! Raport nu e, la fel cum nici nucleu nu e. Acum o săptămână, eu am adresat o întrebare simplă, de ce la noi inflația e de 30%, iar media europeană - de 10%, în condițiile în care raportul euro-leu nu s-a schimbat. Tăcere totală. Așa cum era și de așteptat.
Știți, dacă vreți ca oamenii să aibă mai puține așteptări și solicitări de la Dvs, dați-vă cracii pantalonilor în ciorapi, atunci când ieșiți pe stradă. Maia Sandu anume așa face. Nici măcar susținătorii săi aprigi nu mai așteaptă „vremurile bune”, ci doar caută cu încordare o oarecare îndreptățire. Or, dacă nu vedeți prostul în schemele Maiei Sandu, prostul sunteți voi.
Așadar, de ce la noi prețurile cresc mai repede decât în Europa?
Pe 25 februarie 2022, Comisia pentru Situații Excepționale a introdus în lista produselor social importante încă zece cele mai importante grupuri de produse alimentare. E vorba de carnea de găină, ouă, paste făinoase, ceapă, cartofi, zahăr și așa mai departe. Aceasta a limitat marja comercială importatorilor, de la hotar și până pe raftul magazinelor și supermarketurilor - cu 20%.
La prima vedere s-ar putea părea că cei de la PAS își fac griji pentru oameni și le dau peste mâini speculanților. Cu toate acestea, este exact invers. Cheltuielile importatorilor privind creditele bancare, păstrare, distribuirea mărfurilor prin magazine, salarizarea personalului și alte cheltuieli, precum și venitul minim sunt de cel puțin 15-17%. Dar și adaosul comercial al magazinelor trebuie să fie de cel puțin 15%, în caz contrar magazinele ar falimenta. Mai ales că, cu cât mai mică e valoarea unul kilogram de produs, cu atât mai mari sunt cheltuielile importatorilor în raport procentual.
Adică, a fost creată o barieră artificială pentru importuri, a fost format un deficit pe piață și un mediu neconcurențial. Fapt de care au profitat imediat producătorii locali. În doar o săptămână după acea decizie, aceștia au mărit prețurile la pulpele de găină de la 36 la 42-43 lei pentru kg. Tot în aceeași săptămână, prețurile la resursele energetice sau hrană au rămas neschimbate. Nu s-a schimbat nimic în afară de regulile adoptate de echipa PAS. Importatorii au fost forțați de pe rafturile supermarketurilor în segmentul procesatorilor.
Încă un moment negativ pentru importatori au fost aspectele tehnice legate de necesitatea de a modifica permanent prețurilor la mărfurile distribuite prin supermarketuri, din cauza variațiilor cursului dolarului sau euro față de leu. Modificarea cursului BNM cu un singur bănuț impune la calcularea individuală a adaosului comercial pentru fiecare partidă de mărfuri, ceea ce magazinele nu pot accepta în mod categoric pentru că ar trebui să modifice mereu prețurile și contabilitatea. De exemplu, de ce prețurile la ouă au crescut practic dublu, ajungând până la 3,1 lei bucata în luna iulie. Peste tot mă refer la prețurile cu ridicata. Iar deja în luna august - au început să scadă. Foarte simplu. Banca națională din Ucraina a micșorat cu 25% valoarea grivnei față de dolarul american, iar ouăle ucrainești au năvălit piața moldovenească. Diferența de preț cu Ucraina a devenit atât de mare încât a spart toate barierele.

Dar cel mai important, importatorii au învățat cum să ocolească restricțiile celor de la PAS începând să crească artificial prețul pe factura de import. Mai pe scurt, au avut de câștigat toți, cu excepția poporului Moldovei. Desigur, pot anticipa scuzele celor de la PAS, că ei, de fapt, au vrut să susțină producătorii locali în speranța creșterii productivității acestora. Dar nici un producător pe timpul unei asemenea guvernări nu vrea să riște făcând investiții suplimentare. Oamenii fug din țară, iar consumul scade. Până și un prost ar înțelege că cineva a fost bine plătit pentru o asemenea decizie. Dar n-avem dovezi, de asta nu ne rămâne decât să strângem din umeri. Mediul concurențial își revine încet, dar deja la alt nivel al prețurilor. Și nu datorită guvernării, ci în pofida ei. Prin scheme și falsificarea actelor. Iar toate astea scumpesc procesul. Și achită pentru toate acestea cumpărătorul.
Această analiză ar fi trebuit realizată de Alaiba și absolventa Harvardului Sandu. Dar, fie că nu-i duce capul, fie n-au timp, diagnoza e evidentă - răul activității lor e unul colosal. Oamenii sărăcesc, sunt impuși să plece, consumul scade, costurile convențional-fixe pun presiune asupra sinecostului și prețul produsului final, fapt prin care scumpesc viața cetățenilor, aceștia, prin urmare, fiind obligați iarăși să părăsească țara. Ne-am pomenit într-un cerc vicios, asemeni unui avion într-un picaj la limita vieții. Iar echipajul stă în coadă unde întâmpină o delegație străină.

Дорогая Майя!
Организация, опубликовавшая рейтинг свободы прессы называется «Репортеры без границ». Имеется ввиду без границ цинизма, совести, стыда!
Закрыть 6 самых популярных каналов за поддержку через молчание не додумался даже легендарный Гебельс!
Оставив каналы Плахотнюка, Вы дали понять людям, что они несут в массы доброе, светлое, вечное!
И последний вопрос, над которым я ломаю голову уже который месяц: Утверждение, что Гросу дурачок, это пропаганда или манипуляция?

Dragă Maia!
Organizația care a publicat ratingul libertății presei se numește „Reporteri fără frontiere”. Se are în vedere - fără granițe în privința cinismului, conștiinței, rușinii!
Nici măcar legendarului Goebbels nu i-a venit ideea de a închide 6 cele mai populare posturi TV pentru „manipulare prin omisiune”! Dar, lăsând funcționale canalele lui Plahotniuc, ați dat de înțeles oamenilor că acestea transmit maselor bunătatea, lumina, veșnicia!
Și ultima întrebare, asupra căreia îmi tot frământ mințile în ultimele luni: Afirmația că Grosu e prostuț e propagandă sau manipulare?

ANUNȚ IMPORTANT!
Dragi prieteni!
Noi deschidem oficii cu scopul de a ajuta pensionarii la întocmirea acțiunii civile împotriva CNAS pentru a obține indexarea în întregime a pensiilor pentru anul 2023.
Avem nevoie urgent de voluntari în Chișinău, Bălți și în celelalte raioane ale țării.
Voluntarii vor ajuta pensionarii să perfecteze cererea pentru adresarea în instanța de judecată.
Cine dorește să ni se alăture, vă rugăm să sunați la următorul număr de telefon: 𝟬𝟲𝟵𝟲𝟱𝟱𝟵𝟱𝟬
Vom fi bucuroși să vă primim în echipa noastră!
___
ВАЖНОЕ ОБЪЯВЛЕНИЕ!
Дорогие друзья!
Мы открываем офисы для помощи пенсионерам в оформлении судебных исков к CNAS в целях полной индексации пенсии на 2023 год.
Нам срочно нужны волонтеры в Кишиневе, Бельцах и всех районах республики. Они будут помогать пенсионерам оформлять заявления в суд.
Кто хочет присоединиться к нам, прошу звонить по следующему номеру телефона: 𝟬𝟲𝟵𝟲𝟱𝟱𝟵𝟱𝟬
Будем рады принять вас в ряды нашей команды!

"Те, кто организовал протест, паразитируют на проблемах людей." - заявил Игорь Гросу
Имея личную неприязнь к организаторам протестов, тем не менее, хочу сказать: Г-н Гросу, Вы ошибаетесь, когда говорите о паразитировании на проблемах людей. Они паразитируют на вашем неумении решать проблемы людей, на том, что вы сами и есть проблема, что вы эти проблемы создаете.
Вы и Майя абсолютно некомпетентны ни в экономике, ни в государственном управлении. Вы не можете понять, почему у вас цены с цепи сорвались, почему экономика падает, почему люди уезжают.
Ваши программы по стимулированию экономики, наподобие 7/3/7, смехотворны и примитивны, как лапти. Это все равно, что лечить больного раком аспирином.
ПАС и есть главная проблема на которой паразитируют!
И чуть-чуть о демократии и европейском цивилизованном пространстве.
Вот лишь один из множества фактов вашего беспримерного лицемерия.
При Плахише на первых кнопках в сети Молдтелекома были Молдова 1 и его собственные каналы, а при ПАС переходящее, как красное знамя из рук в руки, Молдова1 и облизывающие вас даже в не рабочее время JurnalTV, ProTV и ТV8.
Вы генетические Плохиши. Вы ментальные Плохиши. Вы нравственные Плохиши. Даже ваши речи о европейских ценностях и курсе ничем не отличаются от речей Плахотнюка.
Вы - европейский Талибан!
P.S. От вас Европе больше вреда, чем пользы. Только они еще этого не понимают

💯4❤2👏1
„Cei care au organizat acest protest parazitează pe problemele oamenilor”, a declarat Igor Grosu
Chiar dacă am un resentiment personal față de organizatorii protestelor, totuși, vreau să spun: Domnule Grosu, greșiți, atunci când spuneți despre parazitarea pe problemele oamenilor. Ei parazitează pe incapacitatea voastră de a rezolva problemele oamenilor, pe faptul că voi sunteți problema în sine, pe faptul că voi creați aceste probleme.
Dvs. și Maia sunteți absolut incompetenți atât în economie, cât și în administrarea publică. Sunteți incapabili de a înțelege de ce la noi prețurile au luat-o razna, de ce economia e la pământ, de ce pleacă oamenii.
Programele voastre de stimulare a economiei, precum 7/3/7, sunt ridicole și primitive, ca opincile. E ca și cum ai trata o persoană bolnavă de cancer cu aspirină.
PAS este problema în sine, asupra căreia se parazitează!
Și încă ceva despre democrație și spațiul european civilizat.
Iată doar una din multitudinea de dovezi ale ipocriziei Dvs. incomparabile.
Pe timpul lui Plaha, pe primele butoane în rețeaua Moldtelecom erau posturile TV Moldova 1 și propriile lui canale, iar pe timpul PAS-ului, aidoma unui drapel roșu transmis din mână în mână - Moldova 1 și posturile care vă lustruiesc imaginea chiar și în timpul liber - JurnalTV, ProTV și TV8.
Sunteți niște Plahotniuci genetici. Sunteți Plahotniuci mentali. Sunteți Plahotniuci morali. Chiar și speech-urile Dvs. despre valorile și cursul european nu se deosebesc cu nimic de speech-urile lui Plahotniuc.
Voi sunteți talibani europeni!
P.S.: Din cauza voastră, Europa are mai mult rău, decât bine. Doar că ea, deocamdată, încă nu realizează asta!

Представляю, как бы она меня полоскала!
Субтитры на русском
https://www.youtube.com/watch?v=vKDau38H7Ec

YouTube
Morari NEWS 07.05.23 Gaz electoral, baza lui Popșoi, Tauber arestată, presă liberă de libertate
Субтитры на русском уже доступны( выберите в опциях русский, не автоматический)
00:00 Intro
00:30 Povestea de succes. Partea a doua(PAS)
02:13 Baza de odihna "Cristina" a lui Mihai Popsoi
04:41 Gazul electoral al lui Recean
09:52 Ion Ceban la Presedintie…
00:00 Intro
00:30 Povestea de succes. Partea a doua(PAS)
02:13 Baza de odihna "Cristina" a lui Mihai Popsoi
04:41 Gazul electoral al lui Recean
09:52 Ion Ceban la Presedintie…
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Настоятельно рекомендую посмотреть этот видеоролик. Очень качественный, информативный и интересный материал!
Наталья Морарь: "Туристическая база отдыха «Кристина», стоит 60 тысяч евро, г-н Попшой?!
Я ее покупаю! Хоть за 100 тысяч, потому что такая база стоит не менее 300 тысяч евро!"
****
Recomand insistent să vedeți aceste imagini. Un material foarte calitativ, informativ și interesant!
Natalia Morari: "Baza de odihnă "Cristina" costă 60 de mii de euro, d-le Popșoi?!
O cumpăr eu! Măcar și cu 100 de mii, pentru că așa o bază costă cel puțin 300 de mii de euro!"

Предвыборный газ Речана или почему граждане Молдовы платят за газ в три раза дороже чем международная рыночная цена
Полную версию передачи Morari NEWS от 7 мая можно посмотреть ТУТ!
*****
Gazul electoral al lui Recean sau de ce cetățenii Moldovei achită de trei ori mai mult pentru gaz decât prețul internațional de piață
Versiunea completă a emisiunii Morari NEWS din 7 mai o puteți vedea AICI!

👍3
Дорогие пенсионеры!
С понедельника мы открываем пункты по заполнению заявлений и исков к CNAS на неполную индексацию пенсий и процентов к ним.
Кто не может сам заполнить заявления и кому нужно представительство в суде через наших адвокатов может обращаться по указанным адресам.
Постепенно мы будем открывать офисы приема во всех районах страны. Каждый раз будем вас информировать об этом.
Адреса наших офисов и телефоны для контакта
г. Кишинев
Чеканы
Ул. Алеку Руссо 57/2
Тел. 069654832
Рышкановка
Ул. Богдан Воевод 2
Тел.069654783
Ботаника
Ул. Дечебал 63, торговый центр Варна
Бутик но 9
Тел. 060620724
График работы
Понедельник-пятница 9:00-18:00
Суббота 10:00-16:00
Воскресенье 10:00-13:00
_____
Dragi pensionari!
Începând de luni deschidem puncte de completare a cererilor și reclamațiilor la CNAS pentru indexarea incompletă a pensiilor și a dobânzilor la acestea.
Cei care nu pot completa singuri cererile și au nevoie de reprezentare în instanță prin avocații noștri pot aplica la adresele indicate.
Treptat, vom deschide birouri de recepție în toate regiunile țării. Vă vom ține la curent de fiecare dată, când vom avea informații noi.
Adresa oficiilor noastre și num. tel. pentru contact
or. Chișinău
sectorul Ciocana
str. Alecu Russo, 57/2
Tel. 069654832
sectorul Râșcani
str. Bogdan Voevod, 2
Tel.069654783
sectorul Botanica
str. Decebal, 63,
Centrul comercial "Varna", Butic N. 9
Tel. 060620724
Orele de lucru
Luni-vineri 9:00-18:00
Sâmbătă 10:00-16:00
Duminică 10:00-13:00

👍7
Вчера в Украине взяли на взятке в 2.7 млн. $ Председателя Верховного Суда Украины.
Этот человек есть венец реформы правосудия, которая абсолютно похожа на молдавский вариант. Он прошел все возможные веттинги и пре-веттинги, кучу комиссий с иностранными экспертами и без. Произнес тысячи клятв и красивых слов о честности и неподкупности. Он стал главой этой системы, ее шедевром и гордостью. И взяли его только потому, что настучали взяткодатели, посчитав, что совсем охренел с такими требованиями и аппетитами. А как они хотели? Наценка за честность, за пройденные мытарства с комиссиями, декларациями, объяснительными и унизительными преветингами, шметингами и разводметингами.
И так работает вся система. Прошли самые пронырливые, предприимчивые, хитрожопые. Те, которые умеют подлизывать, находить покровителей, вовремя кому-то занести.
Это уже происходит и в Молдове. Всё по одним и тем же лекалам. Нас заводят на тупиковый и бездарный путь, с которого придётся возвращаться в отправную точку и начинать всё сначала. Вместо того, чтоб выстраивать систему, конвейер, где каждый винтик, сам по себе лишь незначительная часть единой машины, где роль личности сводиться к минимуму, наше высокоинтеллектуальное рисипенское чудо устроила игру «любит-не любит», «хороший-плохой». Для неокрепших умов это может казаться сильным решением, но в итоге страну загоняет в беспросветные дебри и метания. Им бы остановиться, задуматься. Но нет! Упрямство и тупость - сильнейшая смесь, уничтожающая целые народы.

🔥39👍16👏6
Ieri, în Ucraina, a fost reținut pentru o mită de 2,7 mln. $ președintele Curții Supreme a Ucrainei.
Această persoană este cununa reformei sistemului Justiției, leit asemănătoare cu varianta sa moldovenească. Acesta a trecut toate vetting-urile și pre-vetting-urile posibile, o groază de comisii formate din experți străini și locali. A declamat zeci de jurăminte și cuvinte despre onestitate și incoruptibilitate. El a ajuns șef al acestui sistem, capodopera și mândria acestuia. Dar a fost reținut doar pentru că a fost denunțat de cei care i-au dat mita, considerând că și-a ieșit din maluri cu astfel de solicitări și apetituri. Dar cum au vrut?! E o taxă suplimentară pentru onestitate, pentru calvarurile trecute prin comisii, declarații, explicații, vetting-uri și pre-vetting-uri umilitoare.
Exact așa funcționează întregul sistem. Au trecut cei mai isteți, întreprinzători și vicleni. Cei care știu să lingă, să-și găsească protectori și să se împartă.
Toate astea se întâmplă deja și în Moldova. Exact aceleași șabloane. Ne duc pe aceeași cale mediocră și fără sorți de izbândă, de unde va trebui să revenim la punctul inițial și s-o luăm de la capăt. În loc să construiască un sistem „pe bandă rulantă”, în care fiecare șurub este în sine doar o parte insignifiantă a întregii mașinării, în care rolul individului este redus la minimum, miracolul nostru extraintelectual „de Risipeni” a organizat un joc de genul „Mă iubește - Nu mă iubește”, „bun - nebun”. Pentru mințile fragile aceasta poate părea o soluție puternică, dar, în cele din urmă, țara este dusă într-un hău fără de speranță.
De s-ar opri, pune pe gânduri... Dar nu! Încăpățânarea și prostia este un mix extrem de toxic, care poate distruge popoare întregi.

🔥17👍5
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Власть боится организованного сопротивления пенсионеров!
На второй же день открытия пунктов приема заявлений к CNAS и в суд, пришли полицейские и налоговики. Конечно же они были посланы туда, что маму в папе привлекало.
Столь стремительная и неадекватная реакция властей, лишь утверждает- правильным путем идем, товарищи!
Поэтому идем вперед, все в суд! Накажем мошенников!
Смотреть до конца видео.
Напоминаем адреса наших офисов и номера телефонов для контакта:

🔥22👍16❤4