Radar Politic
7.39K subscribers
8.91K photos
6.82K videos
14 files
11.2K links
radarpolitic.md - proiect media destinat oamenilor care gândesc critic.

Sunt și pe YouTube - https://www.youtube.com/c/RadarPolitic
Download Telegram
👉 Comunicat de la Preşedinție:
Preşedintele Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu unii membri ai societății civile.
Din comunicat nu am putut desprinde nici o soluție privind depăşirea crizei politice. Şi asta pentru că singura soluție constă în respectarea prevederilor legale, inclusiv a hotărârii Curții Constituționale.
🤷‍♂️ Aceşti ONG-işti au spus doar că suveranitatea aparține poporului, fără a explica cum asta îi poate da dreptul preşedintelui actual să meargă peste lege.
📌 Şi da, Constituția nu prevede nimic despre legetimitatea unei sau altei instituții. Acest termen fiind unul politologic şi nu juridic.
Amintesc că după hotărârea CC, preşedintele este obligat să inițieze discuții cu Parlamentul.
🔥 Controverstatul om de afaceri, Veaceslav Platon, a fost înregistrat în timpul unei convorbiri telefonice în timp ce îl întreba pe Serghei Iaralov, fostul vicepreședinte al Partidului Democrat (PDM), ce răspunsuri să le ofere avocaților fostului lider al democraților Vladimir Plahotniuc în procesul de judecată dintre Victor și Viorel Țopa și Vladimir Plahotniuc care se desfășura în acea perioadă în Olanda.

Înregistrarea a fost expediată pe adresa ZdG.
Astăzi se împlinesc 29 de ani de la începutul războiului moldo-rus de pe Nistru. În aceste zile, noi suntem obligați să îi comemorăm pe toți cei care și-au jertfit viața și sănătatea pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, pentru bunăstarea poporului nostru, pentru libertate și democrație.
Datele oficiale arată că pe câmpul de luptă, au căzut 315 combatanți, iar 1180 ostași au fost răniți.
RESPECT şi RECUNOŞTINŢĂ! EROII NU MOR NICIODATĂ!

#calendaristoric #calendarulzilei
🔥 NU uităm! NU iertăm!
Cu siguranță că mulți nu-și mai amintesc nici cine este Nicu Popescu, nu tocmai declarațiile lui despre războiul din 1992.
Și problema cea mai mare nu este că dânsul chiar crede că acel conflict armat a fost un război civil, dar faptul că astfel de experți fac parte în continuare din echipa Maiei Sandu.
Cu Dodon și PSRM este totul clar, ei pe față au declarat în trecut că pledează pentru federalizarea Republicii Moldova. Dar iată ăștia, așa-ziși pro-europeni, sub bacheta magică de la Berlin, ar putea realiza mult mai rapid federalizarea.
Înainte ca unii să se precipite, analizați cum Merkel și Putin "rezolvă" problema din estul Ucrainei. ;)
P.S.
Apără-ne Doamne de prieteni, că de dușmani ne apărăm singuri!
La data de 21 iulie 1992, președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur și președintele Federației Ruse, Boris Elțin, semnau "Convenția cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova", care a pus capăt războiului.
Versiunile Convenției deținute de Moldova și Rusia diferă într-un aspect crucial: semnătura lui Igor Smirnov prezentă în versiunea documentului Rusiei și absentă în cea a Moldovei.
Dar ce știm, sau mai bine zis, ce nu știm noi de fapt despre acest document? Cred ca astăzi este tocmai momentul potrivit să ne adresăm această întrebare.
Recomand spre citire acest editorial: https://www.platzforma.md/arhive/36778
„Dacă nu-l eliberam pe Smirnov, trebuia să demisionez”, declara Hadârcă în cadrul emisiunii înProfunzime de la ProTV.
De ce după 29 de ani conducerea țării nu vorbește despre trădătorii din anii 90?
Cunoscând doar despre isprava rușinoasă a lui Hadârcă, mai putem noi oare spune că Parlamentele anterioare au fost mai curate și alcătuite din deputați mai integri decât cei din prezent? Eu am mari dubii.
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🇺🇦 Petro Poroshenko a spus că vaccinul folosit împotriva COVID19 este de rahat.
💉 În Ucraina vaccinul folosit este din India, CoviShield (licențiat de AstraZeneca).
💶 Copia indiană este de aproape 2,5 ori mai scumpă decât vaccinul original.
📌 Ucraina a achitat aproximativ 4,8 dolari pentru o doză de vaccin.
📌 Belgia a achitat 1,78 euro pentru o doză de vaccin Oxford / AstraZeneca
🇷🇺 Până la încheierea mandatului actual, Putin va avea vârsta de 71 de ani, iar la sfârșitul primului său mandat din 2030, acesta va avea 77 de ani și până la sfârșitul celui de-al doilea mandat, în 2036, acesta va avea 83 de ani.
Concluzia este că, cu cât Putin va rămâne mai mult în fruntea statului, cu atât riscul de apariție a unor probleme de sănătate pentru el, este mai mare.
Radar Politic
📌 "Presa liberă" bate în Platforma DA și Năstase ca în cai. 👉 Acesta este screen cu momentul descris de ProTV în titlu. Este oare acest gest "dat peste mână"?
Andrei Năstase nu a trecut cu vederea ceea ce a făcut Pro TV. Într-un live de acum seara, liderul PPDA și-a exprimat practic regretul că a luptat pentru drepturile așa-numitei prese independente.
🔥 Năstase va cere drept la replică de la ProTV sau va da televiziunea în judecată
🇺🇦 Preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, s-a vaccinat împotriva virusului COVID19.
💉 Precum majoritatea şefilor de stat din UE şi nu doar, acesta s-a vaccinat în fața presei.
👉 În Ucraina s-a iscat un scandal mare din cauza vaccinului anti COVID19, acesta fiind produs din India, pe licența AstraZeneka, însă cumpărat de autoritățile de la Kiev la un preț mult mai mare decât vaccinul original.
💉 Moldovenii nu prea vor să se vaccineze împotriva la COVID19.
👉 Probabil ar trebui ca politicienii să dea tonul. Mai ales cei care se laudă că se bucură de cea mai mare susținere din partea cetățenilor.
Forwarded from Sinteza.org
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
💉VOX// Ce părere au moldovenii despre vaccinul anti-COVID?
Promisiunea ce ține de Condrița e fix precum scoaterea gardului din jurul Președinției 😅
🔥 Curtea Constituțională a hotărât:
Președintele țării NU poate schimba miniștrii unui guvern interimar
Știri externe:
🇰🇵 ONU: Coreea de Nord folosește pandemia pentru a înăspri dictatura. Foametea din țară e din ce în ce mai gravă

🇩🇪 În fața nemulțumirilor, Angela Merkel acceptă o relaxare treptată a restricțiilor

🇨🇳 Un studiu publicat din greșeală de o universitate chineză arată strategia Beijingului de epurare etnică a minorității uigure

🇪🇺 Agenția Europeană a Medicamentului a început examinarea vaccinului rusesc Sputnik V

🇷🇺 Kremlinul îndeamnă Franţa şi Germania să se asigure că tensiunile din estul Ucrainei nu vor depăşi linia roşie

🇹🇷 Turcia: La Istanbul se reia procesul asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi

🇺🇸 Preşedintele american Joe Biden anunţă ca prioritate de securitate naţională promovarea democraţiei în lume
📈 Intellect Group:
TOPul celor mai mediatizate partide politice din Republica Moldova.
📍PAS - 9,5
📍PSRM - 7,5
📍Partidul Șor - 6
Pe data de 5 martie 1953, a decedat liderul URSS, Iosif Vissarionovici Stalin, unul din cei mai sângeroși conducători din istorie.
În timpul "Marii Epurări" a lui Stalin au murit, între 1937 și 1938 conform documentelor sovietice declasificate "doar" 681 692 de persoane adică o medie de 1.000 de execuții pe zi. În timpul regimului țarist, au fost executat 3,932 de persoane între 1825 și 1910.
Istoricii consideră că cifra reală a victimelor este undeva între 950 000 și 1,2 milioane. Aceștia consideră că KGB-ul a falsificat documentele, ascunzând numărul real al oamenilor uciși de epurarea stalinistă.
Românii și basarabenii au fost deportați cu miile în lagărele din Siberia, iar numeroși alții au fost asasinați la Fântâna Alba și lângă Odesa. A ordonat lichidarea a 20.000 de prizonieri români în lagărul de la Bălți, una dintre cele mai mari crime de după război.
#calendarulzilei #calendaristoric
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🇷🇺 Gluma umoristului Pavel Volea privind "Palatul lui Putin" a fost "tăiată" de televiziunea THT.
Întrevedere istorică!
Papa Francisc a fost primit de marele ayatollah Ali al-Sistani, considerat cea mai înaltă autoritate religioasă pentru musulmanii șiiți din Irak și din lume.
Aceasta a fost prima întâlnire dintre un suveran pontif și un lider al Islamului.