✅Un serviciu social nou a fost inaugurat în premieră în municipiul Chișinău.
❗️În cadrul acestuia am deschis CENTRU DE ZI PENTRU ADULȚII CU TULBURĂRI DIN SPECTRUL AUTIST ,,ADIR”.
Acesta are o capacitate de 25 de persoane, care vor beneficia gratuit de diverse metode de terapie, de dezvoltare a abilităților, de consiliere psihologică, dar și de activități distractive și culturale.
În Republica Moldova, 757 de persoane, între care 644 de copii suferă de autism, însă datele cu privire la numărul adulților nu sunt complete, ceea ce înseamnă că și problemele acestora nu sunt cunoscute și nu există nici programe de recuperare.
Noul centru, unicul în țară, va fortifica capacitățile de răspuns la necesitățile persoanelor cu tulburări din spectrul autist și va deveni un model de urmat și pentru celelalte sectoare ale capitalei.
În așa mod încercăm să rezolvăm o problemă comunitară foarte stringentă, cea a integrării în societate a tinerilor cu această diagnoză, pentru a le găsi un rost în viață.
Astfel ne propunem să trecem de la sistemul protecționist la cel de integrare incluzivă.
📌Proiectul a fost realizat de Primăria municipiului Chișinău cu suportul financiar al Delegației UE, Fundația Soros Moldova și suportul metodologic al Asociației ,,SOS Autism” și Keystone Moldova.
📍Primăria municipiului Chişinău a pus la dispoziţie spaţiul situat pe strada Nicolae Titulescu nr. 8 din sectorul Botanica, investiţii de aproape 3,1 de milioane de lei, asigurând sustenabilitatea şi durabilitatea serviciilor.
Valoarea grantului constituie aproape 58.000 de euro, surse financiare pentru renovarea și dotarea sediului cu mobilier și echipamentul necesar, dar și pentru instruirea personalului.

✅Târguri în sectoarele capitalei!
Fructe, legume, produse apicole și articole hand-made.
De toate puteți procura la târgurile de weekend, organizate în Capitală.
Susținem producătorii autohtoni.
***
✅ Ярмарки в секторах столицы!
Фрукты, овощи, продукты пчеловодства и изделия ручной работы.
Всё это можно приобрести на ярмарках выходного дня, устраиваемых в столице.
Поддержим местных производителей.

✅ O serie de evenimente cultural-artistice și activități sportive au fost organizate astăzi în aer liber în sectoarele Capitalei.
Primăria Chișinău va organiza pe toată perioada de vară diverse activități pentru maturi și copii, pentru a scoate oamenii din casă și a petrece frumos și util timpul liber.