🏟Primăria Chișinău precizează că, în perioada scurtă de când a fost dat în exploatare, noul teren de sport din centrul orașului Vadul lui Vodă a devenit foarte popular și solicitat atât de tinerii, cât și de maturii din suburbie.
Stadionul a fost construit cu fondurile alocate de Primăria Chișinău și Primăria Vadul lui Vodă.
Proiectul a avut o valoare totală de 1.918.800 de lei, dintre care 1.500.000 de lei sunt investițiile Primăriei Chișinău.
Terenul de sport este perfect pentru antrenamente și competiții sportive atât la nivel local, cât și regional. Este acoperit cu gazon artificial, securizat cu gard de protecție și iluminat. Pe stadion a fost instalat inventarul sportiv necesar pentru fotbal.
📍Stadionul public este amplasat într-un loc accesibil pentru populație, în centrul orașului Vadul lui Vodă, în imediata apropiere de Casa de Cultură.

👍3✍1
Primăria Chișinău oferă gratuit apă potabilă și asistență medicală de primă necesitate pe timp de caniculă.
Corturile Primăriei sunt amenajate în toate sectoarele capitalei.
Zilnic, mii de oameni se opresc la aceste puncte pentru a se hidrata, a-și măsura tensiunea arterială și a primi recomandări din partea personalului medical.
Corturile anticaniculă sunt amplasate în mai multe locații din fiecare sector al municipiului și sunt destinate tuturor cetățenilor care au nevoie de sprijin în perioada temperaturilor ridicate.

👍3
❓Ești pregătit să descoperi Chișinăul altfel?
🗓De Ziua Internațională a Tineretului, Primăria Chișinău te invită să transformăm orașul într-un teren de aventură.
Adună-ți echipa, acceptă provocările, descoperă indiciile și parcurge traseul care îți va testa spiritul de observație, logica și munca în echipă.
ℹ️City Quest ZIT2026
📅 12 august
🕒 Ora 15:00
📍 Punctul de start: Strada Pietonală
📲Participarea este gratuită și este dedicată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani.
Înscrie-ți echipa aici: https://forms.gle/gRcDwEtuqdCtgdki6

👍5
‼️ Primăria Municipiului Chișinău ATENȚIONEAZĂ.
Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a prelungit CODUL GALBEN DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ (descărcări electrice), valabil, de această dată, în intervalul 7 august, ora 09:30 – 8 august, ora 05:00.
💦 Potrivit meteorologilor, se prevăd ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, iar izolat – averse puternice (15–25 l/m²), cu grindină și vijelie, cu rafale de până la 15–20 m/s.
❗️Pentru a evita eventuale incidente, Primăria Chișinău îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale, iar șoferii să nu parcheze pe marginea străzilor, pe trotuare și sub copaci, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite, în caz de necesitate, intervenția în timp util a utilajelor specializate.
Serviciile specializate municipale sunt pregătite să intervină.
📱 În cazul înregistrării unor situații problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, la tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.

📍Primăria Chișinău informează că, se suspendă integral traficul rutier pe șos. Muncești, tronsonul cuprins între str. Arca Moldovei și Băcioii Noi, în perioada:
• 07.08.2026, ora 21:00 – 08.08.2026, ora 07:00;
• 09.08.2026, ora 21:00 - 10.08.2026, ora 07:00.
➖Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație curentă a șos. Muncești.
📍De asemenea, în perioada 07.08.2026 – 01.09.2026, se suspendă parțial (pe benzi) traficul rutier pe șos. Muncești, tronsonul cuprins între str. Arca Moldovei și Băcioii Noi, în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație curentă a șos. Muncești.
📍Mai mult, informăm că va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Miron Costin (partea impară), tronsonul cuprins între bd. Moscova și str. Nicolae Dimo, în perioada 07.08.2026, ora 20:00-09.08.2026, ora 20:00.
➖Măsura a fost luată în legătură cu organizarea târgului producătorilor autohtoni în sectorul Râșcani al capitalei.
Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primarul General, Ion Ceban, reiterează că Primăria Chișinău este alături de oameni.
„Aveți grijă de dumneavoastră și de cei apropiați.
Mulțumesc colegilor care sunt zilnic la corturile amenajate de Primăria Chișinău pe timp de caniculă, unde oamenii pot servi gratuit apă și pot primi consultația unui medic, în caz de urgență”, a declarat edilul.

👍4✍1
☝️Primăria Chișinău informează că în weekendul, 08-09 august, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, în scopul susținerii producătorilor locali și oferirii orășenilor acces la produse agricole de sezon.
📍În sectorul Botanica:
➖În Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală, în perioada 07-09.08.2026 - Târgul „Vara Aromelor”, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;
➖În Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală - Târg cu mărfuri de artizanat și articole hand-made, până la 24.08.2026;
Pe bd. Traian, 15, intersecție cu str. Independenței, până pe 11.08.2026 – Târg cu fructe și legume.
📍În sectorul Buiucani:
➖Pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 202, pe 08.08.2026 - Târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal”, organizat în colaborare cu Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.
📍În sectorul Centru:
➖Pe str. Mitropolit Varlaam, segmentul dintre str. Armenească și Tighina – iarmarocul tematic „Grădina Moldovei”, până la 15.08.2026, cu comercializarea fructelor și legumelor de sezon, organizat de Î.M. „Piața Centrală”.
📍În sectorul Ciocana:
➖Pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, în perioada 07-09.08.2026 - Târgul micilor antreprenori „Târgul cu Tradiții”, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”.
📍În sectorul Râșcani:
➖Pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab, 6, pe 08-09.08.2026 - Târg cu fructe și legume;
➖Pe str. Miron Costin, 13/1 (lângă scuar), pe 08-09.08.2026 - Târgul „Produs acasă pentru Râșcani”, organizat în colaborare cu Asociația Femeilor din Agricultura și Turismul Republicii Moldova „Eurocivis”;
➖În Scuarul „Mezon” din bd. Moscova, 21, pe 09.08.2026 - Târgul Mămicilor „Mami & Co Fair”.
👋Primăria Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.

👍4