Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primarul General, Ion Ceban, declară că spitalele și grădinițele sunt instituțiile strategice care trebuie aprovizionate cu apă, în caz de necesitate, iar pentru aceasta întreprindem toate măsurile necesare, împreună cu echipa.
„În această săptămână am organizat zeci de ședințe pentru a coordona, până în cele mai mici detalii, protocoalele pe care le-am elaborat.
Am trecut pe la unele instituții să vedem situația.
Pe parcursul săptămânii, toate instituțiile strategice sociale din capitală vor fi asigurate cu cele necesare”, a subliniat acesta.

👍5👏1👀1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🔴 Stația de captare, completată în ultimele două săptămâni – o muncă enormă!
Zonă de siguranță 1
❗️Primarul General, Ion Ceban, precizează că, noile instalații ne vor permite să fim pregătiți chiar și în cele mai critice situații.
„Excepția este doar în cazul în care apa va fi sistată complet de la barajul de acumulare de la Novodnistrovsk sau dacă vor exista reduceri ale deversărilor de o asemenea amploare încât nu vom mai recunoaște Nistrul pe teritoriul Republicii Moldova.
Noile instalații ne vor ajuta să menținem nivelul apei în stația de captare, asigurând astfel mai mult de jumătate din consumul de apă al Chișinăului.
Timp de 2 săptămâni s-a lucrat non-stop, alături de foarte mulți oameni, pentru ca acest lucru să fie posibil.
Mulțumesc fiecărui specialist, muncitor și coleg”, a punctat acesta.

👍11👎4👏2🙏1
📍Sectorul Botanica
☝️Primăria Chișinău informează că, lucrările de reabilitare a str. Sarmizegetusa, pe tronsonul cuprins între bd. Cuza-Vodă și str. Burebista, au intrat în etapa finală.
Astfel, în noaptea trecută, a început aplicarea stratului de uzură pe carosabil, iar lucrările vor continua și în noaptea următoare, pentru a reduce impactul asupra traficului rutier.
Anterior, pe acest segment au fost executate lucrări de frezare a asfaltului uzat, aplicarea stratului de egalizare, precum și ridicarea la cotă a căminelor de vizitare și a receptoarelor pluviale.
Intervențiile se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 9.000 m² și fac parte din programul de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiu.
Amintim că, anterior, pe str. Sarmizegetusa au fost reabilitate și trotuarele.

👍8👏1
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
📢 Consultarea Publică se apropie!
🗓Pe 5 august 2026, ora 13:00, va avea loc Consultarea Publică dedicată Studiilor de Fundamentare „Circulație și Transporturi” și „Cooperare Teritorială”, elaborate în cadrul procesului de reactualizare a PUG Chișinău 2040.
Vă invităm să participați, să adresați întrebări și să transmiteți propuneri. Implicarea fiecăruia contribuie la planificarea unui Chișinău mai bine adaptat nevoilor comunității.
📄 Consultă studiile și detaliile consultării:
🔗 https://consultari.dgaurf.md/projects/project/63
📝 Transmite observațiile și propunerile tale online:
🔗 https://forms.gle/towEykUJLGGd6E9bA
Împreună planificăm viitorul Chișinăului!

👍4🤔2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primarul General, Ion Ceban:
„La Stația de Captare, în ultimele două săptămâni, Primăria Chișinău lucrează non-stop și întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura alimentarea cu apă a municipiului Chișinău.
Sunt efectuate lucrări majore suplimentare, inclusiv construcția unui baraj, pentru a menține nivelul apei în zona stației de captare.
Pe teritoriul țării noastre nu izvorăște apa din Nistru, ci depindem de reglarea și debitul de apă permis de la barajul de la Novodnestrovsk și, ulterior, de la Dubăsari. Indiferent dacă economisim sau nu apa, cea aflată pe teritoriul nostru curge la vale.
În toată această perioadă, încă din prima zi, am avut discuții directe cu domnul prim-ministru Vasile Tofan. I-am mulțumit pentru deschidere și l-am informat despre pompele oferite din rezerva de stat.
Pentru a prezenta situația din teren și modul în care stau lucrurile în prezent, am invitat reprezentanții presei la ora 13:00, la Stația de Captare.
Începând cu ora 15:00 vor fi desfășurate aplicații de protecție civilă, în cadrul cărora colegii mei vor implementa întregul plan operațional. Este vorba despre simulări privind gestionarea unor situații de deficit de apă sau chiar de lipsă totală a apei”, a comunicat edilul.

👍6👎2🙏1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primarul General, Ion Ceban, informează despre cum ajunge apa în râul Nistru pe teritoriul Republicii Moldova, cum ajunge aceasta la Stația de Captare și de ce este importantă economisirea apei din Nistru atât în această perioadă, cât și în general.
👍5🤔2⚡1👎1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
❗️Primarul General, Ion Ceban:
„Zona de siguranță numărul 3 - Mina Chișinău, împreună cu cele 26 de sonde care sunt funcționale și despre care am vorbit.
În Mina Chișinău este apă tehnică, provenită din izvoare, și nu are nimic în comun cu apa din Nistru.
Acum câțiva ani, Mina era plină cu apă și prezenta un pericol, iar noi am investit în sistemul de pompare a apei, care este utilizată zilnic în procese tehnice, cum ar fi spălarea străzilor.
Vedeți până la capăt!”, a transmis edilul.

👍6🤔3👎1👏1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primarul General, Ion Ceban, prezintă, într-un video scurt, ce întreprinde Primăria Chișinău la Stația de Captare de la Vadul lui Vodă.
Astăzi, edilul a mers cu jurnaliștii la fața locului pentru a le explica, în detalii, cât efort s-a depus în ultimele 2 săptămâni.
„Atunci când vă spun că Chișinăul nu face nimic, spun minciuni.
La finalul materialului video vedeți și motopompa despre care s-a tot discutat în spațiul public”, a conchis Ion Ceban.

👍5👏2🤔1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Extindem orașul, pentru prima dată de la independență.
Primăria Chișinău extinde bulevardului Mircea cel Bătrân de la str. Profesor Ion Dumeniuc până la str. Bucovinei.
Este un proiect vital pentru sectorul Ciocana, așteptat de zeci de mii de oameni din zonă.
Proiectul este unul complex și prevede:
- bulevard extins cu trotuare, spații verzi
- rețele electrice pentru transportul public
- stații moderne de așteptare a transportului
- piste pentru bicicliști
- construirea infrastructurii subterane: apă, canalizare, telecomunicații, rețele electrice
- stații pentru vehiculele electrice
- semafoare inteligente
- treceri pietonale supraînălțate
- locuri de parcare
Cu detalii vine Valentina Flueraș, inginer șef IMP „Chișinău Proiect”.
Un oraș viu este un oraș care se transformă.
Chisinăul crește.

👍7👏3
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
📍4 zone de siguranță realizate la Stația de Captare a Apei.
Primarul General, Ion Ceban, a prezentat jurnaliștilor toate lucrările executate și a vorbit despre funcționalitatea fiecărei zone.
„De 2 săptămâni se lucrează continuu și, da, mereu mă asigur, deoarece știu de ce sunt capabili unii”, a subliniat acesta.

👍6
🚧Primăria Chișinău informează că, pe parcursul săptămânii trecute, serviciile municipale au continuat lucrările de întreținere și reabilitare a infrastructurii pe întreg teritoriul municipiului Chișinău.
În acest context, Regia „Exdrupo” a executat lucrări de frezare pe o suprafață totală de circa 14.000 m² de carosabil, iar asfaltări s-au desfășurat pe o suprafață de peste 5.500 m².
✅Cele mai ample intervenții au fost realizate pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, șos. Muncești, Calea Ieșilor, accesul spre orașul Sângera, traseul L-455 Chișinău–Budești, precum și pe str. Sarmizegetusa, unde au fost inițiate lucrările de aplicare a stratului final de asfalt. Totodată, au continuat lucrările de amenajare a noii căi de acces din zona podului rutier de pe str. Ismail.
✅În vederea întreținerii sistemului de evacuare a apelor pluviale, s-a intervenit cu lucrări de reparație și modernizare a rețelei pe str. Sarmizegetusa și în alte locații, fiind instalate fântâni de captare, elemente din beton, înlocuite și ridicate grile de scurgere, precum și executate lucrări de betonare și montare a conductelor.
De asemenea, au fost curățate guri de captare și efectuate lucrări de spălare a rețelelor pluviale.
✅Pentru sporirea siguranței circulației rutiere, au fost deservite sau instalate peste 100 de indicatoare rutiere și aplicați circa 3.000 m² de marcaj rutier.
📍În cadrul proiectelor contractate de Direcția Generală Mobilitate Urbană:
☑️Au avansat lucrările de amenajare a spațiului pietonal din str. 31 August 1989 (Caldarâm), prin montarea bordurilor și umplerea gabioanelor cu piatră de granit, precum și cele de pe str. Veronica Micle, unde s-a amenajat fundația trotuarelor cu piatră spartă.
☑️Pe str. Calea Orheiului au continuat lucrările de reabilitare a carosabilului din beton, fiind executate lucrări de demolare și înlocuirea dalelor degradate, pregătirea fundației, montarea ancorelor din oțel, betonarea sectoarelor reparate și șlefuirea suprafețelor, pe mai multe tronsoane ale drumului.
☑️Totodată, au fost executate lucrări de injectare și colmatare a fisurilor pe mai multe străzi din municipiu și suburbii, a fost finalizată aplicarea celui de-al doilea strat de tratament bituminos de tip Slurry Seal pe șos. Muncești, iar în cadrul proiectelor Park&Ride s-au desfășurat lucrări pregătitoare și de terasament la parcările de pe str. Vadul lui Vodă, str. Codrilor și Calea Orheiului.

👍5👏3