‼️Astăzi, 21 iulie 2026, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, a avut loc vernisajul expoziției „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului”, dedicată valorificării patrimoniului arheologic al orașului și prezentării rezultatelor cercetărilor realizate cu suportul financiar al municipalității.
Expoziția prezintă vestigii arheologice, documentație de cercetare, fotografii și reconstituiri istorice, oferind publicului o incursiune în evoluția urbană și memoria ascunsă a Chișinăului.
Cercetările au fost realizate de echipa de arheologi a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, coordonată de profesorul universitar dr. hab. Sergiu Musteață, în cadrul unui proiect gestionat de Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare.
La eveniment a participat viceprimarul municipiului Chișinău, Ilie Ceban, care a remarcat importanța cercetării, conservării și valorificării patrimoniului arheologic al capitalei, menționând că Primăria susține inițiativele ce contribuie la păstrarea identității istorice și culturale a orașului.
✅Printre rezultatele proiectului se numără cercetările arheologice desfășurate în zona fostei case a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Grigore Vieru, la Biserica „Sf. Constantin și Elena” din Visterniceni, la Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” (Soborul Vechi) din centrul istoric al orașului, în zona Pieței Vechi (fostul teren al Maternității nr. 2), în zona Turnului de Apă, la Seliștea Tătărească, precum și la bisericile „Măzărache” și „Buna Vestire”.
✅De asemenea, au fost realizate investigații la Tumulul nr. 7 din sectorul Botanica și la așezarea arheologică a culturii Chișinău–Corlăteni din Hallstattul timpuriu.
✅În cadrul proiectului au fost elaborate Repertoriul și harta arheologică a municipiului Chișinău, precum și dezvoltată baza de date a cadastrului arheologic municipal.
🗓Expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” va fi deschisă publicului până la data de 30 noiembrie 2026.

👍5
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primăria Municipiului Chișinău continuă lucrările de modernizare și reabilitare a fondului locativ din capitală.
În prezent, pe teren sunt în derulare lucrări esențiale de reparație a acoperișurilor la următoarele adrese:
➡️ Strada Dumitru Rîșcanu 9: Lucrări complexe de reparație a acoperișului din țiglă metalică, ce includ schimbarea peliculei de protecție, reabilitarea elementelor din lemn și montarea învelitorii noi din țiglă metalică.
➡️ Strada Igor Vieru 19/1: Lucrări de reparație a acoperișului prin aplicarea straturilor noi de învelitori bituminoase, pentru asigurarea unei hidroizolații durabile.
Aceste lucrări sunt realizate ca răspuns direct la solicitările și necesitățile semnalate de locatari. Ele au drept scop:
▫️eliminarea infiltrațiilor și protejarea structurii clădirilor;
▫️îmbunătățirea condițiilor de trai și a confortului locatarilor;
▫️sporirea eficienței energetice a blocurilor de locuit;
▫️ prelungirea duratei de exploatare a clădirilor.
Municipalitatea va continua să investească în infrastructura locativă pentru a asigura spații de trai sigure, moderne și confortabile pentru toți locuitorii capitalei.

👍3
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🚧 Bulevardul Cuza-Vodă continuă să se schimbe.
Primarul General, Ion Ceban, informează că, pe segmentul Dacia-Independenței, au fost modernizate trotuarele de pe ambele părți ale bulevardului, au fost amenajate peste 160 de locuri de parcare și a fost modernizat iluminatul public.
În continuare, adaugă edilul, lucrările vor ajunge pe tronsonul dintre strada Independenței și Grenoble, unde trotuarele deteriorate vor fi înlocuite cu infrastructură nouă, iar spațiile pentru parcare vor fi reorganizate și extinse.
„Anterior, a fost reabilitat și segmentul dintre Sarmizegetusa și Dacia, unde au fost renovate trotuarele, carosabilul și infrastructura aferentă.
La finalizarea proiectului, întregul bulevard Cuza-Vodă va avea un aspect modern, sigur și bine îngrijit, în beneficiul tuturor locuitorilor sectorului Botanica”, a punctat acesta.

👍6
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Ca răspuns la cererea tot mai mare de locuri de parcare, Primăria Chișinău continuă să îmbunătățească infrastructura rutieră din oraș.
În acest context, Vasile Moroi, pretorul sectorului Buiucani, informează că, pe str. Alba Iulia, în zona stației terminus de troleibuz, este în curs de finalizare o nouă parcare amenajată paralel cu carosabilul.
„Aici, paralel pe stradă, a fost amenajată parcarea, precum și ieșirile din parcare spre trotuar. Pe lângă crearea noilor locuri pentru autoturisme, proiectul include coborârea bordurilor la trecerile de pietoni și extinderea lucrărilor de reabilitare a trotuarelor și a spațiilor verzi pe ambele părți ale străzii”, a declarat pretorul Vasile Moroi.

👍3🙏2👎1
O nouă parcare publică a fost amenajată în curtea blocului de locuit din str. Mihail Sadoveanu, 4/1
Lucrările fac parte din programul municipal de modernizare a infrastructurii urbane și au avut drept scop eficientizarea spațiului din curte, precum și crearea unor condiții mai bune pentru locatari și participanții la trafic.
Noua parcare oferă un număr suplimentar de locuri pentru staționarea autovehiculelor, contribuind la reducerea parcării neregulamentare și la sporirea accesibilității în zonă.
Primăria Chișinău continuă să investească în dezvoltarea infrastructurii din toate sectoarele orașului, astfel încât locuitorii și oaspeții capitalei să beneficieze de un mediu urban mai sigur și mai bine organizat.

Primarul General, Ion Ceban, informează că, astăzi, a convocat cea de-a doua ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău.
Potrivit edilului, în cadrul ședinței, S.A. „Apă-Canal Chișinău” a prezentat informațiile la zi cu privire la situația aprovizionării cu apă, precum și situația din teren.
„Datele specialiștilor, care țin situația sub control de mai mulți ani, arată că, la această etapă, nu există niciun fel de pericol pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în Chișinău.
De asemenea, specialiștii spun că, anul acesta, comparativ cu alți ani, nu există diferențe, situația este una obișnuită, cu temperaturi prielnice, cu ninsori și lapoviță pe timp de iarnă și cu ploi pe parcursul primăverii și verii.
Acest lucru este ușor de observat și după corturile Primăriei Chișinău, care, în acest an, au fost instalate pentru perioade scurte, de câteva zile. În rest, avem temperaturi suportabile”, a subliniat acesta.
În această ordine de idei, precizează Ion Ceban, situația poate fi gestionată cu ușurință de către Guvernul de la Chișinău, împreună cu partea ucraineană, care trebuie să fie în permanență în legătură, în cazul apariției unor riscuri.
„Panica pe care o creează intenționat în societate reprezintă un act iresponsabil din partea exponenților guvernării. Avem tot temeiul să credem că aceste acțiuni sunt făcute deliberat pentru a sustrage atenția oamenilor de la problemele reale cu care se confruntă. PAS ar plăti salarii grase pentru apropiați, ar schimba guverne care nu reușesc să aducă beneficii pentru populație și ar continua afacerile, în timp ce în societate ar disemina panică, pentru ca oamenii să nu analizeze ceea ce fac”, a spus Primarul Genaral.
Mai mult, adaugă Ion Ceban, dacă Chișinăul va rămâne fără apă, aceasta va fi exclusiv vina celor care guvernează.
„Altfel, de ce ar conduce statul, dacă nu sunt capabili să gestioneze situația? Și de ce ar sări toți deputații, miniștrii și exponenții PAS să critice primarul de Chișinău? Dacă ar avea scopuri nobile, nu ar speria oamenii, ci ar acționa”, a mai menționat el.
Deoarece nu știm la ce să ne așteptăm de la ei, Ion Ceban a punctat că Primăria Chișinău va acționa imediat, așa cum a intervenit în fiecare situație de criză, pentru a se asigura că a făcut tot posibilul, în limitele competențelor municipiului.
CSE a decis astăzi:
- S.A. „Apă-Canal Chișinău” va asigura monitorizarea continuă a nivelului și a debitului apei la sursa de captare, precum și a funcționării instalațiilor de captare, pompare, transport și tratare.
- Primăria municipiului Chișinău, în comun cu S.A. „Apă-Canal Chișinău”, va solicita autorităților publice centrale competente informații oficiale privind regimul hidrologic al râului Nistru, volumele de apă deversate, eventualele modificări ale regimului de deversare și prognozele pentru perioada următoare.
- S.A. „Apă-Canal Chișinău” va întreprinde măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru prevenirea și diminuarea eventualelor riscuri, precum și pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu apă.
- Cheltuielile necesare pentru realizarea măsurilor prevăzute în prezenta decizie se vor acoperi, în condițiile legii, din Fondul de rezervă al municipiului Chișinău, din fondul de dezvoltare al S.A. „Apă-Canal Chișinău”, precum și din alte surse legal disponibile.
- S.A. „Apă-Canal Chișinău” va înainta Comisiei de distribuire a mijloacelor Fondului de rezervă al municipiului Chișinău o solicitare privind alocarea mijloacelor financiare necesare pentru prevenirea și diminuarea eventualelor riscuri și pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu apă.

👍3🙏3
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Primăria Chișinău continuă extinderea infrastructurii de parcare, prin amenajarea pe str. Onisifor Ghibu a circa 80 de noi locuri de parcare, dintre care 8 sunt destinate persoanelor cu dizabilități.
Potrivit pretorului sectorului Buiucani, Vasile Moroi, parcarea este amenajată pe tronsonul cuprins între str. Alba Iulia și Nicolae H. Costin, pe partea impară.
Prin acest proiect, municipalitatea reorganizează o zonă în care autovehiculele erau parcate haotic pe prima bandă de circulație. Noile locuri de parcare sunt amenajate pe terenul dintre carosabil și trotuar, valorificând eficient spațiul disponibil și eliberând prima bandă de circulație pentru fluidizarea traficului rutier.

📘 Primele 2 Studii de Fundamentare ale Planului Urbanistic General (PUG) Chișinău 2040 sunt disponibile pentru consultare publică
Înainte de reactualizarea PUG Chișinău 2040, sunt realizate Studii de Fundamentare - analize care stau la baza deciziilor privind dezvoltarea viitoare a orașului.
Primele studii supuse consultărilor publice sunt:
🔹 „Circulație și Transporturi” - analizează traficul, transportul public, infrastructura rutieră, mobilitatea pietonală și velo, precum și soluțiile pentru un sistem de transport modern și eficient.
🔹 „Cooperare Teritorială” - analizează relațiile dintre municipiul Chișinău și localitățile din zona metropolitană, precum și oportunitățile de dezvoltare prin cooperare între comunități.
🔗 Studiile complete, rezumatele executive și prezentările aferente sunt disponibile pentru consultare pe platforma oficială:
https://consultari.dgaurf.md/projects/project/63?stage_id=63
🗓 Perioada de consultare publică este deschisă până la 19 august 2026.
📂 Biblioteca PUG Chișinău 2040: https://dgaurf.md/ro/documentatii-de-urbanism
Informează-te. Consultă. Participă. PUG Chișinău 2040 – Planificăm împreună viitorul orașului!

👍4
📊Interes sporit al absolvenților de gimnaziu pentru oferta educațională a instituțiilor liceale din capitală
Prima etapă a admiterii în clasa a X-a confirmă încrederea elevilor și a părinților în sistemul educațional municipal.
La încheierea primei etape, platforma www.escoala.chisinau.md a înregistrat 9.580 de cereri depuse.
☝️Amintim că, pentru sesiunea de admitere din anul 2026, municipiul Chișinău pune la dispoziția candidaților:
➖233 de clase liceale;
➖5.822 de locuri disponibile, reprezentând cea mai generoasă ofertă de admitere din ultimii ani.
🗓Calendarul următoarelor etape ale concursului de admitere:
▪️23–25 iulie – evaluarea dosarelor și calcularea mediilor de concurs;
▪️27 iulie – publicarea rezultatelor admiterii;
▪️28–30 iulie – confirmarea locurilor prin prezentarea documentelor justificative.
Primăria Chișinău adresează mulțumiri Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, directorilor instituțiilor de învățământ, comisiilor de admitere și tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea procesului de admitere, pentru responsabilitate, profesionalism și implicare.
Alegerea liceului reprezintă o etapă importantă în parcursul educațional și în construirea viitorului fiecărui elev.

👋Primăria Chișinău te invită la o nouă întâlnire a Clubului de Sprijin pentru Femei, alături de Natalia Vascautan!
💬 Tema întâlnirii: „Drumul către mine”
Alegerea femeii care vreau să devin începe cu drumul către mine! Uneori, cea mai importantă călătorie este cea spre propria persoană. Te invităm într-un spațiu sigur, în care vei avea ocazia să reflectezi, să te reconectezi cu tine însăți și să descoperi resursele interioare care te pot ghida spre femeia care îți dorești să devii.
📅 Când: Sâmbătă, 25 iulie
⏰ Ora: 12:00–14:00
📍 Unde: Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților, str. Matei Basarab, 14
👉Participarea este gratuită
📝Rezervă-ți locul aici: https://forms.gle/dtnDn8GLhxWT1J98A
📞 Informații: 022 923 959
ℹ️Clubul de Sprijin pentru Femei din cadrul Centrului Municipal de Învățare și Educație a Adulților este locul în care găsești sprijin, înțelegere, încredere și conexiune autentică.

Ion Ceban: „Respectarea legii și responsabilitatea comună sunt esențiale pentru protejarea sistemului public de canalizare”
Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, împreună cu administrația S.A. „Apă-Canal Chișinău”, au avut o ședință de lucru cu agenții economici care evacuează ape uzate în sistemul public de canalizare.
Discuțiile au vizat măsurile necesare pentru protejarea infrastructurii de canalizare și buna funcționare a Stației de Epurare.
În cadrul întrevederii au fost abordate obligațiile legale privind evacuarea apelor uzate, necesitatea respectării concentrațiilor maxime admisibile de poluanți și măsurile de monitorizare aplicate de S.A. „Apă-Canal Chișinău”.
„Ne dorim un parteneriat bazat pe dialog, respect și responsabilitate reciprocă, așa cum am demonstrat și în ultima perioadă.
Nu urmărim să blocăm activitatea agenților economici, ci să prevenim situațiile care pot afecta funcționarea Stației de Epurare și calitatea mediului.
Orașul este al tuturor și fiecare trebuie să contribuie la protejarea lui”, a declarat Ion Ceban.
În prezent, S.A. „Apă-Canal Chișinău” are contracte cu 974 de agenți economici care evacuează ape uzate industriale în sistemul public de canalizare.
Legislația prevede obligativitatea instalațiilor de preepurare, 12 operatori economici dețin stații proprii de epurare, iar 180 au sisteme de preepurare.
În lunile iulie și august, controalele la agenții economici au fost intensificate și vor fi efectuate atât ziua, cât și noaptea.
În cazul depistării depășirii concentrațiilor admise de poluanți, sunt emise prescripții obligatorii, iar nerespectarea acestora poate duce la aplicarea măsurilor prevăzute de legislație, inclusiv deconectarea de la serviciile publice de apă și canalizare.
„Vom continua verificările și vom aplica legea în mod egal tuturor. Contăm pe responsabilitatea agenților economici pentru a preveni poluarea, apariția mirosurilor neplăcute și suprasolicitarea Stației de Epurare.
Doar printr-o colaborare corectă putem asigura un mediu curat și servicii publice de calitate pentru locuitorii Chișinăului”, a conchis Primarul General, Ion Ceban.

Primarul General, Ion Ceban, a avut astăzi o întrevedere cu Excelența Sa, Yoram Elron, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Israel în Republica Moldova.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au discutat despre consolidarea relațiilor de cooperare dintre municipiul Chișinău și partenerii din Statul Israel, precum și despre noi oportunități de colaborare în domenii precum cultura, educația, schimbul de experiență, dezvoltarea comunitară și implementarea unor proiecte de interes comun pentru chișinăuieni.
Am trecut în revistă proiectele realizate de Primăria Municipiului Chișinău în parteneriat cu Comunitatea Evreiască din Republica Moldova și am apreciat rezultatele obținute împreună de-a lungul timpului. Totodată, am convenit să continuăm dialogul și să valorificăm noi oportunități”, a declarat edilul.
Municipiul Chișinău este înfrățit cu orașul Tel Aviv-Yafo, iar împreună realizăm noi proiecte și schimburi de experiență între comunitățile noastre.
Primăria Municipiului Chișinău rămâne deschisă colaborării și valorificării tuturor oportunităților care pot aduce beneficii orașului și cetățenilor săi.

Aleile pietonale din Scuarului Consiliului Europei sunt asfaltate.
În perioada următoare va fi asfaltată și aleea centrală.
Proiectul va continua cu amenajarea spațiilor verzi, instalarea sistemului de irigare, amplasarea meselor pentru șah și dame, precum și a sistemului de supraveghere video.
Într-un final, Scuarul Consiliului Europei va deveni un spațiu public modern pentru locuitorii sectorului Buiucani.