Primăria Chișinău
5.41K subscribers
56.4K photos
3.12K videos
8 files
2.88K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
Proiectul de modernizare a străzii Ștefan cel Mare și Sfânt din comuna Bubuieci include, ca etapă esențială pentru asigurarea durabilității infrastructurii, reabilitarea și reconfigurarea completă a sistemului de canalizare pluvială.

Lucrările de reparație capitală a străzii sunt executate de ÎM Regia „Exdrupo” și finanțate integral de Primăria Municipiului Chișinău.

Intervenția vizează eficientizarea captării și evacuării apelor pluviale, pe tronsonul cuprins între străzile Toader Bubuiog și Grădinarilor.

Obiectivele și componentele proiectului:
Montarea de noi rigole și canale de drenaj: Înlocuirea structurilor vechi cu elemente moderne pentru a asigura un debit optim de preluare a apei de la suprafața carosabilului.
Instalarea receptoarelor și a grătarelor metalice: Montarea unor guri de captare noi și a unor grătare metalice rezistente la trafic intens, care să împiedice pătrunderea deșeurilor mari în rețeaua subterană.
Renovarea și curățarea căminelor de colectare: Reabilitarea structurală a fântânilor de captare existente și curățarea mecanică a acestora pentru eliminarea depunerilor de mâl și nisip.
Decolmatarea canalelor de scurgere: Curățarea integrală a rețelei subterane pentru restabilirea capacității maxime de evacuare a apelor pluviale.
👍4
Atelier de lucru privind Prevenirea primară a cancerului prin prisma codului european împotriva cancerului.

Experți în sănătate publică și oncologie, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai instituțiilor medico-sanitare, ai mediului academic, ai organizațiilor neguvernamentale și ai sectorului privat, au participat la atelierul de lucru dedicat prevenirii primare a cancerului prin prisma Codului European împotriva Cancerului, ediţia a V-a. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului european 4P-CAN – Personalized Cancer Primary Prevention research through Citizen Participation and digitally enabled social innovation.

În cadrul atelierului au fost validate rezultatele studiului de diagnostic privind prevenirea primară a cancerului în Municipiul Chişinău, au fost analizate principalele lacune și provocări ale sistemului, precum și prioritizate domeniile care necesită intervenții. Totodată, participanții au elaborat recomandări de politici locale orientate spre consolidarea măsurilor de prevenire, reducerea inegalităților de acces la servicii și valorificarea soluțiilor digitale și a inovației sociale în domeniul sănătății.

Direcția Generală Asistență Medicală și Socială, din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău, este partener în implementarea proiectului 4P-CAN, contribuind la dezvoltarea și promovarea măsurilor de prevenire primară a cancerului și la consolidarea cooperării dintre autoritățile publice, instituțiile medicale și comunitate.

Recomandările formulate în cadrul atelierului vor contribui la fundamentarea unor politici locale bazate pe dovezi și la dezvoltarea unor intervenții eficiente pentru reducerea riscului de cancer și promovarea unui stil de viață sănătos în Municipiul Chișinău.
👍3🤔1
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Măsurile întreprinse de Î.M. „Supravegherea și Protecția Animalelor” a Primăriei Chișinău pentru protejarea câinilor în perioada caniculară.

Toți câinii beneficiază permanent de acces la apă potabilă proaspătă, care este completată și înlocuită ori de câte ori este necesar. Spațiile de cazare sunt dotate cu zone umbrite, oferind animalelor posibilitatea de a se adăposti de razele directe ale soarelui. Totodată, personalul întreprinderii monitorizează constant starea de sănătate și comportamentul câinilor, pentru identificarea rapidă a oricăror semne de stres termic sau deshidratare.

🛑Î.M. „Supravegherea și Protecția Animalelor” îndeamnă cetățenii să manifeste responsabilitate și compasiune față de animalele fără stăpân în această perioadă. Un gest simplu, precum amplasarea unor recipiente cu apă curată în locuri umbrite și sigure, poate contribui semnificativ la protejarea acestora împotriva efectelor caniculei.

Protejarea animalelor este o responsabilitate comună. Prin implicarea fiecăruia dintre noi, putem reduce riscurile generate de temperaturile extreme și putem contribui la bunăstarea animalelor.
👍7🕊2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Alexei Paniș: Reformele cu impact asupra autorităților locale nu pot fi adoptate fără consultări reale

Membrul echipei juridice a Cabinetului Primarului General, Alexei Paniș, a declarat că proiectele de reformă promovate de autoritățile centrale trebuie să respecte principiile autonomiei locale, transparenței decizionale și consultării efective a autorităților publice locale.

Potrivit acestuia, atât proiectul politicii fiscal-vamale, cât și reforma „Restart” în educație au un impact direct asupra bugetelor locale, patrimoniului public și competențelor administrațiilor locale, motiv pentru care necesită consultări ample și termene suficiente pentru examinare.
„Consultarea publică nu trebuie să fie o formalitate. Deciziile care afectează comunitățile locale trebuie discutate cu cei care vor suporta consecințele și care vor fi responsabili de implementarea lor”, a subliniat Alexei Paniș, în cadrul evenimentului organizat de Primăria Chișinău, „Impactul deciziilor guvernamentale asupra autonomiei financiare, Directorul Centrului Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenorialului.
👍2👎1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Vasile Secrieru: „Vremurile bune” nu se regăsesc în noile măsuri fiscale

Noua politică fiscală propusă pentru anul 2027 riscă să adâncească dificultățile financiare cu care se confruntă deja cetățenii și mediul de afaceri, susțin reprezentanții administrației publice. Potrivit acestora, majorarea poverii fiscale vine într-o perioadă în care tot mai multe persoane și companii sunt nevoite să supraviețuiască din credite.
„În ultima perioadă atestăm o creștere tot mai mare a creditării, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Acesta este un aspect îngrijorător, deoarece arată că oamenii nu mai au suficiente resurse pentru a-și acoperi cheltuielile de bază”, a declarat directorul Î.M. „Direcția Parcuri, Cultură și Odihnă”.

Totodată, în cadrul evenimentului organizat de Primăria Chișinău, „Impactul deciziilor guvernamentale asupra autonomiei financiare, Directorul Centrului Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenorialului, acesta a mai spus că, efectele noilor măsuri se vor resimți în toate localitățile țării, indiferent dacă vorbim despre mediul urban sau rural.
„În loc să reducă presiunea asupra cetățenilor și agenților economici, noile modificări fiscale riscă să amplifice problemele existente și să afecteze și mai mult puterea de cumpărare a populației”, a conchis Vasile Secrieru.
👍2👎2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
⚽️Microbiști, vă așteptăm la Orașul Sportiv!

👋Primăria Chișinău, în calitate de partener general, invită toți microbiștii la Orașul Sportiv, unde vor putea urmări LIVE, pe un ecran gigant, următoarele meciuri din fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial de Fotbal 2026.
🗓 4–19 iulie
📍 Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”

Vă așteptăm să trăim împreună emoția fotbalului, într-o atmosferă plină de energie și fair-play!
Intrarea este liberă.
👍5
🗓Retrospectiva lunii iunie la Centrele de Tineret din municipiul Chișinău

Primăria Chișinău informează că, în luna iunie, peste 4.400 de tineri au trecut pragul celor cinci Centre de Tineret din capitală, participând la o varietate de activități dedicate dezvoltării personale, socializării și petrecerii timpului liber într-un mod activ, educativ și recreativ.

Pe parcursul lunii au fost organizate numeroase inițiative, dintre care amintim:
🔹 Programul „Vara la Centru”;
🔹 Programul de dezvoltare personală pentru tineri;
🔹 Activități de animare a timpului liber;
🔹 Cluburi de interese;
🔹 Campionate de jocuri video și tenis de masă;
🔹 Festivalul de film în aer liber, desfășurat în sectoarele Buiucani, Botanica și Ciocana.

Primăria Chișinău continuă să susțină dezvoltarea unei rețele moderne de Centre de Tineret, oferind tinerilor oportunități de învățare, implicare și petrecere a timpului liber într-un mediu sigur, prietenos și adaptat nevoilor lor.
👍3
În luna iulie, Chișinăul își sărbătorește istoria, oamenii și identitatea.

Capitala împlinește 590 de ani de la prima atestare documentară, iar Primăria municipiului Chișinău vă invită la cea de-a VI-a ediție a Festivalului „Te salut, Chișinău!”.
Timp de trei zile, strada pietonală „Eugen Doga” devine locul în care ne întâlnim să celebrăm orașul pe care îl iubim.

🔻Pe 17 iulie, vă invităm la o seară dedicată tradițiilor și muzicii populare.
🔻Pe 18 iulie, retrăim cele mai frumoase hituri ale tuturor timpurilor, într-o seară cu muzică retro.
🔻Iar pe 19 iulie, ne bucurăm de eleganța muzicii clasice și interpretări de excepție.
Pe parcursul celor trei zile vă așteaptă o expoziție dedicată Chișinăului, meșteri populari, producători autohtoni, bucate tradiționale și multă voie bună.

📍17, 18 și 19 iulie
📍 Strada pietonală „Eugen Doga”
🎟 Intrare liberă
Festivalul „Te salut, Chișinău!” – sărbătoarea orașului care ne adună împreună!
👍4