Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
💃Competiția Internațională de Dans Sportiv „Codreanca 2026”
Timp de 2 zile, Chișinăul a reunit peste 1.000 de sportivi talentați din 34 de țări, oferind publicului un adevărat spectacol artistic și competițional.
Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban, a subliniat importanța găzduirii unor astfel de competiții de anvergură.
„Ne-am bucurat să găzduim inclusiv Campionatul European WDSF Youth Standard, o competiție care a adus la Chișinău cei mai buni tineri dansatori din Europa. Mulțumesc organizatorilor, partenerilor de la A.O. „Federația Dansului Sportiv din Moldova” și tuturor celor implicați pentru efortul și implicarea deosebită”, a declarat edilul.
Primăria Capitalei a susținut toate tipurile de sport și va continua să investească în dezvoltarea acestuia, sprijinind inițiativele care consolidează imaginea Chișinăului pe plan internațional.

👍3⚡1
‼️Victor Buzu, manager de proiecte din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, a participat la conferința internațională „Regenerarea siturilor industriale, reimaginarea viitorului”, desfășurată la Reșița, România.
➡️Evenimentul a fost organizat în cadrul cooperării dintre mai multe proiecte internaționale din regiunea Dunării, cu sprijinul Programului Interreg Regiunea Dunării, cofinanțat de Uniunea Europeană și a reunit specialiști din domenii precum urbanism, arhitectură, patrimoniu industrial și dezvoltare durabilă.
📍Conferința a avut drept obiectiv promovarea investițiilor în revitalizarea patrimoniului și identificarea soluțiilor pentru valorificarea marilor platforme industriale neutilizate, în contextul tranziției post-industriale.
🗓În cadrul sesiunilor de lucru au fost abordate subiecte privind:
🔹transformarea fostelor zone industriale în spații cu funcțiuni noi;
🔹atragerea investițiilor și mecanisme de finanțare;
🔹utilizarea instrumentelor europene și a finanțării mixte;
🔹bune practici în reconversia patrimoniului industrial.
✅Participanții au avut oportunitatea de a realiza vizite de studiu în zone aflate în proces de reconversie și de a analiza exemple concrete de proiecte implementate la nivel regional.
👉Reamintim că, în cadrul proiectului european NONA – „Guvernanță nouă pentru spații noi”, implementat de Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare și finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg Regiunea Dunării, este prevăzută restaurarea monumentului de arhitectură „Moara Roșie”, ca parte a unui demers de valorificare a patrimoniului industrial al municipiului Chișinău.
✅Intervenția are drept scop reconversia acestui obiectiv într-un spațiu cu funcțiuni culturale, educaționale și antreprenoriale, contribuind astfel la promovarea regenerării urbane durabile și la utilizarea eficientă a patrimoniului construit în interesul comunității.

👍3
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Părinții din mun. Chișinău susțin Serviciul „Grupe cu Program Prelungit”: Copiii sunt într-un mediu sigur și bine organizat după ore
Olga Pavlov, părinte la L.T. „Alexandru cel Bun” din Sîngera, precizează că, grupele cu program prelungit, susținute de Primăria Chișinău, reprezintă un serviciu esențial pentru elevi.
„Acestea oferă copiilor un mediu sigur și organizat după ore, unde își pot face temele și participa la activități educative și recreative, contribuind astfel la consolidarea cunoștințelor și la dezvoltarea armonioasă”, a subliniat ea.
Totodată, Olga Pavlov a adăugat că, pentru părinți, grupele cu program prelungit sunt un sprijin real, facilitând organizarea zilnică și oferind siguranța că cei mici sunt în grija cadrelor didactice.

👍3💯1
🗓Lucrările de reparație a drumurilor continuă și în această săptămână în toate sectoarele capitalei.
🛣Muncitorii lucrează la plombarea gropilor și pregătirea străzilor pentru asfaltare. Intervențiile se desfășoară etapizat, cu prioritate pe străzi prioritare intens circulate, pentru a îmbunătăți siguranța și confortul șoferilor și pietonilor.
☝️Lucrările pot implica restricții temporare de circulație și semnalizare provizorie. Rugăm conducătorii auto și pietonii să respecte indicațiile muncitorilor și panourile de semnalizare.
Primăria Chișinău va comunica în continuare detalii despre sectoarele și durata intervențiilor.

👍5
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Astăzi celebrăm excelența în arta spectacolului, în cadrul Galei Premiilor UNITEM 2026, ediția a XXV-a aniversară. Evenimentul a adunat laolaltă oameni dedicați scenei, profesioniști care, prin muncă și talent, construiesc cultura acestui oraș și a acestei țări.
Cu această ocazie, Primarul General, Ion Ceban, a subliniat că, artiștii nu trebuie să fie împărțiți între ai noștri și ai voștri.
„Suntem mândri de fiecare. Mă bucur că Primăria Chișinău este parte a acestui moment important și că, în acest an, oferim Premiul pentru cel mai bun regizor al anului.
Este o recunoaștere a unei munci imense, care, de multe ori, nu se vede, dar care se simte în fiecare spectacol.
Felicitări tuturor celor premiați și tuturor celor care, zi de zi, trăiesc pentru teatru.
Vă mulțumim pentru pasiunea, dăruirea și emoția pe care o aduceți oamenilor. Vă dorim sănătate, inspirație și cât mai multe săli pline”, a menționat edilul.

👏2👍1👎1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primăria Chișinău efectuează toate pregătirile de amenajare și organizare a Complexului „Eternitate” pentru Ziua de 9 Mai.
Potrivit Primarului General, Ion Ceban, municipalitatea este și în pregătire pentru desfășurarea evenimentului dedicat Zilei Europei, în Piața Marii Adunări Naționale.
„Vin cu un mesaj către toți: Încetați să mai faceți politică pe subiecte sensibile pentru cetățeni, încetați să dezbinați și să instigați la ură. Am rămas atât de puțini și trebuie să punem umărul la construcție, nu la distrugere”, a punctat edilul.

👍4🤔1🙏1
👋Primăria Municipiului Chișinău vă invită la Clubul de Tehnologie și Inovație pentru o nouă sesiune dedicată digitalizării!
💻În contextul în care digitalizarea și inteligența artificială transformă modul în care învățăm, lucrăm și comunicăm, este important să știm cum să folosim aceste instrumente eficient.
📍Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților, str. Matei Basarab, 14
🗓Miercuri, 29 aprilie 2026 | 18:00–20:00
📖Tema sesiunii: Instrumente AI și strategii de promovare a activității profesionale
👩🏻🏫Sesiunea va fi moderată de dna. Olga Jumbei
👥Cine poate participa?
Formatori și persoane care își doresc să îmbrățișeze acest rol, cadre didactice, lucrători de tineret, bibliotecari, persoane aflate în tranziție profesională și membri ai comunității CMIEA.
📲Participarea este gratuită, dar necesită înregistrare prealabilă. Formularul de înregistrare: https://forms.gle/28ndmzAdQqGhfhEw6
ℹ️Cluburile de Interes din cadrul Centrului Municipal de Învățare și Educație a Adulților sunt organizate cu sprijinul acordat de Primăria Chișinău,în parteneriat cu DVV International Moldova, cu sprijinul BMZ.

👍4
💡Primăria Chișinău informează că, pe parcursul săptămânii 17–23 aprilie, echipele Î.M. „Lumteh” au desfășurat lucrări de întreținere și modernizare a iluminatului public în toate sectoarele municipiului Chișinău și în suburbii.
📍Sectorul Botanica: Intervenții pe bulevardele. Dacia, Decebal și Traian, precum și pe străzile Trandafirilor și Salcâmilor, cu lucrări la rețelele electrice, reparații ale corpurilor de iluminat și deconectarea iluminatului decorativ;
📍Sectorul Centru: Lucrări pe str. Vasile Alecsandri, 31 August 1989, Ciuflea, Grenoble și în zona Valea Morilor, inclusiv revizii tehnice, înlocuiri de echipamente și mentenanță a iluminatului;
📍Sectorul Buiucani: Lucrări în Scuarul Catedralei și Parcul „La Izvor”, cu revizia infrastructurii electrice, înlocuirea automatelor, fazarea cablurilor și reparații ale corpurilor de iluminat;
📍Sectorul Râșcani: Intervenții în Parcul „Boris Glavan” și pe sector, cu reparații și întreținerea rețelelor de iluminat;
📍Sectorul Ciocana: Lucrări pe bd. Mircea cel Bătrân și str. Alecu Russo, Ginta Latină și Vadul lui Vodă, cu reparații și modernizarea infrastructurii de iluminat;
📍Suburbii: Intervenții în Vadul lui Vodă, Trușeni și Colonița, cu reparații, lucrări la punctele de alimentare și verificări ale rețelei.

👍6