Primăria Chișinău
5.01K subscribers
51.4K photos
2.29K videos
8 files
2.74K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
🚧Primăria Chișinău informează că, în perioada 16–22 februarie, Regia „Exdrupo” a acționat în regim intens pentru asigurarea circulației rutiere și a funcționării serviciilor publice, în contextul codurilor galben și portocaliu de ninsori, dar și pentru remedierea degradărilor masive apărute pe carosabil în urma iernii cu precipitații abundente și cicluri repetate de îngheț–dezgheț.

📌Astfel, în procesul de deszăpezire și combaterea poleiului:
▪️A fost mobilizat integral efectivul tehnic și uman;
▪️S-au executat lucrări de curățare mecanizată și manuală a zăpezii pe arterele principale și secundare, poduri, accese în suburbii, pasaje subterane, treceri pietonale. Intervențiile s-au desfășurat repetat, chiar de 5-6 ori pe aceleași străzi, din cauza ninsorii continue;
▪️Au fost evacuate acumulările de zăpadă din zonele critice.
▪️Pentru prevenirea formării poleiului, s-a intervenit prin presărarea materialului antiderapant conform rutelor „mapa-iarnă”;
▪️Au fost curățate și deblocate de zăpadă circa 3.200 guri de captare, inclusiv intervenții de pompare a apei.

📍În paralel cu intervențiile de iarnă, s-a acționat masiv pentru înlăturarea gropilor formate în urma condițiilor meteo severe:
▪️Au fost executate plombări cu beton asfaltic rece pe zeci de artere din toate sectoarele municipiului;
▪️Au fost realizate lucrări de pregătire a stratului de suport, prin săpături manuale și completări cu pietriș, acolo unde situația tehnică a impus;
▪️Pentru extinderea ariei de intervenție și accelerarea lucrărilor, au fost contractate suplimentar serviciile agenților economici;
▪️Acțiunile sunt reluate în această săptămână și vor continua atât timp, cât vremea va fi favorabilă, până vor fi acoperite toate zonele deteriorate.
👍4👎2🤔2😐1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primarul General, Ion Ceban, informează când va avea loc următoarea ședință a Consiliului Municipal Chișinău.
„Primul subiect pe ordinea de zi va fi Planul de mobilitate urbană, solicitat insistent de consilieri, dar folosit până acum drept pretext pentru a nu participa la ședințe”, a subliniat acesta.
👍7👎2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primarul General, Ion Ceban:
„Parcările de captură la intrările în oraș și proiectele pe care ne propunem să le inițiem în acest an vor fi prezentate joi, în cadrul unei conferințe de presă.”
👍8👎3
Astăzi, 24 februarie, la împlinirea a 4 ani de la declanșarea războiului din Ucraina, Primarul General, Ion Ceban, condamnă războiul împotriva țării vecine, subliniind că, încă din prima zi, Chișinăul s-a aflat în prima linie.
„Am acționat rapid și responsabil, mobilizând resurse materiale, logistică, specialiști calificați, medici, asistenți sociali și psihologi pentru a oferi sprijin celor care au fost nevoiți să-și părăsească casele. Primul centru de cazare a refugiaților a fost deschis de Primăria Chișinău, după care, în total, în 45 de centre de plasament am oferit adăpost, hrană, asistență și, mai ales, siguranță”, a mai spus edilul.

Precizăm că, în prezent, în Chișinău se află, potrivit datelor oficiale, peste 54 de mii de refugiați ucraineni care beneficiază de statut de protecție temporară, cifrele însă fiind mult mai mari.

Dintre aceștia, 11.349 sunt copii și adolescenți (cu vârste cuprinse între 0–18 ani).
Primăria le oferă refugiaților ucraineni acces gratuit la sistemul educațional, în școli și grădinițe, cursuri de limba română, activități extrașcolare dedicate copiilor refugiați, precum și asistență medicală și socială.

Astfel, în prezent, 1.775 de elevi refugiați din Ucraina sunt integrați în 56 de instituții de învățământ general din municipiu, iar 505 copii refugiați frecventează 62 de grădinițe din Capitală.

Accesul tuturor copiilor la educație de calitate este o prioritate a municipalității, care investește constant în modernizarea și extinderea infrastructurii școlare pentru condiții mai bune de studiu.

În același timp, tinerii antreprenori, inclusiv refugiații din Ucraina, pot beneficia de granturi pentru dezvoltarea afacerilor în Chișinău.
Finanțarea nerambursabilă este acordată în cadrul programului municipal „Startup pentru tineri și migranți”, oferind șansa de a construi un nou început, aici, acasă — fie el temporar sau de durată.

Totodată, în acești 4 ani, 205 femei refugiate au născut în maternitățile municipale din Chișinău, unde le este acordat tot sprijinul necesar.

„Chișinăul a fost și va rămâne un oraș al solidarității. Credem în pace. Credem în puterea oamenilor de a reconstrui”, a punctat Ion Ceban.
🙏4👍2👏2