👨💼Ședința Clubului Taților din cadrul Centrului Municipal de Învățare și Educație a Adulților, facilitată de Natalia Zaiaț și Vladimir Vohmeanin, a creat un spațiu autentic de dialog, dedicat temei „Emoțiile bărbaților și rolul tăticului în educația emoțională”.
💬Participanți au vorbit despre stereotipurile care încă persistă, precum „bărbații nu plâng” sau „trebuie să fii tare”, și despre modul în care aceste mesaje le-au influențat viața, relațiile și felul în care își cresc copiii.
☝️Printre concluziile-cheie ale întâlnirii:
🔹copiii au nevoie de stabilitate emoțională din partea ambilor părinți;
🔹frica poate fi acceptată și înțeleasă;
🔹tristețea trăită dezvoltă reziliența;
🔹plânsul este tămăduitor, nu un semn de slăbiciune;
🔹furia este o emoție umană, valabilă pentru toți;
🔹a accepta vulnerabilitatea este ceva firesc.
🤝Mulțumim psihologului Diana Postu pentru profesionalismul cu care a sprijinit participanții în explorarea emoțiilor și în înțelegerea impactului acestora asupra relației tată–copil.
Clubul Taților CMIEA continuă să fie un loc de învățare, sprijin și creștere, unde tații își dau voie să fie autentici și să construiască relații mai profunde cu copiii lor.

👍4
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Istorii de succes!
Primăria Chișinău sprijină antreprenorii din municipiu printr-un cadru clar și funcțional, implementat prin Centrul Municipal de Dezvoltare a Antreprenoriatului, care gestionează Incubatorul Municipal de Afaceri.
Un exemplu relevant este școala online YoungSMART, fondată de Mariana Manole, rezidentă a Incubatorului Municipal de Afaceri. Cu sprijinul oferit prin CMDA, proiectul a beneficiat de:
- spații de lucru și infrastructură tehnică;
- mentorat și consultanță specializată;
- educație antreprenorială și suport pe termen mediu.
În urma acestui suport, YoungSMART a înregistrat o creștere constantă:
- extinderea echipei de profesori, diversificarea disciplinelor predate și planuri clare de dezvoltare în domenii precum IT, robotică și inteligență artificială, precum și activități de suport psihologic pentru elevi și familiile acestora.
Prin aceste programe, subliniază Primarul General, Ion Ceban, Primăria Chișinău creează condiții reale pentru lansarea și dezvoltarea afacerilor, în special pentru antreprenorii aflați la început de drum.
„Îi încurajez pe cei care își propun să își dezvolte o afacere sau un proiect în dezvoltare să aplice la programele CMDA și ale Incubatorului Municipal de Afaceri, gestionat de Primăria Chișinău”, a conchis edilul.

👍3
💃Seniorii din Capitală sunt invitați la dansuri în weekend
👋Primăria Chișinău invită seniorii la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”, care vor avea loc sâmbătă și duminică, 31 ianuarie și 1 februarie 2026, în incinta Casei de Cultură a USM, str. Tighina, 2, în intervalul orelor: 13:00-16:00.
🎶Locuitorii și oaspeții Capitalei se vor putea delecta cu muzică de calitate, dansuri și voie bună, într-o atmosferă plăcută.
ℹ️Proiectul de weekend „Dialog între generații” a fost inițiat în iunie 2022 și oferă oportunități publicului de diferite vârste de a petrece timpul activ, alături de semeni.
Organizatorii evenimentului sunt Primăria Chișinău și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.

Primarul General, Ion Ceban, a adresat sincere felicitări conducerii, medicilor și tuturor angajaților Spitalului Clinic Municipal „Valentin Ignatenco”, o echipă formată din 571 de specialiști care, zi de zi, au grijă de copiii noștri, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate.
„Despre patru decenii de activitate dedicată sănătății copiilor, sprijinului oferit familiilor din municipiul Chișinău, dar și din întreaga țară. Este una dintre cele mai importante instituții pediatrice, care deservește anual zeci de mii de copii și care a devenit, în timp, un reper de profesionalism, responsabilitate și devotament”, a spus acesta.
În prezent, precizează edilul, spitalul dispune de 294 de paturi și realizează anual circa 50.000 de consultații, dintre care 15.000 implică spitalizare.
„Sunt cifre mari, care înseamnă grijă, responsabilitate și muncă enormă pentru sănătatea copiilor. Aici sunt deserviți micuții din întreg municipiul Chișinău, din cele 18 suburbii, dar și copii din întreaga țară”, a adăugat Ion Ceban.
Unitatea de Primiri Urgențe a fost modernizată, cu zone specializate, roșie și galbenă, iar întregul spital beneficiază de un sistem informatic care optimizează procesul medical.
De asemenea, în ultimii ani, au fost renovate mai multe secții importante: reanimare, ortopedie și neurochirurgie.
Spitalul găzduiește și singura secție de microchirurgie pediatrică din țară. Aceasta are nevoie de renovare, la fel ca și blocul operator, lucrări pe care municipalitatea le va realiza în cel mai scurt timp. Tot aici funcționează secții moderne de reabilitare, fizioterapie și medicină fizică, iar în plan este dezvoltarea unui staționar de zi.
Datorită proiectului de eficientizare energetică implementat de Primăria Chișinău, instituția a obținut economii de până la 40% la consumul de resurse energetice — bani care pot fi redirecționați spre îmbunătățirea serviciilor medicale.
La final, Primarul General, a transmit mulțumiri și directorului Alexandru Holostenco pentru managementul responsabil, viziune și implicare constantă, precum și întregului colectiv medical și personalului auxiliar pentru munca enormă depusă zi de zi.
„Sănătatea rămâne o prioritate. Primăria Chișinău va continua să investească în spitalele municipale, pentru servicii medicale la standarde moderne și pentru siguranța copiilor noștri”, a conchis Primarul General.

👍4👏2
💨Primăria Chișinău ATENȚIONEAZĂ! Cod Galben de Vânt Puternic!
☝️Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 30 ianuarie, ora 18:00, – 31 ianuarie, ora 13:00, în municipiul Chișinău, se prevăd intensificări ale vântului, în rafale de până la 15-18 m/s.
☝️ Totodată, sâmbătă, 31 ianuarie, temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 5-7°C.
◾️În cazul înregistrării situațiilor problematice, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau să sune la numărul unic de urgență 112.

👍2
🚚Primăria Chișinău informează că, autospecialele Regiei „Exdrupo” sunt pregătite să intervină în contextul unui nou val de temperaturi negative, însoțite de lapoviță și formare a poleiului. Tehnica a fost verificată și utilizată deja în acțiuni de prevenire și combatere a ghețușului pe carosabil, pentru menținerea siguranței circulației rutiere și pietonale.
Echipele de intervenție vor monitoriza permanent situația și vor acționa, la necesitate, pe principalele artere de circulație și pietonale, poduri, pasaje, străzi secundare și zone cu risc sporit.
Totodată, în contextul condițiilor meteo nefavorabile, municipalitatea îndeamnă șoferii și pietonii să manifeste prudență sporită, să evite deplasările care nu sunt strict necesare și să adapteze viteza la condițiile de drum.
Amintim că, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de ghețuș, polei și scădere a temperaturii medii zilnice a aerului, valabil în perioada 30–31 ianuarie 2026.

👍5