🌍Municipiul Chișinău este prezent, în perioada 21–25 ianuarie, la FITUR Madrid, una dintre cele mai prestigioase expoziții internaționale de turism din lume, în cadrul standului de țară al Republicii Moldova.
Evenimentul reunește peste 250.000 de profesioniști din peste 160 de țări și reprezintă o platformă strategică de promovare ca destinație turistică autentică.
🤝Participarea are loc alături de reprezentanți ai industriei turistice naționale, asociații de profil, tur-operatori și vinării, într-un efort comun de consolidare a imaginii țării pe piața internațională.
📣Promovarea Capitalei ca destinație turistică competitivă, atractivă și dinamică rămâne un obiectiv primordial al municipalității, orașul fiind prezentat ca un spațiu al experiențelor urbane autentice, al culturii vii și al ospitalității locale.
ℹ️Participarea la FITUR Madrid este organizată de Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, cu suportul Ministerul Culturii al Republicii Moldova și în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor si Intern şi Agenția de Investiții.
📍Ne găsiți la Standul 4C21, Pavilionul 4.

👍4
🏫Primăria Chișinău, prin Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului, a desfășurat o activitate educativ-preventivă cu tema „Singur acasă”, organizată în cadrul Centrului Comunitar „Evrica”.
🧒🏻👧🏻La acțiune au participat copiii beneficiari ai Centrului, precum și copiii referiți în cadrul Serviciului Centrului de Zi.
ℹ️Scopul activității a constat în dezvoltarea abilităților de autoprotecție, formarea unui comportament responsabil și conștientizarea regulilor de siguranță pe care copiii trebuie să le respecte atunci când rămân singuri acasă.
☝️Prin discuții interactive, jocuri educative și exemple din viața cotidiană, copiii au avut oportunitatea să învețe și să exerseze:
📌Reguli esențiale de siguranță în mediul familial;
📌Modalități adecvate de reacție în situații neprevăzute;
📌Importanța comunicării cu adulții de încredere.
Astfel de inițiative contribuie esențial la siguranța, autonomia și responsabilitatea copiilor.

👍5
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
COMPLEXUL MEMORIAL „FECIORILOR PATRIEI - SFÂNTĂ AMINTIRE”
Parcul de la intersecția străzii Miron Costin cu bd. Moscova, cunoscut de oameni ca Parcul Afgan, un loc plin de istorie și natură, perfect pentru plimbări și relaxare. Este de fapt și unul dintre cele mai populare parcuri din capitală, mai cu seamă după ce a fost renovat.
Proiectul a inclus schimbarea pavajului de pe alei, instalarea unui sistem automatizat de irigare, reabilitarea gazonului, modernizarea iluminatului public.
De asemenea, havuzul a fost reparat, acum acesta este muzical și oferă un show de lumini. Totodată, pe teritoriul parcului, după renovare, au fost instalate terenuri de joacă pentru copii.
În inima parcului este amplasat Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire”, edificat în memoria ostașilor căzuţi în războiul din Afganistan, anii 1979-1989.
Zona verde găzduiește evenimente publice, expoziții și târguri tematice.
ÎMPREUNĂ DEZVOLTĂM CHIȘINĂUL!

Grija pentru oameni și investițiile în sănătate rămân o prioritate pentru Primăria Chișinău.
Primarul General, Ion Ceban, a vizitat Spitalul Municipal Nr. 4, unde, cu sprijinul organizației municipale germane Einigkeit, instituția a beneficiat de paturi medicale, mobilier, scaune cu rotile și echipamente medicale necesare.
„Le mulțumesc pentru acest gest de solidaritate și pentru susținerea oferită pacienților și personalului medical.
În același timp, la spital sunt în proces de finalizare lucrările de reparație capitală ale Secției de Îngrijiri Paliative. Acestea vor asigura condiții mult mai bune pentru pacienți, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale care muncesc zilnic cu multă dedicare. După extinderea secției, numărul de paturi a crescut de la 35 la 50”, a declarat edilul.
Anual, această instituție are grijă de aproximativ 1.200 de pacienți în stare gravă, dintre care peste 650 sunt persoane în etate.
Precizăm că, Primăria Chișinău a investit, în cadrul Spitalului Municipal nr. 4, circa 8 milioane de lei pentru reparațiile interioare și reabilitarea fațadei.
Fiecare om merită respect, grijă și condiții decente, mai ales în momentele cele mai dificile ale vieții.

🙏4👍1
🎨Concurs Republican de Arte Plastice – „Arhitectura identității naționale”
🏛Primăria Chișinău invită tinerii artiști să descopere și să redea, prin artă, frumusețea și valoarea arhitecturii naționale!
🧑🎨Cine poate participa?
Elevii instituțiilor de învățământ artistic extrașcolar din Republica Moldova, cu vârste între:
▪️ 11–14 ani
▪️ 15–17 ani
📂Compartimente:
Compoziție artistică
Arta foto
Design grafic
Sculptură
Tehnici acceptate: (Ulei, acuarelă, guașă, tuș, creion, pastel, artă foto, design grafic)
📍Etapele concursului:
1. Lansare: 21 ianuarie 2026
2. Recepționarea lucrărilor (în original): 23 februarie – 3 martie, (Str. Alexandru cel Bun, 19 – Cancelaria școlii)
3. Expunerea lucrărilor: 4–5 martie, Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev”
4. Jurizarea: 10 martie
5. Lansarea expoziției lucrărilor câștigătoare: 20 martie
📌Pentru mai multe informații, nu ezitați să ne contactați:
Vîlcu Adelina – 067 288 019
📩expozitieconcursdearteplastice@gmail.com
✨ Mult succes și inspirație!

🛑Primăria Chișinău continuă acțiunile de demontare și evacuare a elementelor amplasate neautorizat pe terenuri publice
📍 Echipele de muncitori au intervenit pe str. Dimitrie Rîșcanu, 33/5, din sectorul Rîșcani, unde au demontat și evacuat un garaj amplasat neautorizat pe domeniul public.
📍 Acțiuni similare au avut loc și în sectorul Botanica al Capitalei, unde muncitorii au demontat mai mulți stâlpi și alte instalații metalice amplasate fără autorizație pe terenurile municipale. Aceste elemente blocau accesul la parcările publice și împiedicau utilizarea corectă a spațiilor destinate tuturor cetățenilor.
☝️Procesele au fost efectuate conform normelor legale în vigoare, cu îndeplinirea tuturor măsurilor de siguranță.
☝️În context, Primăria Chișinău amintește cetățenilor că instalarea neautorizată a unor astfel de dispozitive contravine reglementărilor în vigoare, toate fiind supuse demontării.
✅Aceste măsuri sunt parte a eforturilor continue ale administrației publice municipale de a asigura un mediu urban sigur și ordonat pentru toți cetățenii.

👍3👏2