Primăria Chișinău
4.2K subscribers
50.7K photos
1.9K videos
8 files
2.71K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
❗️Primăria Chișinău informează că, la această oră, echipele și utilajele specializate sunt mobilizate și lucrează fără întrerupere pentru curățarea carosabilului și menținerea accesibilității pe arterele principale, străzile secundare și drumurile de legătură cu suburbii.

O atenție sporită este acordată zonelor intens circulate, astfel încât atât traficul rutier, cât și deplasarea pietonilor să se desfășoare în condiții cât mai sigure.

Recomandăm prudență maximă în trafic și supravegherea strictă a copiilor.

Agenții economici și gestionarii de imobile sunt chemați să intervină pentru combaterea ghețușului pe teritoriile pe care le administrează.
Patrularea și intervenția responsabililor se vor desfășura continuu, fiind create ture de serviciu.

Pentru semnalarea situațiilor problematice, cetățenii sunt îndemnați să contacteze Dispeceratul Central Municipal la (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau 112.
👍5
❗️În Chișinău continuă să ningă deja de câteva ore.
Întreaga echipă tehnică a serviciilor specializate și Preturilor este mobilizată în teren. Echipele acționează continuu pentru a asigura fluența traficului și siguranța pietonilor.

Locuitorii orașului sunt rugați să circule cu atenție sporită atât în trafic, cât și pe trotuare, să evite deplasările neesențiale în condiții de vreme nefavorabilă și să supravegheze atent copiii.

În prezent, traficul rutier, inclusiv transportul public, se desfășoară fără blocaje.

Serviciile municipale depun maxim efort pentru curățarea carosabilului, tratarea suprafețelor pietonale și asigurarea acceselor, inclusiv în preajma instituțiilor publice, scoli, grădinițe, spitale, a stațiilor de așteptare și trecerilor pietonale, dar și accesul spre suburbii.

Orice situație de risc sau problemă poate fi semnalată la Dispeceratul Central Municipal: (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau la numărul unic de urgență 112.
👍6
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
În fiecare an, la data de 15 ianuarie este comemorat și cinstit marele poet Mihai Eminescu.
Astăzi, în mod tradițional, Primarul General, Ion Ceban, a participat la depunerea de flori la monumentul poetului din Scuarul care îi poartă numele.
„De-a lungul anilor, lucrările lui Mihai Eminescu rămân actuale pentru generații întregi, care ne inspiră și ne cultivă dragostea pentru arta poeziei.
Astăzi este o zi deosebită și pentru toți oamenii care lucrează, se dedică, se implică și se dăruiesc domeniului culturii.
Avem oameni extraordinari, talentați, oameni care ne duc faima în toată lumea, începând cu cadrele didactice din domeniu, artiști, scriitori, pictori, regizori, actori, bibliotecari și fiecare dintre cei care au tangență cu domeniul culturii.
De implicarea și aportul fiecăruia depinde cum este scrisă fiecare pagină a culturii noastre naționale, contemporane.
Toți reprezentanții din domeniul culturii trebuie să fie recunoscuți, apreciați, promovați și iubiți la noi acasă.
Noi nu facem diferența dintre artiști și oameni de cultură.
Toți sunt ai noștri”, a declarat edilul.

La fel, mâine, la Palatul Republicii, va fi organizat un eveniment cultural dedicat Zilei Culturii.
„Cultura este definită de oamenii care îi dau sens.
Iar noi trebuie doar să avem grijă de oamenii care se dedică acestui domeniu”, a mai spus Ion Ceban.

În fiecare an, la data de 15 ianuarie, este sărbătorită atât ziua de naștere a lui Mihai Eminescu (care ar fi împlinit astăzi 176 de ani), cât și Ziua Culturii.
👍7👏2🤔2
Intervenția serviciilor municipale pentru deszăpezirea străzilor și combaterea ghețușului

Primăria Municipiului Chișinău informează că traficul rutier pe străzile municipiului se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar transportul public circulă conform programului corespunzător.

Pe parcursul nopții, începând cu orele 24:00, Regia „Exdrupo” a intervenit la împrăștierea materialului antiderapant pentru a preveni formarea ghețușului pe străzile capitalei și în suburbii, fiind antrenate 30 de autospeciale. Drumarii continuă intervenția, pe parcursul zilei de astăzi, în regim de patrulare, cu 23 de utilaje pe străzile centrale și secundare.

Regia locativ-comunală a intervenit de la orele 02:00, pe trotuare și pe căile de acces din intercartiere, cu 74 de utilaje la împrăștierea materialului antiderapant și curățarea zăpezii. Iar de la primele orele ale dimineții circa 200 de muncitori au intervenit manual pe scări, pasaje subterane și în stațiile de așteptare a transportului public. Intervenția continuă și pe parcursul zile în zonele cu risc sporit, în preajma instituțiilor de menire socială, precum și la necesitate.

De asemenea, serviciile de întreținere a spațiilor verzi au intervenit de la primele ore ale dimineții, cu 21 de utilaje mecanizate și 82 de muncitori la lucrări de deszăpezire și prevenirea ghețușului în parcuri, scuaruri și alei.

Autoritățile municipale îndeamnă cetățenii să dea dovadă de prudență la traversarea străzilor, în condiții de zăpadă și polei, iar agenţii economici din Chişinău și gestionarii de imobile sunt chemați să intervină la combaterea ghețușului pe teritoriile în care activează.

Serviciile municipale continuă să monitorizeze situația în teren, ținând cont de avertizările meteo.

Pe această cale, informăm locuitorii că în caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel.: (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.
👍4
♻️Î.M. Regia „Autosalubritate” informează că, procesul de colectare și transportare a deșeurilor municipale se desfășoară în condiții de iarnă, cu respectarea graficelor de lucru stabilite.

🚚Activitatea de evacuare și transportare a deșeurilor a demarat din primele ore ale dimineții, echipele fiind mobilizate pe teren începând cu ora 5:30. Autospecialele și muncitorii secției de exploatare intervin în toate sectoarele Capitalei pentru a asigura evacuarea deșeurilor municipale.

☝️Serviciul de colectare a deșeurilor este prestat în regim normal pe întreg teritoriul orașului, dar pot fi înregistrate întârzieri minore la anumite adrese, determinate de condițiile meteorologice.

📌În cazul în care cetățenii sesizează abateri de la program sau întâmpină dificultăți legate de serviciile prestate, aceștia sunt rugați să contacteze dispeceratul operatorului municipal de salubrizare la numărul de telefon (022) 74-75-20.
📌Totodată, pentru a evita blocajele și a nu îngreuna accesul autospecialelor la platformele de colectare, gestionarii fondului locativ, locatarii și posesorii de automobile sunt rugați să mențină libere căile de acces și să parcheze regulamentar.
👍4
Chișinău – principalul centru de protecție temporară, pentru beneficiarii ucraineni
Conform datelor Inspectoratului General pentru Migrație (1 martie 2023 – 12 ianuarie 2026), municipiul Chișinău găzduiește 52.967 de beneficiari ucraineni de protecție temporară, adică peste 60% din totalul național.

🔹 Total Republica Moldova: 87.272 persoane
🔹 Total Chișinău: 52.967 persoane
🔹 Creștere față de 1 decembrie 2025: +504 persoane

Structura pe vârste:
Copii și adolescenți – 11.114 persoane
• 0–4 ani: 2.707
• 5–11 ani: 5.063
• 12–17 ani: 3.344
Adulți (18–59 ani): 38.034 persoane
Vârstnici (60+ ani): 3.819 persoane

Distribuția beneficiarilor în municipiul Chișinău:
📍 Suburbii Chișinău – 18.727
📍 Botanica – 11.132
📍 Rîșcani – 6.742
📍 Centru – 6.955
📍 Buiucani – 5.488
📍 Ciocana – 3.923

Distribuție pe gen (Chișinău):
• Femei: 23.189
• Bărbați: 29.782

Municipiul Chișinău rămâne un spațiu deschis și sigur pentru beneficiarii de protecție temporară din Ucraina. Continuăm să consolidăm capacitatea serviciilor sociale, educaționale și medicale, pentru a răspunde nevoilor reale ale cetățenilor ucraineni pentru care Chișinăul a devenit a doua casă.
👍5