Primăria Chișinău
5.4K subscribers
54.8K photos
2.88K videos
8 files
2.84K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
Peste 600 de preșcolari, inclusiv copiii refugiați din Ucraina, de la Complexul Educațional ,,Ilie Fulga” și Grădinița ,,Sălcioara” din Stăuceni, își vor dezvolta abilitățile de viață, prin intermediul jucăriilor cognitive, seturilor LEGO și Duplo, oferite, astăzi, de Primăria Chișinău în parteneriat cu UNICEF Moldova și cu suportul Fundației LEGO (@LEGO Foundation).

,,M-am bucurat să văd reacția copiilor. Mulțumesc partenerilor noștri pentru implementarea Programului de educație timpurie a copilului, conceput pentru a oferi în grădinițe o gamă largă de activități, și pentru că au acceptat și au oferit suport pentru extinderea acțiunii și pentru suburbii.
Datoria noastră este să investim pentru a le oferi copiilor condiții calitative, confortabile, moderne și prietenoase pentru creștere și educație" a menţionat Primarul General, Ion Ceban.

▶️Primăria Chișinău a majorat semnificativ în ultimii ani investițiile în sistemul de educație.
La Grădinița ,,Sălcioara” din Stăuceni, unde sunt educați 450 de preșcolari, am alocat 3 milioane de lei pentru amenajarea curții și construcția pavilioanelor.
În proiectul de pavare și amenajare a curții de la  LT ,,Dragoș Vodă”  municipalitatea a investit 1,17 milioane de lei.
Pentru construcția și amenajarea stadionului multifuncțional – 1,82 de milioane de lei.
În cadrul Memorandului de colaborare dintre Primăria municipiului Chișinău și Alianța Națională YMCA liceul a fost dotat cu calculatoare. 
Un proiect de la zero a fost construcția, la Stăuceni, a tronsonului ce unește străzile Botoșani – Stamati – Salcâmilor.
Lucrările au costat 15 milioane de lei, dintre care 7,7 milioane de lei au fost alocate de Primăria Chișinău.
Proiectul a presupus construcția a 2 km de drum, a trotuarelor, instalarea iluminatului public, amenajarea stațiilor de așteptare.
Peste 1,5 milioane de lei municipalitatea le-a investit în proiectele de reconstrucție a apeductului pe strada Botoșani, de construcție a rețelelor de apeduct și canalizare din satul Goianul Nou, str. Pădurilor și proiectul de  modernizare a iluminatului stradal în Stăuceni și Goianul Nou.

▶️Am investit enorm și în modernizarea și eficientizarea transportului public spre suburbii.
În 2021, a fost redeschisă ruta de autobuz nr. 37 ,,str. Vasile Alecsandri – comuna Stăuceni”, iar pe itinerar au fost scoase unități noi, ce corespund celor mai înalte standarde de calitate.

‼️În trei ani, Primăria Chișinău a investit peste 15 milioane de lei în proiectele de dezvoltare din Stăuceni.