✅Depozitul de deșeuri municipale din comuna Țînțăreni, Anenii Noi, este unicul depozit autorizat din Republica Moldova, care corespunde totodată tuturor standardelor internaţionale. S-a ajuns la acest nivel, grație implicării active a Primăriei Municipiului Chișinău atât în vederea soluționării problemelor existente până în 2019, cât și a implementării altor reforme.
Declaraţia a fost făcută de Igor Gîrlea, Director a Î.M. Regia „Autosalubritate”, în cadrul unei emisiuni TV.
▶️Precizăm că, în ultimii ani, Primăria Municipiului Chișinău, prin Î.M. Regia „Autosalubritate”, a adus îmbunătățiri depozitului de la Țînțăreni, prin:
📌Achiziționarea echipamentului și construirea unei Stații de tratare a levigatului, care, de altfel, este unica din Republica Moldova;
📌Efectuarea lucrărilor de consolidare a digului de protecție și de construcție a drumului de acces către depozit;
📌Achiziționarea unui compactor de deșeuri, care, la fel, este unicul din Republica Moldova;
📌Îmbunătățirea măsurilor antiincendiare și de siguranță;
📌Investiții de zeci de milioane de lei în infrastructura comunei Țînțăreni.

👍1
✅ARUNCAREA DEȘEURILOR VEGETALE ÎN TOMBEROANE, STRICT INTERZISĂ!
Î.M. Regia „Autosalubritate” atenționează gestionarii fondului locativ, precum și locuitorii Capitalei să nu depoziteze deșeurile vegetale în containerele de la platformele de stocare a deșeurilor municipale.
Depozitarea deșeurilor vegetale, cum ar fi crengile, frunzele și resturile de plante, în containerele destinate deșeurilor reciclabile de la platformele de stocare, este STRICT INTERZISĂ!
‼️Î.M. Regia „Autosalubritate” reamintește că, deșeurile vegetale TREBUIE OBLIGATORIU puse în pungi/saci și depozitate alături de platformele de stocare a deșeurilor, dar NU ÎN TOMBEROANE! Ulterior, acestea vor fi evacuate de către Î.M. Servicii Locative și reciclate sau compostate în mod eficient și ecologic, transformându-le într-o resursă foarte prețioasă pentru spațiile verzi ale Capitalei, în loc să ajungă la depozitul de deșeuri din Țânțăreni.
◾️Vă îndemnăm să depozitați deșeurile corect și separat pentru ca orașul și mediul în care trăim să fie curat!

Strada Tudor Vladimirescu, sectorul Rîșcani.
Astăzi a început asfaltarea trotuarelor pe ambele părți.

✅Circa 700 de contracte directe au fost semnate cu S.A. “Apă-Canal Chișinău” pe parcursul lunii august, curent.
Procesul de încheiere a contractelor directe de furnizare/prestare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare cu proprietarii de apartamente din blocurile locative, continuă.
Mai mult, administrația furnizorului de apă anunță că pe parcursul anului 2023 au fost încheiate contracte directe cu cca. 6 500 de proprietari/locatari de apartamente, în baza cererilor depuse, inclusiv pe parcursul lunii august 2023 au fost semnate contracte cu 670 de consumatori.
▶️Astfel, pentru încheierea contractelor directe de furnizare/prestare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, urmează ca proprietarul apartamentului să prezinte setul de documente prevăzut de Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, aprobat prin decizia CMC nr. 14/11 din 11.08.2020, la sediul operatorului din str. Albișoara, 38, program de lucru: luni-joi 08:00-17:00, vineri 08:00-15:45, după cum urmează:
Cererea formular, la care se anexează:
-copia actului de identitate;
-copia actului ce atestă dreptul de proprietate asupra imobilului;
-declarația de coproprietar, după caz;
-copia ultimului bon de plată, pentru serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, achitat, sau confirmare de la gestionarul blocului locativ privind existența/inexistența datoriilor pentru serviciul respectiv.
Vă informăm, că lista documentelor necesare, o puteți găsi pe site-ul www.acc.md la compartimentul „Consumatori”.
Activitatea de recepționare a cererilor se va desfășoara zilnic, conform programului normal.

✅Cetățenii pot accesa pagina web „transparenta.chisinau.md”, care conține date deschise privind actul de guvernare la nivel local.
(http://transparenta.chisinau.md/) reprezintă o interfață web structurată pe domenii de interes public, care conține informații veridice și oficiale furnizate de Primăria Municipiului Chișinău.
,,Împreună cu echipa, am transformat Primăria Municipiului Chișinău în cea mai transparentă instituție publică din țară. Acordăm o importanță deosebită transparenței tuturor proceselor, asigurând ca toate documentele de politici, dar și gestionarea banului public, achizițiile, licitațiile publice, angajările, documentele permissive - să fie disponibile în mod deschis și accesibil prin intermediul site-ului transparenta.chisinau.md.
Mai mult, toate terenurile și spațiile publice pe care le are de oferit Chișinăul, se transmit în proprietate sau arendă doar prin intermediul licitațiilor deschise. Astfel oferim posibilitatea agenților economici să participe la licitaţii - transparent şi în condiţii egale”, a remarcat Viceprimarul Capitalei, Olga Ursu.
📌Astfel, veniturile încasate în bugetul municipal ca urmare a licitațiilor, permit realizarea proiectelor investiționale în oraș, contribuind la dezvoltarea infrastructurii și crearea de oportunități economice pentru comunitate. Prin stabilirea regulilor de joc clare, Primăria Chișinău creează un mediu propice pentru afaceri, asigurând predictibilitate și transparență în ce privește procesele economice și administrative. Aceste reguli stabilesc un cadru de funcționare echitabil și oferă încredere investitorilor și agenților economici.
http://transparenta.chisinau.md
http://proiecte.chisinau.md
http://smart.chisinau.md

Primăria Municipiului Chișinău
Primăria Municipiului Chişinău Pagina Oficială a Primăriei Municipiului Chișinău. Chisinau City Hall.
😭1