🤺Cupa municipiului Chișinău la Scrimă 2025 și-a desemnat câștigătorii!
🏆Competiția, destinată seniorilor, s-a desfășurat la individual și pe echipe, în sala specializată de scrimă a Școlii Sportive Specializate în Scrimă a Rezervelor Olimpice pentru Copii și Juniori.
☝️Evenimentul a reunit 59 de sportivi din municipiul Chișinău la probele de floretă masculin și floretă feminin – individual, precum și 18 echipe la aceleași categorii.
ℹ️Scopul principal al turneului a fost popularizarea și dezvoltarea scrimei în municipiul Chișinău, precum și identificarea celor mai valoroși sportivi care vor reprezenta selecționata municipală la competițiile naționale.
🏅Cei mai buni sportivi și echipele câștigătoare au fost premiați cu diplome și premii bănești, oferite de Primăria Chișinău.
✅Prin organizarea acestor competiții, municipalitatea își reafirmă angajamentul de a sprijini performanța sportivă, de a încuraja tinerii talentați și de a dezvolta infrastructura sportivă la nivel local.

👍4
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primarul General, Ion Ceban, referitor la cazul tragic în care un copil de 13 ani a decedat în clădirea fostului Hotel Național:
„Aduc aminte cât scandal și câți patrioți apărau pereții acestei clădiri abandonate, aflate în centrul capitalei, acum câțiva ani. Acum au dispărut cu toții, nu mai vorbește nimeni despre importanța acestei clădiri. Tot atunci, fiind proprietate privată, am propus naționalizarea clădirii, ținând cont că a existat și o scrisoare din partea Biroului de Artă și Cercetare Urbană. Până astăzi nu a fost niciun răspuns din partea ministerelor de profil, de la Ministerul Culturii și, în general, de la Guvern.
Între timp, pe teritoriul Chișinăului avem un număr foarte mare de clădiri ale statului, dar și private, care sunt lăsate în paragină și prezintă pericol. Am venit cu propunerea de a ne uni și de a fi găsite soluții imediate.
Iată de ce, dragi colegi de la Guvern, vă rog, haideți să facem ceva:
– Să fie amplasată pază, pentru a nu se permite accesul în aceste clădiri; mă refer la cele care aparțin statului.
– Cât privește clădirile private, să fie găsită o soluție legală pentru a obliga proprietarii să asigure paza sau alte mecanisme de siguranță.
Eu chem toată lumea la conștientizare, să fie găsite soluții reale și să fie luate măsuri neîntârziat, deoarece aceasta ține de siguranța copiilor noștri”.

👍3👎1💯1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primarul General, Ion Ceban, anunță că, începând cu săptămâna viitoare, vor fi organizate, prin rotație, ședințe operative sectoriale.
„Responsabilii de sector vor prezenta informațiile complete, ce proiecte au fost realizate, ce proiecte sunt în derulare, care sunt problemele, unde se întâmpină dificultăți, ce solicitări au fost primite din partea cetățenilor și unde s-a reușit să se intervină.
În fiecare sector avem sute de proiecte, mari și mici, deja realizate, iar noi continuăm să muncim”, a subliniat edilul.

👍5👎1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
În prezent, sunt în pregătire toate acțiunile pentru lansarea târgului și a Pomului de Crăciun, preconizată pentru data de 5 decembrie.
Despre acest lucru a informat Ion Ceban, care a încurajat, ca și în acest an, fiecare agent economic să își amenajeze locațiile și spațiile pe care le deține, astfel încât, împreună, să creăm o atmosferă frumoasă de sărbătorile de iarnă.
„În ultimii ani, acest lucru a devenit o tradiție, iar Chișinăul arată minunat în perioada de iarnă. Pe această cale, le mulțumesc tuturor locuitorilor pentru implicare”, a mai spus Primarul General.

Primarul General, Ion Ceban, a transmis un mesaj către agenții economici, producătorii autohtoni și toți cei care investesc și își lansează o afacere.
„Aveți toată susținerea Primăriei Chișinău. Mă bucur că proiectele lansate și promovate de municipalitate încurajează tot mai mulți cetățeni să investească aici, acasă”, a subliniat acesta.
Totodată, Primăria Chișinău va relua practica de organizare a Forumului Economic.

👍6👎1
🚧În perioada 3 - 9 noiembrie 2025, Regia „Exdrupo” a executat un șir de lucrări de reparație și întreținere a drumurilor publice municipale, pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație.
▪️A finalizat acțiunile de asfaltare cu stratul de uzură pe șos. Hîncești, în continuare urmând a fi aplicate marcajele rutiere;
▪️ Pe str. Nicolae Costin au continuat lucrările de amenajare a racordărilor;
▪️ Pe str. Industrială s-a lucrat la profilarea părții carosabile cu autogrederul, amenajarea pietrișului și betonului asfaltic suprimat, pe o suprafață totală de 11.500 m.p. Până la demararea lucrărilor de reparație capitală, strada Industrială se află în întreținere curentă permanentă, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții satisfăcătoare;
▪️ De asemenea, s-a intervenit pe mai multe străzi din oraș pentru lichidarea situațiilor de avariere prin plombări;
▪️ În același timp, s-a lucrat la reparația și întreținerea canalizării pluviale, dar și la salubrizarea străzilor și pasajelor subterane;
▪️ Pentru sporirea siguranței în trafic, săptămâna trecută au fost aplicate circa 2.700 m² de marcaje rutiere, iar peste 130 de indicatoare au fost reparate sau înlocuite. La fel, au fost înlocuiți mai mulți piloni de protecție deteriorați de pe str. 31 August 1989.
Lucrările de întreținere vor continua și în săptămâna curentă.

🥋Tinerii sportivi din Chișinău au reușit performanțe remarcabile la Campionatul Europei la Taekwondo WT – Cadeți, Atena 2025.
🇪🇺La turneul internațional, care a reunit 528 de sportivi, Capitala a fost reprezentat cu onoare de 9 sportivi și 5 antrenori.
☝️Rezultatele obținute confirmă nivelul înalt de pregătire al tinerilor sportivi și profesionalismul antrenorilor:
🥈Locul II
• Selivestru Anastasia, categoria -51 kg, Antrenor: Dmitruc Igor;
🥉Locul III
• Borovic Serghei, categoria -57 kg, Antrenori: Tarcencov Dmitrii, Lebedev Maxim.
🤝Felicitări sportivilor și antrenorilor pentru dedicația, munca și rezultatele care aduc mândrie Chișinăului!
✅Municipalitatea investește constant în infrastructura sportivă, în pregătirea specialiștilor și în participarea sportivilor la competiții, contribuind la afirmarea Chișinăului ca centru de excelență sportivă la nivel național și internațional.

👏2👍1
📚Connect Plus – programul municipal pentru dezvoltarea competențelor digitale
Primăria Chișinău și Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” implementează programul Connect Plus, prin care locuitorii capitalei pot participa gratuit la sesiuni practice dedicate abilităților digitale.
În filialele bibliotecii, copiii, tinerii și adulții învață:
🔹Cum să folosească aplicațiile și dispozitivele digitale;
🔹Cum să navigheze în siguranță online;
🔹Instrumente utile pentru școală, lucru și activitățile de zi cu zi.
ℹ️Connect Plus oferă sprijin și orientare tuturor celor care vor să se descurce mai bine în mediul digital.

👏3👍2