Primăria Chișinău
3.97K subscribers
50.3K photos
1.85K videos
8 files
2.7K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
EduTech Lab continuă în Chișinău

☝️Primăria Chișinău, în parteneriat cu People in Need Moldova și UNICEF, susține continuarea proiectului EduTech Lab și în anul 2025. Acest program s-a transformat din simplu spațiu de învățare în centru de comunitate și sprijin.

📖Prin activități educaționale, sesiuni creative și programe de sprijin emoțional, copiii refugiați din Ucraina și din alte țări, alături de copiii din familii vulnerabile din Chișinău, își redobândesc încrederea, curajul și sentimentul de apartenență.

Primăria facilitează integrarea copiilor refugiați în comunitatea locală și pune la dispoziție spațiile școlare unde funcționează EduTech Lab.

🏫EduTech Lab cu program de jumătate de zi:
• Liceul Teoretic „Natalia Gheorghiu”;
• Liceul Teoretic „Alecu Russo”;
• Liceul Teoretic „Titu Maiorescu”;
• Liceul Teoretic „Acad. Constantin Sibirschi”.

🏫EduTech Lab cu program pentru ziua întreagă:
• Liceul Teoretic „Petru Movilă”;
• Liceul Teoretic „Anton Cehov”;
• Liceul Teoretic „Alexandru Pușkin”;
• Școala Gimnazială „Taras Shevcenko”.

👫În prezent, 92 de copii ucraineni participă la activități în cadrul acestor centre, iar 25 dintre ei învață online pe tot parcursul zilei.

🤝În perioada următoare, partenerii de dezvoltare lansează un program gratuit de lecții de limba română și cursuri de recuperare, oferit copiilor refugiați înscriși în aceste instituții.
👍3
Primăria Chișinău modernizează blocul sanitar al IET Nr. 60

🏫Primăria Chișinău a demarat lucrările de reparație capitală a blocului sanitar din cadrul Instituției de Educație Timpurie Nr. 60, situată în sectorul Centru al capitalei.
Valoarea proiectului este de 89.236,96 lei, fondurile fiind alocate din bugetul municipal.

☝️Intervențiile vizează modernizarea completă a infrastructurii sanitare, inclusiv înlocuirea rețelelor de apeduct și canalizare, montarea echipamentelor moderne și amenajarea spațiilor conform standardelor actuale de igienă și siguranță pentru copii.

📌Totodată, municipalitatea informează că, în sectorul Centru, se află în desfășurare mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii educaționale, printre care:
-Reparația unei grupe de copii la IET nr. 226;
-Reparația a două săli de clasă la Școala auxiliară nr. 5;
-Reparația a două săli de clasă la L.T. pentru copii cu deficiențe de vedere;
-Schimbarea ferestrelor la L.T. „Constantin Sibirski”;
-Reparația blocului sanitar la IET nr. 60;
-Amenajarea terenului de joacă la IET nr. 53;
-Amenajarea terenului de sport la IET nr. 8;
-Reparația bazinului de înot la IET nr. 167.

Prin implementarea acestor proiecte, Primăria Chișinău urmărește îmbunătățirea condițiilor de studiu și dezvoltare pentru copii, asigurând un mediu educațional sigur, modern și conform tuturor normelor în vigoare.
👍4
‼️ Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi, 6 noiembrie 2025, ora 17:00, Sinilga Școlnic, pretorul sectorului Ciocana, va participa la podcastul „Chișinău Live”.

👉În cadrul emisiunii, vor fi prezentate proiectele și investițiile implementate în sectorul Ciocana în 2025, cum ar fi modernizarea infrastructurii rutiere, reabilitarea instituțiilor de învățământ, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile, precum și inițiativele pentru dezvoltarea comunității locale.

De asemenea, vor fi abordate teme legate de îmbunătățirea condițiilor de trai, modernizarea spațiilor verzi, proiectele pentru tineret și planurile pentru 2026.

➡️ Transmisia va fi difuzată live pe paginile de Facebook „Chișinău Live” și pe pagina oficială a Primăriei municipiului Chișinău.

➡️ Proiectul „Chișinău Live” este realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Chișinău, prin intermediul Programului Buget Civil Chișinău, ediția 2025.
👍3
🌳Angajații Primăriei Chișinău și ai Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” au organizat o acțiune de plantare a arborilor cu balot pe strada Ginta Latină din sectorul Ciocana.

La eveniment a participat și viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban, care a menționat că prin aceste acțiuni municipalitatea își propune nu doar să îmbogățească peisajul urban, ci și să contribuie la îmbunătățirea calității aerului și la crearea unor spații publice mai prietenoase pentru locuitori.

👫Participanții s-au implicat activ în procesul de plantare, demonstrând spirit civic și responsabilitate față de mediu.

Anterior, Primăria Chișinău a reabilitat strada Ginta Latină în cadrul unui amplu program de modernizare a infrastructurii urbane.
👍4
Acum 2 ani, Primăria Chișinău a creat Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (CMDA), care a reușit să facă performanțe în domeniu și vine cu rezultate concrete (2023 – 2025).

1. Program municipal de consultanță și mentorat în afaceri
• Peste 4.215 consultații individuale acordate antreprenorilor și viitorilor antreprenori. Serviciile au acoperit identificarea ideii de afaceri, planul de business, acces la finanțare și aspecte juridice

2. Program municipal de educație antreprenorială
• 7.733 beneficiari ai programelor de formare antreprenorială (online și offline)
• 15 mentori specializați în contabilitate, marketing, juridic, finanțe și dezvoltare afaceri
• 4 hackathoane și o școală de vară AI „Next Gen”, cu peste 250 de tineri participanți

3. Program Municipal STARTUP pentru TINERI și MIGRANȚI
• peste 82 de dosare procesate
2024: 48 dosare recepționate, 16 proiecte finanțate
33,3 milioane lei investiții atrase în economia locală, ~450 locuri de muncă create
2025: 69 cereri în evaluare
• Domenii finanțate: producție, IT, servicii medicale, design, HoReCa, apicultură, tipografie etc

4. Infrastructura de suport în afaceri
• Crearea și administrarea Incubatorului Municipal de Afaceri (IMA):
20 aplicații
11 rezidenți activi
Creșterea cifrei de afaceri a rezidenților cu +600% (de la 247.896 la 1.863.878 lei)
• Implementarea proiectului Platforma Industrială Multifuncțională Chișinău (PIM) – investiție totală de 27,8 milioane lei, cu 12 rezidenți industriali și 200 locuri de muncă estimate

5. Parteneriate
• Colaborări cu 25 parteneri din 8 țări europene
• Propuneri de proiecte elaborate: ~70 milioane lei
• Participare la proiecte europene: EUroBRIDGE_UA_MD, PNUD – Comunități reziliente, SOCIALCAP, DIGICROSS, CEDDI, GrowthUP Chișinău, GEN-E, ș.a.
• Parteneriate interne: TIKA, CCI Moldova, UN Women, Startup Moldova, Fundația ALT, FINEDU.
👍3👌1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Continuăm să investim în domeniul gestionării deșeurilor municipale.
Î.M. Regia „Autosalubritate“ a achiziționat al doilea compactor BOMAG, de ultimă generație, unicul de acest gen din Republica Moldova, pentru depozitul de deșeuri din Țînțăreni.

Utilajul, cu o greutate operațională de 37 de tone va fi utilizat pentru compactarea eficientă a deșeurilor.
Compactorul a fost achiziționat de la Compania germană BOMAG FAYAT GROUP GmbH, lider mondial în tehnologia utilajelor pentru managementul deșeurilor.
Noul utilaj este unul necesar și completează dotările tehnice existente ale operatorului municipal de salubrizare, alături de compactorul achiziționat în anul 2020.

Valoarea totală a investiției este de 11.736.000 lei (TVA inclus), finanțată integral din sursele proprii ale Î.M. Regia „Autosalubritate”. Achiziția a fost realizată în afara proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, ca parte a programului propriu de modernizare al întreprinderii municipale.

Această investiție se adaugă altor dotări efectuate de Primăria Municipiului Chișinău și Î.M. Regia „Autosalubritate”, printre care: un excavator de ultimă generație, un elevator auto, un stivuitor, o camionetă cu dublă cabină, două autobasculante și un tractor multifuncțional.
👍6
Monitorizarea calităţii apei în mun. Chişinău

💧S.A. „Apă-Canal Chişinău” monitorizează zilnic calitatea apei potabile, începând cu procesul de tratare şi până la robinetele consumatorilor atât în laboratoarele proprii – Laboratorul Apă Staţia Nistru (LASN) şi Laboratorul Central apă potabilă (LCAP), cât şi în laboratoarele unor instituţii specializate.

🧪Înainte de pomparea în reţeaua de distribuţie, apa este testată zilnic la peste 25 parametri fizico-chimici şi bacteriologici.
👩🏻‍🔬Pe parcursul lunii octombrie, angajaţii Laboratorului Central apă potabilă şi Laboratorului Apă Staţiei Nistru au prelevat 16.383 probe de apă, fiind efectuate 32.209 de încercări fizico-chimice și 3.853 de încercări bacteriologice.

📍Probele au fost prelevate din fluviul Nistru, punctele de recepţie a apei la etapele de tratare a Staţiei de tratare or. Chişinău şi Staţiei de apă Nistru, rezervoarele de apă potabilă, reţeaua centralizată de distribuţie a mun. Chişinău, fântânile arteziene şi fântânile cu izvor local, aflate în gestiunea ACC, precum şi cele din apeductele nou-construite, care, ulterior, se conectează la sistemul centralizat municipal.

☝️S.A. „Apă-Canal Chișinău” asigură permanent apă curată, însă menținerea calității depinde și de întreținerea corectă a instalațiilor interioare ale consumatorilor.
👍2
📌Un nou curs din cadrul Programului municipal de Educație Antreprenorială începe pe 10 noiembrie!
☝️Dacă ai o idee de afacere sau vrei să înveți cum să-ți dezvolți propriul business, acesta este locul potrivit să începi.

👋Primăria Chișinău, prin intermediul Centrului Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, te invită să participi la cursul offline, în limba română, parte a Programului municipal de Educație Antreprenorială.

🗓Început: 10 noiembrie 2025
Orar: 13:00 – 17:30
📍Format: Offline, Chișinău
Participare gratuită

Ce vei obține:
▪️Cunoștințe aplicate despre antreprenoriat și planificare de afaceri;
▪️Suport pas cu pas din partea formatorilor CMDA;
▪️Acces la oportunități de finanțare și programe de granturi.

📲Înscrie-te acum: startup.chisinau.md/curs
👍4