✅Lansarea pe rute a 10 troleibuze articulate
Primăria Municipiului Chișinău informează că marți au fost lansate oficial pe rute 10 troleibuze articulate, de tip Ganz Solaris Trollino 18, achiziționate în anul curent, la mâna a doua. Acestea vor circula pe rutele nr. 10, 13 și 22.
▶️Unitățile de transport au o lungime de 18 metri, o capacitate de îmbarcare este de circa 160 de persoane și au fost procurate din Elveția, la preț de circa 25000 Euro per unitate.
Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban a declarat că prin achizițiile făcute de municipalitate în ultima perioadă, este suplinit substanțial numărul de unități de transport de pasageri de mare capacitate, necesare în special în orele de vârf. Iar de rând cu benzile dedicate, aceasta va contribui la deplasarea mai rapidă a cetățenilor orașului spre diverse sectoare. Edilul a ținut să remarce că lotul curent de troleibuze este o achiziție bună pentru Chișinău, având în vedere starea tehnică a acestora și costul de achiziție, care este echivalentul a cca 25 mii Euro per unitate.
📌Troleibuzele dispun de podea joasă pe toată lungimea, sunt dotate cu sistem de aer condiționat și rampe de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Prin continuarea modernizării parcurilor municipale de transport, municipalitatea creează un mediu urban mai sustenabil, mai eficient și mai atractiv, care să răspundă nevoilor locuitorilor și să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a orașului.
‼️Amintim că, în ultimii ani, Primăria Chişinău a achiziționat circa 300 de troleibuze și autobuze, pentru sporirea calității serviciilor de transport municipal, în oraș și în suburbii.

👍3
✅Tinerii din cadrul Centrului Municipal de Tineret Chișinău, participă la gestionarea crizei refugiaților, alături de reprezentanţii Primăriei Municipiului Chișinău.
📌De la declanșarea războiului, echipa de tineri voluntari a asigurat suport fiind prezentă la Centrele de plasament temporar, în punctele de distribuire a produselor cu ajutor umanitar și nu doar.
📌Voluntarii din cadrul Centrului Municipal de Tineret Chișinău, au implementat multiple activități dedicate susținerii și integrării refugiaților în perioada aprilie-decembrie 2022. Proiectul „Youth Friendly Services for resilience building and engagement of adolescent refugees”, a fost realizat cu sprijinul Centrului de Informare și Resurse PRO BONO în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău și Centrul Municipal de Tineret Chișinău, cu suportul financiar UNICEF Moldova.
◾️În cadrul proiectului au fost dotate trei centre de tineret, inclusiv unul mobil, astfel încât tinerii și adolescenții din municipiu, împreună cu tinerii refugiați din Ucraina, să aibă acces la o serie de servicii prietenoase tinerilor, cum ar fi: programe de dezvoltare personală, suport psihologic, activități de petrecere a timpului liber (activități sportive, jocuri de societate, activități culinare etc).
📌Totodată, tinerii și adolescenții din Ucraina au fost implicați în activități de educație non-formală, fiind integrați în programele centrelor de tineret. Astfel, aceștia și-au dezvoltat abilitățile de comunicare și de interacțiune cu semenii lor.
📌În anul 2023, Centrul Municipal de Tineret Chișinău vine să sprijine tinerii ucraineni prin dezvoltarea serviciilor prietenoase precum: „Clubul drepturilor omului”, „Cluburi de interese”, servicii de dezvoltare personală, consiliere psihologică, activități sportive și de animare a timpului liber.
‼️Centrul de Tineret Chișinău a oferit servicii pe parcursul anului 2022 pentru 18787 beneficiarii dintre care 2224 fiind tineri ucraineni. De asemenea, prin intermediul serviciului nou instituit „Echipa mobilă” au fost informate 2089 persoane.
❗️Până în prezent, Centrul Municipal de Tineret Chișinău a prestat servicii de informare, instruiri și alte activități cu conținut educativ pentru 33490 tineri refugiați din Ucraina.

✅Pe teritoriul Î.M. Regia „Autosalubritate”, zilele acestea sunt efectuate lucrări de schimbare a învelișului asfaltic.
❗️Ultima dată, carosabilul din parcarea operatorului municipal de salubrizare a fost reparat în anul 2019.
📌Totodată, în luna august curent, au fost efectuate și lucrări de reparație și finisare a fațadei clădirilor adiacente teritoriului Î.M. Regia „Autosalubritate”.
📌Urmează ca Primăria Municipiului Chișinău și Întreprinderea Municipală să efectueze şi lucrări de proiectare a sistemului intern de canalizare și alimentare cu apă, care va încadra și proiectarea pentru modernizarea stației de tratare și pompare a apei de pe teritoriul operatorului municipal de salubrizare.

👍2