✅La Tabăra de Odihnă „Poienița Veselă” din satul Ruseștii Noi (comuna Dănceni) lucrările de pregătire pentru sezonul estival 2025, sunt pe ultima sută de metri. Primii copii vor intra în tabără în data de 4 iunie.
📌 Primăria Municipiului Chișinău a alocat în acest an 6 mil. 506 mii de lei din bugetul municipal pentru pregătirea Taberei „Poienița Veselă”.
▶️Lucrările sunt în fază finală și au vizat:
▪️Reconstrucția acoperișului, extinderea sălii de mese a cantinei
▪️Reparația curentă în 16 căsuțe
▪️Reparația blocului sanitar
▪️Vopsirea foișoarelor și a podelei de la amfiteatrul de vară, reparația scaunelor
▪️Tratament chimic împotriva căpușelor și țânțarilor, deratizarea/dezinfectarea încăperilor
▪️Reparația sistemului de electricitate
▪️Verificarea utilajului electromecanic de la blocul alimentar
🔻În perioada 4 iunie – 24 august, Tabăra „Poienița Veselă” va activa în 7 schimburi a câte 10 zile, fiind parte dintr-un program estival complex, organizat de Primăria Chișinău, care va oferi activități educative, recreative și de dezvoltare personală pentru peste 13.300 de copii.
▶️Oferta estivală include 7 tipuri de programe:
1. Tabere tematice în Centrele Comunitare pentru Copii și Familie – „Drepturile Copiilor în acțiune!”
2. „Provocarea verii” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” – Ediția a VII-a
3. Tabere vocaționale în centrele extrașcolare
4. Tabăra ecologică „GREEN GATE 2025”
5. Tabere cu sejur de zi
6. Tabere constante (cu cazare)
7. Tabere sportive
Biletele pentru toate tipurile de tabere se distribuie în instituțiile de învățământ și școlile sportive municipale.
❗️Pentru buna organizare a sezonului estival 2025, Primăria Chișinău a alocat din bugetul municipal în total 35 mil. 395 mii de lei.

👏2
🏆Primăria Chișinău invită comunitatea sâmbătă, 21 iunie, începând cu ora 11:00, în Parcul „La Izvor” din sectorul Buiucani, la cea de-a III-a ediție a Festivalului „Chișinăul Sportiv” – un eveniment dedicat sportului, mișcării și familiei!
🥊🤸♀️⚽️Box, gimnastică, caiac-canoe, karate, fotbal, volei, baschet și multe alte discipline, toate în cadrul celui mai dinamic festival sportiv al verii!
🏅Vino împreună cu familia la competiții interactive și câștigă premii oferite de Primăria Chișinău și partenerii evenimentului.
🛍În cadrul festivalului va avea loc și un târg cu produse autohtone, iar seara se va încheia cu un recital muzical de excepție.
📍Participarea este gratuită, însă te rugăm să completezi formularul de înregistrare https://forms.gle/GJXTRQMFbkySA8AS7

👍3