‼️Apel pentru selectarea reprezentanților societății civile în comisia de evaluare a proiectelor din cadrul Programului Buget Civil Chișinău, ediția 2025
Primăria Municipiului Chișinău invită reprezentanții societății civile să-și înainteze candidaturile pentru a fi desemnați în calitate de membri ai comisiei de evaluare a proiectelor depuse pentru finanțare prin intermediul Programului Buget Civil Chișinău, ediția 2025.
Conform Regulamentului privind Bugetul Civil în Municipiul Chişinău, 4 membri, reprezentanți ai societății civile, cu drept de vot, vor face parte din comisia pentru evaluarea proiectelor alături de reprezentanții administrației publice locale.
Grupul de lucru format din membrii societății civile și ai municipalității vor avea următoarele sarcini: evaluarea proiectelor din punct de vedere tehnic și financiar, evaluarea eligibilității proiectelor în conformitate cu obiectivele, prioritățile și bugetul Programului etc.
Domeniile de activitate pentru care se caută membri includ: ecologie și protecția mediului; urbanism și amenajarea teritoriului; juridic, social și cultural; economico-financiar, altele.
Membrii grupului vor fi numiți prin dispoziția Primarului General, iar Comisia își va desfășura activitatea în cadrul ședințelor, organizate la sediul Primăriei Municipiului Chișinău.
Asociaţiile obşteşti care vor să-şi delege reprezentanţi în comisie, urmează să înainteze candidaturile, până la data de 12 martie 2025 , pe adresa de e-mail: bugetcivil@pmc.md, cu menţiunea: „Candidez în calitate de membru al grupului de lucru pentru evaluarea proiectelor, expert în domeniul/experiență în domeniul X”.
Vă încurajăm să aplicați și să contribuiți la procesul de evaluare a proiectelor depuse în cadrul Programului Buget Civil Chișinău. Pentru a vă înainta candidatura, este nevoie completarea unei cereri.
Detalii pe site-ul Primăriei Chișinău.
https://www.chisinau.md/ro/comunicate-de-presa-20292_278865.html

👍1
✅Vino să descoperi puterea 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐍𝐨𝐧𝐯𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧𝐭𝐞 – o abordare care îți permite să te exprimi autentic, fără a genera conflicte!
𝐕𝐞𝐢 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚: ce este CNV și cum îți poate transforma relațiile; diferența dintre sinceritate și conectare autentică; cum să transformi conflictele în dialoguri constructive.
❗️Vino, la 12 martie, ora 17:00, la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 148)
🔻Accesul este gratuit. Locuri limitate!
Înscriere: https://forms.gle/SjYJypBP4iYhXzbq8
Formatori:
𝐃𝐢𝐝𝐞𝐧𝐜𝐨 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 – psihoterapeut în formare EFT, trainer educație nonformală, trainer CNV
𝐃𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐕𝐫𝐚𝐛𝐢𝐞 – trainer în certificare internațională CNV, fondator CNV Moldova, masterand în consiliere și dezvoltare personală
*𝐸𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝐶𝑁𝑉 𝑀𝑜𝑙𝑑𝑜𝑣𝑎 𝑠̦𝑖 𝑃𝑎𝑔𝑖𝑛𝑎 𝑃𝑠𝑖ℎ𝑜𝑙𝑜𝑔𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟𝑖𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝐵𝑖𝑏𝑙𝑖𝑜𝑡𝑒𝑐𝑎 𝑀𝑢𝑛𝑖𝑐𝑖𝑝𝑎𝑙𝑎 „𝐵.𝑃. 𝐻𝑎𝑠𝑑𝑒𝑢”.

✅În perioada 3 martie - 6 aprilie, Î.M. „Piața Centrală” a Primăriei municipiului Chișinău, organizează iarmarocul „Mugurel”, pe teritoriul pieței avicole (str. Cărbunari, 9).
🔻Oportunitate pentru producători și comercianți!
Dacă aveți produse agricole și doriți să le vindeți, acum este momentul potrivit! Agenții economici pot comercializa fără notificare prealabilă, iar organizatorii asigură spații amenajate, curățenie și respectarea regulilor de comerț.
🔻 Ce puteți vinde?
Cartofi, ceapă, morcovi, roșii, castraveți, ardei, mere, pere, struguri, verdețuri și alte produse agricole
📍 Vă așteptăm la Piața Avicolă, Cărbunarilor 9.
Nu ratați această oportunitate de a vă comercializa produsele direct către cumpărători!

Elevii din cadrul Centrului orășenesc al tinerilor naturaliști au vizitat Azilul Municipal de Animale, conform contractului de voluntariat încheiat în premieră cu Î. M. ,, Supravegherea și Protecția Animalelor”.
Pe parcursul acestei săptămâni, în fiecare zi, tinerii îndrăgostiți de animale și cu multă dorință de a afla lucruri interesante despre condițiile și modul de întreținere a patrupezilor fără stăpân, merg la Azilul municipal de întreținere a animalelor fără adăpost, se joacă cu câinii, îi hrănesc, îi plimbă și le fac ordine în boxe. Adolescenții primesc o doză de satisfacție, iar patrupezii primesc afecțiune și multă dragoste.
Amintim că, Î. M. ,,Supravegherea și Protecția Animalelor” a încheiat în premieră un contract de voluntariat cu Centrul orășenesc al tinerilor naturaliști, care prevede ca tinerii naturaliști (voluntari) să presteze servicii de plimbare a animalelor, servicii de salubrizare etc, fără a fi remunerați. Această experiență le va cultiva tinerilor valori precum empatia, grija, responsabilitatea.
Suntem mândri că în municipiul Chișinău avem astfel de tineri care împart aceeași grijă, iubire și pasiune pentru animale.

👍2
✅Continuă lucrările de reabilitare şi modernizare în Parcul - pădure „Rîșcani”, din sectorul Ciocana.
Actualmente este montat pavajul și bordurile pe aleile pietonale, urmează instalarea mobilierul urban. La foișoarele existente este schimbat acoperișul, se renovează băncile (se înlocuiește lemnul și se vopsesc).
În ultima perioadă, lucrările de reabilitare și modernizare au vizat atât amenajarea drumului de acces în parc, din str. N. Dimo, cât și a falezei de-a lungul lacului. La fel au fost amenajate două terenuri de joacă și unul de fitness și a fost proiectat sistemul de iluminat.
Amintim că actualmente pe str. N. Dimo sunt în process de reabilitare și trotuarele.