Primăria Chișinău
3.95K subscribers
50.1K photos
1.78K videos
8 files
2.69K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
🛑Stop cancerului de col uterin.
În fiecare an, finalul lunii ianuarie marchează Săptămâna internațională de prevenire a cancerului de col uterin. Statisticile arată că, zilnic, o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar la fiecare trei zile se înregistrează un deces din această cauză.

☝️Primăria Chișinău informează că Asociațiile medicale teritoriale municipale dispun de toate condițiile de prelevare și depistare a cancerului de col uterin: utilaj medical performant de laborator, echipament de protecție și consumabile necesare, iar lucrătorii medicali sunt instruiți pentru a asigura prelevarea testului citologic în condiții sigure.

👨‍👩‍👧Dragi părinți, aveți grijă de sănătatea fetițelor Dvs! Prin vaccinarea HPV până la vârsta de 15 ani, puteți asigura sănătatea în viitor!

🧍‍♀️Femeile cu vârsta de 25-61 de ani din Republica Moldova sunt încurajate să se adreseze la medicul de familie pentru o programare la testul citologic (Pap-test), gratuit, în condiții de siguranță.
Deranjament la rețeaua de contact - str. Vasile Alecsandri x bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.

Este afectată circulația troleibuzelor din zonă.

🔴Ruta nr. 20 circulă de pe bd. Ștefan cel Mare si Sfânt - str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni - str. A. Mateevici - str. V. Alecsandri - în continuare pe traseu

Serviciile de intervenție se află la fața locului.

📞Pentru informații suplimentare puteți apela Linia fierbinte RTEC - 022 204 205
🍲Primăria Chișinău, în parteneriat cu Direcția Asistență Socială Ciocana și Biserica Creștină „Vocea Adevărului”, a organizat o acțiune de solidaritate, oferind prânzuri calde persoanelor aflate în dificultate.

🤝Această inițiativă face parte dintr-un demers continuu de sprijinire a celor mai vulnerabili membri ai comunității.

🙏Mulțumim partenerilor noștri pentru sprijin și pentru că împreună putem aduce alinare celor care au nevoie.
👍1
Spectacole muzicale de weekend pentru persoanele de vârsta a treia, din cadrul Proiectului „Dialog între generații”
Primăria Municipiului Chișinău invită seniorii din capitală la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”, care vor avea loc sâmbătă și duminică, 01 și 02 februarie 2025, în incinta Centrului de Cultură și Creație „ORION”, str. Muncești, 792/2, în intervalul orelor: 13:00-16:00.
Locuitorii și oaspeții capitalei se vor delecta cu muzică de calitate, dansuri și voie bună, într-o atmosferă plăcută.
Proiectul de weekend „Dialog între generații” a fost inițiat în iunie 2022 și oferă oportunități publicului de diferite vârste de a petrece timpul activ, alături de semeni.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.
👍2
📍Acțiuni împotriva lucrărilor neautorizate

Echipele Preturii sectorului Ciocana au intervenit pentru stoparea lucrărilor neautorizate efectuate de un agent economic pe teren public municipal din str. Ginta Latină.
Lucrările, realizate fără avize legale, au fost oprite pentru a asigura respectarea legislației.
Primăria Chișinău reiterează importanța respectării normelor legale și va continua să monitorizeze utilizarea corectă a spațiilor publice.
🙈1