Primăria Chișinău
5.4K subscribers
54.8K photos
2.89K videos
8 files
2.84K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
‼️Chestionar privind elaborarea Programului municipal de dezvoltare a sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii

Primăria Chișinău elaborează Programul municipal de dezvoltare a sectorului ÎMM în Municipiul Chișinău pentru anii 2023-2030. Astfel, autoritățile municipale fac apel către mediul de afaceri din Chișinău de a se implica plenar în acest proces.

Pentru a elabora un document centrat pe nevoile și necesitățile reale ale antreprenoriatului, cei interesați sunt invitați să-și rezerve 15 minute pentru a completa un chestionar privind necesitățile și problemele pe care le întâmpină agenții economici în dezvoltarea propriilor afaceri.

Chestionarul este anonim și confidențial. APL Chișinău mizează pe deschiderea și implicarea mediului de afaceri din capitală.

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfh7JNH1g26rcm9j3FYaX8qCJWMZfxvQtdAt_QzlwHRA2qHqA/viewform
👍1
Lucrări de întreținere a infrastructurii rutiere, executate pe parcursul săptămânii trecute

Primăria Municipiului Chișinău informează că pe parcursul săptămânii 17 - 23 iulie 2023, pe drumurile din capitală au fost executate lucrări de asfaltare pe o suprafață de peste 16000 m². Lucrările au fost realizate în cadrul proiectelor de întreținere a drumurilor prevăzute pentru anul curent, precum și lucrări de pregătire pentru asfaltare.

📌Activități de profil sunt executate în perimetrul străzilor: Mircea cel Bătrân, Calea Ieșilor, str. Alecu Russo, inclusiv în cadrul proiectelor finanțate de BERD și BEI, străzile: 31 August 1989, str. Tighina și str. Alexandru cel Bun.

📌De asemenea, în perioada de referință a fost aplicat marcaj rutier pe o suprafață de 4500m² de carosabil. Serviciile de profil vor depune eforturi pentru ca în perioada premergătoare începerii noului an de studii 2023-2024, să fie aplicat repetat marcaj pietonal în preajma instituțiilor de învățământ, în vederea sporirii gradului de siguranță pentru deplasarea copiilor, părinților și a angajaților din sfera educației.

📌În altă ordine de idei, informăm că în zilele cu temperaturi caniculare, drumarii din capitală sunt implicați și la stropirea carosabilului, pentru a scădea temperatura la suprafața asfaltului și, respectiv a preveni deteriorarea străzilor.

📌Totodată, continuă activitățile privind iluminarea trecerilor pietonale, lucrările fiind realizate de către ÎMREI „Lumteh”. Obiectivul municipalității pe acest segment este: 250 de noi treceri pietonale amenajate, pentru a spori gradul de siguranță a pietonilor.
👍1👎1