Arena Chișinău găzduiește în aceste zile o nouă ediție a Campionatului Republicii Moldova la Judo pentru seniori, organizat în memoria Antrenorului Emerit Vasile Colța.
Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban, a urat succes sportivilor, subliniind importanța muncii lor și a sportului, în general, în dezvoltarea comunității.
De asemenea, edilul a felicitat organizatorii pentru succesul evenimentului, reafirmând aprecierea față de performanțele sportivilor și sprijinul continuu al Primăriei Chișinău pentru promovarea sportului atât la nivel local, național și internațional.
Campionatul a reunit 216 sportivi, care, motivați să atingă noi obiective, și-au demonstrat abilitățile și spiritul de competiție, ținând cont și de faptul că, în acest an, sunt urmăriți de membrii staff-ului EJU (European Judo Union), care sunt prezenți ca invitați speciali.
Amintim că, în anul 2025, Republica Moldova va găzdui, în premieră, Campionatul European la Judo printre seniori, iar Primăria Chișinău va oferi suport federației naționale de profil pentru organizarea competiției continentale.
Vasile Colța, în memoria căruia este organizat evenimentul, este unul dintre cei mai buni și titrați antrenori ai judo-ului moldovenesc, care și-a dedicat 51 de ani profesiei, a decedat în anul 2020, în urma complicațiilor provocate de COVID-19.

Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
✅Continuă lucrările de amenajare a trotuarului de pe str. Mihail Sadoveanu, pe tronsonul cuprins între străzile Vadul lui Vodă și Alecu Russo.
Proiectul face parte din programul de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale din sectorul Ciocana, având drept scop asigurarea unui acces sigur și confortabil pentru pietoni.
🔺Lucrările prevăd:
- amenajarea trotuarelor pentru un acces pietonal facil și sigur, adaptat și pentru persoanele cu mobilitate redusă;
- crearea de locuri de parcare publică;
- amenajarea terenurilor de joacă pentru copii;
- reabilitarea acceselor tehnice;
- modernizarea sistemului de iluminat stradal.

👍6👎1
Ieri a avut loc primul atelier de lucru privind proiectul „Dezvoltarea Infrastructurii Urbane”, care urmărește extinderea și modernizarea cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a trei artere principale:
- bd. Mircea cel Bătrân,
- str. Industrială,
- str. Mesager.
Atelierul de lucru a fost organizat de Royal HaskoningDHV - Integrated Transport Planning (ITP) și MM Consulting and Engineering, compania angajată pentru realizarea expertizei detaliate a tuturor aspectelor legate de acest proiect.
Scopul întâlnirii a fost prezentarea rezultatelor analizei preliminare și a opțiunilor propuse pentru îmbunătățirea designului, conform principiilor mobilității durabile, astfel încât proiectele să își atingă întregul potențial în sprijinul dezvoltării urbane viitoare a Chișinăului.
La seminar au participat agenți economici care își desfășoară activitatea în zonele vizate, asociații de specialitate, consilieri municipali, reprezentanți ai Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relații Funciare, asociații de specialitate și alte părți interesate, care au oferit propuneri valoroase pentru optimizarea proiectelor tehnice de execuție.
Echipa de lucru va analiza problemele identificate în proiectare și va formula recomandări pentru modificările necesare, ținând cont de creșterea rapidă a populației, dezvoltarea economică a orașului, integrând, totodată, soluții moderne pentru mobilitate durabilă.
Implementarea proiectului va facilita dezvoltarea urbană, reducerea congestionării traficului pe alte străzi, îmbunătățirea gestionării traficului și adoptarea de măsuri benefice pentru mediu, după cum urmează:
-str. Mesager, deși, în prezent, nu face parte din rețeaua principală de străzi a orașului, are un potențial ridicat de decongestionare a străzilor centrale. Strada, cu o lungime de 1,7 km și o suprafață de 150.374 m², va fi lărgită la 5 benzi și conectată cu podul Mihai Viteazu, redistribuind semnificativ traficul rutier.
-str. Industrială, situată în zona de nord-vest a orașului, are 4,7 km și conectează str. Transnistria și Uzinelor, oferind legături esențiale între Aeroportul Internațional Chișinău și nordul Capitalei.
-bd. Mircea cel Bătrân va fi extins cu 900 m până la str. Bucovina, cu 6 benzi și o alee centrală, asigurând accesul transportului public și privat în zona de dezvoltare Ciocana Nouă și o nouă legătură Ciocana - str. Orhei, ieșirea din Chișinău.
Totodată, proiectul va include soluții moderne privind canalizarea pluvială și prevenirea inundațiilor, măsuri pentru reducerea temperaturii suprafețelor de asfalt, precum și aspecte legate de biodiversitate.

👍1