START LUCRĂRILOR DE REABILITARE A ȘOSELEI HÎNCEȘTI, pe tronsonul cuprins între strada Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni.
Acest proiect vizează modernizarea uneia dintre cele mai importante artere rutiere, cu o lungime de 3,4 km și 8 benzi de circulație, care conectează Capitala cu sudul țării.
„În anul 2023 și 2024, am efectuat expertiza internațională pentru a vedea cum putem interveni.
Acest drum nu a fost reabilitat capital niciodată, iar suprafața carosabilului este degradată, afectând confortul de deplasare și depășind nivelul de zgomot admisibil.
Experții au concluzionat că drumul poate fi reabilitat eficient, iar durata sa de viață poate fi extinsă în mediu cu 15 ani, dacă se aplică tehnici moderne adecvate”, a menționat Primarul General al Capitalei, Ion Ceban.
Printre lucrările de reabilitare planificate se numără:
- reprofilarea suprafeței de rulare și remedierea degradărilor până la o adâncime medie de 2,5 cm;
- înlocuirea integrală a dalelor de beton degradate;
- reabilitarea rugozității prin metoda Grinding (pentru prima dată utilizată în Republica Moldova);
- restabilirea și etanșarea rosturilor de dilatație termică cu materiale polisulfidice.
Pentru a reduce disconfortul participanților la trafic, lucrările vor fi organizate etapizat, pe segmente și benzi, astfel încât să fie afectată cât mai puțin circulația rutieră.
Conform contractului de execuție, lucrările urmează a fi realizate în termen de până la un an, iar valoarea proiectului este de 81,2 milioane de lei.
Acest proiect marchează o premieră pentru municipiul Chișinău, dar și la nivel național, utilizând tehnologii avansate de reparație a drumurilor din beton, cu scopul de a asigura durabilitatea și confortul pentru toți utilizatorii.

👍1
✅Primăria Chișinău a desfășurat, prin intermediul Întreprinderii Municipale pentru Servicii Locative Ciocana, lucrări de demontare și evacuare forțată a terasei de vară de pe str. Ginta Latină, 8/1.
Acțiunile fac parte din campania de eliberare a spațiului public de gherete neautorizate sau amplasate ilegal.
În urma demontării, terenurile eliberate vor fi readuse la starea lor inițială, urmând să fie reamenajate pentru a servi cetățenilor.
Aceste intervenții vor continua și în alte sectoare ale orașului.

🤝Primăria Chișinău continuă să susțină familiile cu copii care se confruntă cu dificultăți, prin intermediul Serviciului social de sprijin pentru familii cu copii.
„La ultima ședință a Comisiei municipale pentru copilul în dificultate, din 18 noiembrie 2024, s-a decis oferirea de sprijin secundar pentru 260 de familii cu 611 copii, pentru a asigura stabilitatea și bunăstarea celor mai vulnerabile categorii”, precizează viceprimarul, Angela Cutasevici.
👨👩👧👦Categorii de familii sprijinite:
▪️231 familii din mediul urban cu 554 copii;
▪️29 familii din mediul rural cu 57 copii;
📊 Distribuția beneficiarilor:
▪️21 familii refugiate cu 53 copii;
▪️41 familii monoparentale cu 53 copii;
▪️73 familii cu mulți copii, totalizând 270 copii;
▪️46 familii cu copii cu grad de dizabilitate (86 copii);
▪️79 familii cu copii din servicii de tip familial (149 copii).
☝️Această decizie reiterează angajamentul municipiului Chișinău de a sprijini categoriile vulnerabile și de a construi un viitor mai bun pentru copii.

👍2
👨👩👧👦 Astăzi, 20 noiembrie, se celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, un prilej de a reaminti că fiecare copil are dreptul la educație, protecție, sănătate și iubire.
📖Primăria Chișinău subliniază că educația de calitate, asigurarea unui mediu sigur și sprijinul necondiționat reprezintă angajamentele administrației municipale față de copii – viitorul comunității noastre.
🤝Totodată, municipalitatea reafirmă angajamentul său pentru a crea oportunități care să respecte și să promoveze drepturile fiecărui copil.
👫Dragi copii, continuați să visați, să explorați și să credeți în voi. Voi sunteți cei care schimbați lumea! Voi sunteți viitorul nostru!

✅Primăria Chișinău anunță finalizarea lucrărilor de amenajare a căii de acces din intersecția str. Grenoble și Gheorghe Asachi.
☝️Porțiunea de drum renovată reprezintă:
1️⃣conectivitatea cu zonele din preajmă recent renovate: Scuarul din strada Grenoble nr. 106, parcarea publică amenajată adiacent și trotuarele reabilitate pe toată lungimea străzii Miorița, aflată în intersecție;
2️⃣inițierea unui amplu proiect de reparație capitală a infrastructurii pietonale și a transportului alternativ la strada Gheorghe Asachi, pe ambele sensuri, care va demara în 2025, lucrări aflate actualmente la etapa proiectării.
ℹ️Lucrările de reabilitare a căii de acces din intersecția str. Grenoble și Gheorghe Asachi, care nu a fost reparată de zeci de ani, a demarat la început lunii octombrie 2024.

👍3