Primăria Chișinău
3.96K subscribers
50.2K photos
1.82K videos
8 files
2.7K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
Tot mai multe curți de bloc au spații de joacă noi și sigure pentru copii!

În total, în 2024 ne propunem să amenajăm 120 de terenuri de joacă de diferite dimensiuni.

În preajma terenurilor au loc și lucrări de amenajare a trotuarelor, instalarea bordurilor, sau la necesitate instalarea mobilierului urban.

☑️ Locațiile unde sunt sau urmează să înceapă amenajarea terenurilor de joacă sunt selectate conform solicitărilor venite din partea locatarilor în coordonare cu preturile de sector.

Menționăm că, în cadrul Programului municipal privind construcția și amenajarea terenurilor de joacă pentru copii, doar în ultima perioadă, au fost amenajate zeci de spații pentru cei mici, în toate sectoarele.

‼️ Știm că sunt încă multe adrese în capitală unde este nevoie de amenajarea terenurilor de joacă, dar menționăm că Direcția Generală Locativ – Comunală și Amenajare intervine în măsura posibilităților.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Bulevardul Decebal din sectorul Botanica, reabilitat și modernizat.

Este una din arterele principale ale orașului, unde a fost reparat carosabilul, aplicat marcaj rutier, reabilitate trotuarele, trecerea subterană, au fost instalate terenuri de joacă pentru copii şi au fost amenajate locuri de parcare.

La fel au fost reabilitate zonele verzi: Scuarul „Piața Decebal" şi Scuarul „Nicolae Titulescu". În prezent se lucrează la reparaţia intrării în Cimitirul Eroilor Români.
Astăzi a fost semnat Acordul de Colaborare dintre Primăria Chișinău și Primăria Edineț.

O delegație a Primăriei Municipiului Chișinău, condusă de Primarul General, Ion Ceban, a întreprins astăzi, 19 noiembrie, o vizită de lucru în municipiul Edineț, unde a avut o întrevedere cu administrația publică locală și Primarul municipiului Edineț, Constantin Cojocaru.
Scopul vizitei a fost consolidarea relațiilor de colaborare și schimbul de experiențe în domeniile de interes comun pentru cele două orașe.

Totodată, în cadrul vizitei, Primarul General, Ion Ceban, a efectuat mai multe deplasări la instituții de învățământ din oraș, parcuri industriale, agenți economici naționali și internaționali, analizând, de asemenea, proiectele de infrastructură implementate de Primăria Edineț, inclusiv cu suportul partenerilor de dezvoltare.

La finalul vizitei, cei doi primari, Ion Ceban și Constantin Cojocaru, au semnat Acordul de Colaborare dintre Primăria Chișinău și Primăria Edineț.
Semnarea documentului a avut loc la Grădinița Nr. 3, unde au fost realizate mai multe proiecte cu sprijinul Uniunii Europene.

Acordul oficializează relațiile de prietenie și cooperare dintre cele două municipii, asigurând dezvoltarea economico-socială a comunităților locale și incluzând următoarele obiective majore:
- Creșterea capacității instituționale a autorităților publice locale din ambele orașe;
- Dezvoltarea relațiilor de colaborare în domeniile: administrație publică locală, economie, învățământ și cercetare, cultură și sport, precum și în alte domenii de interes reciproc;
- Promovarea schimburilor de experiență și bune practici între specialiștii din domeniile cultural, economic, administrativ, educativ și turistic.

„Nouă ne face o deosebită plăcere să fim aici, să împărtășim momentele frumoase din comunitățile noastre și să facem schimb de experiențe.
Primăria Chișinău continuă să își consolideze relațiile de prietenie și colaborare cu localitățile din Republica Moldova. Semnarea acestui Acord vizează îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și crearea de noi oportunități pentru cele două municipii, încercând, totodată, prin exemplul Chișinău și Edineț, stimularea de noi parteneriate între localitățile din Republica Moldova”, a subliniat Primarul General al Capitalei.

Primăria Municipiului Chișinău rămâne dedicată tuturor parteneriatelor naționale și internaționale, care sprijină progresul comunității noastre.
❗️Primăria Chișinău ATENȚIONEAZĂ!!! Schimbarea bruscă a vremii

☝️Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în intervalul de timp: 21.11.2024, - 23.11.2024, pe întreg teritoriul țării, inclusiv municipiul Chișinău, se prevede schimbarea bruscă a vremii.
Temporar vor cădea precipitații, izolat puternice, inițial sub formă de ploaie, care se va transforma treptat în lapoviță și ninsoare, în special în nordul și centrul țării. Se vor forma depuneri de lapoviță și polei, iar pe drumuri – ghețuș.

Autoritățile municipale îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale; automobiliștii să nu parcheze pe marginea străzilor și pe trotuare, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite, in caz de necesitate, utilajelor specializate să intervină în timp util.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.
👉Astăzi a avut loc prezentarea publică a Studiului de e-ticketing, parte a proiectului „MOVE IT like Lublin”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Primăria municipiului Chișinău.

Evenimentul a fost moderat de către experții consorțiului format din URBAN SCOPE (lider), Asociația Română Smart City și BIZMATTERS CONSULTING.

👨‍💼👩‍💼La prezentarea publică au participat viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, șeful Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, şefii întreprinderilor municipale de transport, reprezentanți ai municipalității, membrii grupului de lucru pe transport public, părți interesate de subiect, precum și echipa proiectului „MOVE IT like Lublin”.

🗣Prezentarea s-a axat pe modernizarea transportului public din Chișinău, prin implementarea unui sistem electronic de ticketing menit să îmbunătățească accesul, eficiența și calitatea serviciilor oferite cetățenilor.

✍️ Studiul prezintă soluții moderne pentru transportul public, precum carduri contactless, bilete digitale și aplicații mobile, menite să asigure cetățenilor acces rapid, confort sporit și un mediu mai curat.

Acesta include funcționalități inovatoare, printre care posibilitatea achiziționării biletelor prin diverse metode de plată, flexibilitate în stabilirea tarifelor și renunțarea la biletele fizice. În același timp, operatorii de transport vor beneficia de o utilizare mai eficientă a resurselor și de o gestionare avansată a datelor.

🚏Proiectul vizează modernizarea transportului public din Chișinău, aliniindu-l la standarde europene și contribuind la o experiență de călătorie eficientă și durabilă.

🚍Pilotarea sistemului de e-ticketing va începe pe ruta de troleibuz selectată cu numărul 30, care leagă centrul orașului de aeroport, urmând extinderea și adaptarea acestuia la nivelul întregului oraș.
👍3
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Conducerea Direcției Educație declară că ministrul Finanțelor a recunoscut că nu au fost transferate resursele financiare necesare pentru acoperirea salariilor profesorilor din municipiul Chișinău.
👍3😡1
Cu prilejul aniversării a 50 de ani de la fondarea Liceului Teoretic „Mihai Marinciuc”, Primăria municipiului Chișinău transmite cele mai calde felicitări și își exprimă recunoștința pentru contribuția remarcabilă adusă învățământului din capitală.
Acest jubileu reprezintă o dovadă a devotamentului, profesionalismului și pasiunii colectivului didactic, precum și a perseverenței și ambiției generațiilor de elevi care au trecut pragul acestui prestigios liceu.

Exprimăm aprecierea față de echipa liceului pentru eforturile continue de a forma tineri bine pregătiți, capabili să contribuie activ și cu succes în societate. Realizările academice, competențele dobândite și valorile morale cultivate aici fac din Liceul Teoretic „Mihai Marinciuc” un adevărat reper de excelență în educație.

Vă dorim tuturor multă sănătate, inspirație și succes în continuarea acestei nobile misiuni educaționale. La mulți ani cu realizări frumoase și noi împliniri!
👍4