Primăria Chișinău a inaugurat un nou teren de sport inclusiv la Grădinița Nr. 167
Terenul este destinat celor 78 de copii cu deficiențe auditive și nevoi speciale și a fost realizat prin intermediul Programului Buget Civil Chișinău, ediția 2024.
„Este important să subliniez că am reușit să finalizăm și lucrările de termoizolare a Grădiniței, o premieră pentru instituție în cei 42 de ani de activitate. La fel, IET Nr. 167 a fost dotată cu echipamente suplimentare, toate acestea având scopul de a asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor și pentru activitatea celor 40 de angajați”, a declarat Primarul General, Ion Ceban.
Totodată, în preajmă, a fost reparată și strada Ipate Soroceanu, în cadrul Proiectului de reabilitare a acceselor către instituțiile educaționale din municipiul Chișinău. „Știm că avem multe de realizat, dar vom continua să muncim pentru a dezvolta sistemul educațional, viitorul tinerilor și al țării”, a subliniat edilul.
În ultimii trei ani, Primăria Capitalei a alocat fonduri și pentru alte investiții la Grădinița Nr. 167, care au vizat eficientizarea energetică a instituției și amenajarea unui teren de joacă incluziv, pentru a sprijini integrarea și dezvoltarea copiilor cu nevoi speciale.
Terenul de sport incluziv face parte din cele 10 inițiative de interes public finanțate prin Bugetul Civil în acest an, dintre care 5 proiecte au fost deja finalizate cu succes.
Menționăm că, în cele 4 ediții ale Programului Buget Civil, municipalitatea a implementat aproximativ 40 de proiecte de interes public, printre care: amenajarea terenurilor de joacă și de sport, reabilitarea și amenajarea spațiilor publice și a aleilor pietonale, crearea unor media hub-uri și scuaruri pentru tineri, dezvoltarea podcasturilor și realizarea de sondaje.

👍2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primăria Chișinău a inaugurat un nou teren de sport inclusiv la Grădinița Nr. 167, destinat copiilor cu deficiențe auditive și nevoi speciale
👍3
Primăria Chișinău anunță cu bucurie aniversarea a 60 de ani de la fondarea Grădiniței Nr. 88 din sectorul Rîșcani al Capitalei.
Tradițional, Primarul General, Ion Ceban (@ionceban), a felicitat colectivul instituției de învățământ, exprimându-și recunoștința față de educatorii care contribuie la formarea și educarea noilor generații.
Fondată pe 14 octombrie 1964, Grădinița dispune de 11 grupe și este frecventată de 215 copii, fiind susținută de o echipă dedicată formată din 50 de angajați, dintre care 24 sunt cadre didactice.
De asemenea, viceprimarul Capitalei, Angela @Cutasevici, a oferit diplome de apreciere cadrelor didactice, în semn de recunoaștere pentru profesionalismul și dedicația de care dau dovadă în activitatea lor zilnică.
În ultimii trei ani, Primăria Chișinău a investit peste 3 milioane de lei pentru modernizarea IET Nr. 88, prin amenajarea unui loc de joacă , instalarea unui teren de sport cu echipamente pentru activități fizice în aer liber, crearea unei zone teatrale cu scenă de vară și bănci și construirea unui gard de protecție.
De asemenea, în urma furtunii din august 2021, care a provocat pagube semnificative la acoperișuri și terenuri de joacă, Grădinița a beneficiat de o alocare suplimentară de 850.000 de lei pentru renovarea completă a infrastructurii.

👍1
🏃♂️Primăria Chișinău informează că Parcul „Valea Trandafirilor” din sectorul Botanica a fost gazda unui eveniment educativ-sportiv, organizat în colaborare cu LTPA „Elena Alistar”, – Maratonul Toleranței, dedicat Zilei Mondiale de prevenire a abuzului și violenței împotriva copiilor și Zilei Naționale a Tineretului.
☝️Evenimentul, cu genericul: „Construim Familii Puternice. Spunem NU violenței”, a reunit tineri, părinți și profesori într-o zi dedicată promovării unui mediu sigur și sănătos pentru copii și tineri.
👨👩👧👦Participanții au avut parte de o serie de competiții sportive, toate având ca scop sensibilizarea față de importanța prevenirii violenței și abuzului.
💬Mesajul evenimentului a fost clar: familiile puternice sunt cheia unei societăți stabile și prospere, iar împreună putem construi un viitor mai sigur și mai echitabil pentru toți.
🤝Primăria Chișinău mulțumește tuturor celor care au contribuit la succesul acestui maraton!