Primăria Chișinău
3.96K subscribers
50.2K photos
1.82K videos
8 files
2.7K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
Astăzi, a fost inaugurat Centrul de Monitorizare a Traficului din municipiul Chișinău, un proiect de importanță majoră pentru modernizarea transportului și îmbunătățirea siguranței rutiere în orașul nostru. Ținând cont că numărul de autoturisme care se află zilnic pe teritoriul Chișinăului a crescut semnificativ în ultimii ani până la circa jumătate de milion.

Acest centru, dotat cu tehnologie de ultimă generație și echipamente IT performante, va colecta și analiza date în timp real, oferind soluții concrete pentru fluidizarea traficului și creșterea eficienței transportului public.

A fost creat un spațiu modern, complet dotat și amenajat în cadrul Direcției generale mobilitate urbană, dedicat monitorizării traficului rutier și dezvoltării unui sistem de transport urban adaptat nevoilor Chișinăului.

Astfel, prin acest centru, se vor vom lua decizii fundamentate pe date reale, contribuind la reducerea ambuteiajelor, creșterea siguranței și asigurarea unei mobilități sustenabile pentru cetățeni și vizitatori.

„Am depus eforturi mari pentru a ajunge până aici. Avem astăzi peste 330 de unități de transport modernizate, zeci de kilometri de benzi dedicate, iar investițiile în infrastructură continuă.
Pentru noi, este important ca municipiul Chișinău să devină un exemplu de oraș în care toate facilitățile sunt accesibile la doar 15 minute de casă.

Suntem deschiși să preluăm exemple bune din orașele europene și să le adaptăm la specificul nostru.
De aceea, ne bucurăm că acest proiect a fost posibil prin inițiativa „MOVE IT like Lublin”, finanțată de Uniunea Europeană și implementată în parteneriat cu Primăria orașului Lublin din Polonia, cu care avem o colaborare frumoasă”, a menționat Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban.

La eveniment, au participat Janis Mazeiks, Ambasadorul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și Tomasz Kobzdej, Ambasadorul Republicii Polonia în Republica Moldova, alături de care a fost construit acest parteneriat cu Primăria municipiului Chişinău şi Primăria orașului Lublin.

„Vom continua să lucrăm alături de partenerii noștri și de cetățeni pentru a aduce schimbări durabile și vizibile, care să răspundă nevoilor comunității.

Fiecare acţiune pe care o facem în modernizarea infrastructurii de transport și în implementarea soluțiilor inteligente de mobilitate va contribui la un Chișinău mai curat, mai verde și mai accesibil pentru toți locuitorii săi”, a conchis Primarul Capitalei.
👍3
Primăria Chișinău a inaugurat un nou teren de sport inclusiv la Grădinița Nr. 167

Terenul este destinat celor 78 de copii cu deficiențe auditive și nevoi speciale și a fost realizat prin intermediul Programului Buget Civil Chișinău, ediția 2024.

„Este important să subliniez că am reușit să finalizăm și lucrările de termoizolare a Grădiniței, o premieră pentru instituție în cei 42 de ani de activitate. La fel, IET Nr. 167 a fost dotată cu echipamente suplimentare, toate acestea având scopul de a asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor și pentru activitatea celor 40 de angajați”, a declarat Primarul General, Ion Ceban.

Totodată, în preajmă, a fost reparată și strada Ipate Soroceanu, în cadrul Proiectului de reabilitare a acceselor către instituțiile educaționale din municipiul Chișinău. „Știm că avem multe de realizat, dar vom continua să muncim pentru a dezvolta sistemul educațional, viitorul tinerilor și al țării”, a subliniat edilul.

În ultimii trei ani, Primăria Capitalei a alocat fonduri și pentru alte investiții la Grădinița Nr. 167, care au vizat eficientizarea energetică a instituției și amenajarea unui teren de joacă incluziv, pentru a sprijini integrarea și dezvoltarea copiilor cu nevoi speciale.

Terenul de sport incluziv face parte din cele 10 inițiative de interes public finanțate prin Bugetul Civil în acest an, dintre care 5 proiecte au fost deja finalizate cu succes.

Menționăm că, în cele 4 ediții ale Programului Buget Civil, municipalitatea a implementat aproximativ 40 de proiecte de interes public, printre care: amenajarea terenurilor de joacă și de sport, reabilitarea și amenajarea spațiilor publice și a aleilor pietonale, crearea unor media hub-uri și scuaruri pentru tineri, dezvoltarea podcasturilor și realizarea de sondaje.
👍2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Primăria Chișinău a inaugurat un nou teren de sport inclusiv la Grădinița Nr. 167, destinat copiilor cu deficiențe auditive și nevoi speciale
👍3