Primăria Chișinău
5.13K subscribers
52.4K photos
2.55K videos
8 files
2.76K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
☝️Primăria Chișinău reiterează că, la Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților, relațiile dintre cursanți și formatori devin legături solide, care continuă să se mențină mult după finalizarea cursurilor.

🏁În aceste condiții, și finalul cursului „Manager Rețele Sociale” a fost un moment special pentru participante, care s-au reunit pentru a reflecta asupra progresului lor și a împărtăși noi perspective.

👩🏻‍🏫În cadrul celor două ediții de succes, sub îndrumarea formatoarei naționale în digitalizare cu o experiență vastă în domeniul de expertiză, Olga Jumbei, fiecare cursantă a avut ocazia să-și descopere potențialul și să-și dezvolte competențe esențiale în gestionarea prezenței online.

Evenimentul de follow-up a fost ocazia perfectă pentru a celebra realizările, a reconecta comunitatea și a găsi inspirație pentru viitoarele provocări.

ℹ️Activitățile au avut loc în cadrul Proiectului „CMIEA – Învățăm, Creștem, Reușim”, implementat de către Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău în parteneriat cu DVV International, Moldova cu asistența financiară a BMZ.
👍1
♻️Î.M. „Regia Autosalubritate” a reușit, într-un timp scurt, să modernizeze și să îmbunătățească semnificativ sistemul de gestionare al deșeurilor municipale.

☝️Investițiile mari și proiectele implementate au pus bazele unui viitor mai curat și mai sustenabil pentru orașul nostru, datorită următoarelor obiective atinse de operatorul municipal de salubrizare:
1️⃣Construirea a două stații moderne de tratare a levigatului și achiziționarea utilajelor performante pentru gestionarea Depozitului Municipal de la Țînțăreni;
2️⃣Prin contractarea serviciilor de sortare, cantitatea de deșeuri care ajung la Depozitul Municipal de la Țînțăreni s-a redus semnificativ
3️⃣Lansarea unei ample campanii de informare, care a implicat cetățenii în eforturile de sortare a deșeurilor la sursă;

☝️Totodată, grație implementării cu succes a Proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, finanțat de Primăria Chișinău, BERD, BEI (MF) și E5P, Î.M. Regia „Autosalubritate” a realizat următoarele măsuri:
1️⃣A achiziționat 3.000 de containere noi de o calitate superioară, îmbunătățind astfel infrastructura de colectare a deșeurilor;
2️⃣A investit în procurarea a 8 cap tractoare și 8 semiremorci pentru transportul eficient al deșeurilor;
3️⃣A cumpărat 6 autospeciale, cu încărcare laterală, de model MAN pentru colectarea deșeurilor, sporind eficiența operațiunilor de colectare a deșeurilor;
4️⃣A achiziționat 30 de camioane Renault, cu încărcare spate, reprezentând cel mai mare lot de autospeciale din istoria Republicii Moldova.

☝️De asemenea, cu sprijinul continuu al partenerilor internaționali, operatorul municipal de salubrizare urmează să finalizeze cu succes și cea de-a II-a fază a Proiectui „Deșeuri Solide Chișinău”, care include:
1️⃣Închiderea și recultivarea gunoiștei temporare din sectorul Ciocana al Capitalei;
2️⃣Construcția unei noi stații de transfer care va optimiza procesul de colectare și sortare a deșeurilor, contribuind la creșterea ratei de reciclare.

👫Primăria Capitalei reiterează că, doar împreună putem contribuim la crearea unui Chișinău mai curat și mai sănătos pentru generațiile viitoare.
👍3
‼️Prelungirea orarului de circulație al transportului public pe 03.10.2024, în ziua meciului de fotbal Petrocub Hîncești (MDA) – Pafos Paphos (CYP), care se va desfășura pe stadionul „Zimbru” din Chișinău

Primăria Capitalei informează că joi, 03 octombrie 2024, va fi prelungit programul de activitate al troleibuzelor de pe rutele nr. 4 și nr. 22, precum și al autobuzelor de pe liniile nr. 5 și nr. 23, până la ora 01:00.

Măsura a fost luată pe perioada desfășurării meciului de fotbal din UEFA Conference League, Petrocub Hîncești (MDA) – Pafos Paphos (CYP), disputat pe stadionul Zimbru Chișinău, în intervalul orelor: 22:00-23:55.
👍1
În municipiul Chișinău continuă șirul evenimentelor sportive!

🏇Primăria Capitalei anunță desfășurarea, în weekend, a Campionatului deschis al municipiului Chișinău la hipism, ediția 2024, la disciplina DRESAJE.

🗓Perioada: 05-06 octombrie 2024
📍Locație: Clubul de Hipism „Sparta”, com. Budești, str. Bălțata, 45
👫Participanți: 60 sportivi preconizați
▪️Program:
05.10.2024 - ora 10:00 începutul competițiilor
06.10.2024 - ora 10:00 începutul competițiilor

☝️Pentru organizarea Campionatului deschis al municipiului Chișinău la hipism, ediția 2024, Primăria Chișinău a alocat 29.913 de lei.