☝️Primăria Chișinău informează despre participarea Direcției Generale Educație, Tineret și Sport la ședința plenară a Centrului Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei.
🤝În cadrul acestei ședințe, s-a subliniat importanța parteneriatului viabil între sindicatul municipal și administrația publică locală, evidențiindu-se rezultatele pozitive obținute prin acordurile încheiate pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților din sectorul educațional.
👫De asemenea, au fost apreciate eforturile comune ale Primăriei Chișinău, DGETS și sindicatului în atragerea și integrarea tinerilor specialiști în domeniul educației.
📚La fel, prin dialog deschis și colaborare activă între părțile implicate, s-au conturat strategii și inițiative menite să aducă schimbări pozitive în domeniul educației din municipiul Chișinău.
📍La ședința plenară au participat peste 150 de membri, printre care: lideri sindicali, membrii Biroului Executiv, membrii Comisiei de Cenzori, economiști și contabili.

📍Centrul istoric al Capitalei!
Pe strada M. Kogălniceanu, în perimetrul dintre străzile Al. Pușkin și M. Eminescu, continuă lucrările de reabilitare a trotuarului.
Se amenajează suprafața cu pietriș și nisip, iar procesul de aplicare a pavajului a început deja, asigurând un trotuar modern și accesibil pentru toți pietonii.
***
Despre activităţile zilnice ale Primăriei Chişinău, informaţi-vă pe canalul de telegram
https://t.me/Primaria_Chisinau

Primăria Municipiului Chișinău aduce sincere felicitări elevilor din Chișinău care fac parte din echipa ce a câștigat medalia de aur la cea mai mare Olimpiadă mondială de robotică pentru liceeni, FIRST Global Challenge, desfășurată în perioada 26-29 septembrie în Atena, Grecia. Această competiție, destinată elevilor de 15-18 ani, a reunit 193 de țări din întreaga lume.
🇲🇩 Echipa Republicii Moldova a devenit dublă campioană a olimpiadei.
Prima medalie de aur a fost obținută pentru Alianța Câștigătoare FIRST Global, premiu acordat celor patru echipe din alianță care au învins în finala competiției. Echipa Republicii Moldova a obținut acest titlu în alianță cu echipele din China, Madagascar și Insulele Cook.
Cea de-a doua medalie de aur a fost obținută la categoria Inovație în Inginerie. Premiul Ustad Ahmad Lahori pentru Inovație în Inginerie este acordat echipelor care demonstrează creativitate și inovație în construirea robotului pentru a îndeplini un aspect specific al competiției.
Membrii echipei câștigătoare sunt:
Vladimir Corduneanu - IPLT „Mihai Viteazul”, m. Chișinău
Cristian Romanciuc - IPLT „George Meniuc”, m. Chișinău
Mihai Marandici - IPLT „Mihail Kogălniceanu”, m. Chișinău
Marta Guțu - LLMTI „Socrate”, m. Chișinău
Sabina Pavlov - LLMTI „Socrate”, m. Chișinău
Alexandru Cernăuțeanu - LLMTI „Socrate”, m. Chișinău
Cristian Stăvilă - LLMTI „Socrate”, m. Chișinău
Cătălin Mărgineanu - LLMTI „Socrate”, m. Chișinău