Primăria Chișinău
5.4K subscribers
54.9K photos
2.89K videos
8 files
2.84K links
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
Download Telegram
Primăria Municipiului Chișinău informează că taberele de zi, deschise în cadrul a 14 instituții de învățământ din capitală și-au încheiat activitatea pe 23 iunie 2023, cu excepția unei unități de la LT „M. Sadoveanu”, unde continuă și turul II.

Costul biletului la tabăra cu sejur de zi, pentru 15 zile a constituit 2525 lei, din care părinții au achitat 20% din cost, adică 505 lei.

Din numărul total de elevi care s-au odihnit în taberele menționate, 223 de copii sau 15% au beneficiat de bilete gratuite.

De asemenea, informăm că funcționează pe parcursul întregii veri cele 3 tabere constante din afara orașului, gestionate de municipalitate: „Alunelul”, „Poienița Veselă” și „Cireșarii”.

În aceste 3 tabere, până în prezent s-au odihnit 3737 de elevi, din totalul de 9910 planificați. Pe 18 iunie 2023, la tabăra „Cireșarii” a început schimbul II cu 250 de copii, respectiv, pe 19 iunie la celelalte 2 unități: „Alunelul” și „Poienița Veselă” a început schimbul II pentru 700 de copii.

La fel, funcționează tabere sportive în afara orașului, Tabăra Ecologică care activează în baza Centrului COTN de la Botanica.

Mai mult, există în continuare oferta instituțiilor extrașcolare, a taberelor de artă în baza școlilor de artă, taberele tematice din cadrul centrelor comunitare pentru copii și adolescenți și oferta taberelor tematice „Provocarea Verii”, în baza Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, cu filialele acesteia.

📌Amintim că toate ofertele privind odihna de vară a elevilor au fost publicate pe pagina web „extrascolar.md”, de asemenea, părinții și toți cetățenii municipiului au fost informați despre posibilitățile de odihnă a copiilor în sezonul estival 2023 prin intermediul diverselor surse: anunțuri în transportul public, pe paginile web ale instituțiilor educaționale, pe rețelele de socializare etc.

❗️Pentru odihna copiilor din acest an, APL Chișinău a prevăzut peste 33 de milioane de lei.
Directorul interimar al Î.M. Regia „Autosalubritate”, în cadrul🎙podcastului „Tineri pentru TINEri”: „ Municipiul Chișinău este primul oraș din Republica Moldova care sortează și reciclează cel mai mare volum de deșeuri, iar în scurt timp, grație administrației publice locale care identifică și dezvoltă soluții de sortare și reciclare, vom îndeplini chiar și obiectivele setate la nivel național!”

https://youtu.be/aNTY_zgxk3E
În total, în acest an, Primăria Chişinău va efectua lucrări de reparații capitale în 84 de blocuri de locuit din Capitală.

La solicitarea locuitorilor municipiului, Primăria Chișinău prin intermediul Direcției generale locativ – comunale și amenajare, continuă proiectul de reparații capitale a blocurilor de locuit. Adresele au fost selectate conform numărului de solicitări venite din partea chișinăuienilor.

❗️Suma alocată în acest sens este de 25 de milioane de lei. Sursele financiare au fost prevăzute în bugetul municipal pentru anul 2023.

▶️Astfel, pe mai multe adrese din Chișinău sunt efectuate, sau urmează în scurt timp să înceapă lucrările de schimbare a geamurilor (27 de blocuri), reparaţia acoperișului (24 de blocuri) și a rețelelor inginerești (33 de blocuri).

📌Până acum au fost încheiate lucrările de reparații capitale pe 7 adrese:
▪️Acoperiș – 4 adrese;
▪️Rețele – 1 adrese;
▪️Ferestre – 2 adrese.

📌Sunt în proces de executare lucrările în 55 de blocuri:
▪️Acoperiș –14 adrese;
▪️Rețele – 18 adrese;
▪️Ferestre – 23 adrese.

❗️Menționăm că și în 2022 s-a intervenit la reparația acoperișurilor, geamurilor, dar și a rețelelor în blocurile de locuit.

În total, în 2022 au fost efectuate lucrări de reparații capitale în 75 de blocuri locative. Suma contractată atunci fiind de 21 de milioane de lei, bani prevăzuți din bugetul municipal.