Pe bd. Mircea cel Bătrân, segmentul cuprins între străzile Alecu Russo și Petru Zadnipru, se desfășoară lucrări de asfaltare integrală a carosabilului. Drumul este reabilitat pe ambele sensuri de deplasare. Anterior, aici au fost înlocuite bordurile și parapetul de protecție din partea aleii pietonale, iar în zona stațiilor de așteptare a fost întărită fundația drumului.
În paralel, echipele de muncitori ale „Exdrupo” lucrează pe str. Kiev, pe tronsonul str. Bogdan Voievod - str. Tudor Vladimirescu, pregătind carosabilul pentru aplicarea tratamentului Slurry Seal. Acțiunile prevăd frezarea porțiunilor deteriorate de drum și asfaltarea acestora.
Lucrări similare s-au făcut și pe str. Alecu Russo, iar în prezent aici se așterne tratamentul bituminos Slurry Seal. Acțiunile se realizează de către antreprenorul contractat de Direcția Generală Mobilitate Urbană.
La fel, pe str. Trandafirilor, au loc acțiuni de ridicare la cotă a fântânilor de vizitare, după ce strada a fost asfaltată integral cu stratul de bază. În zilele ce urmează va fi aplicat și stratul de uzură și aplicate marcajele rutiere.

🌭1
Deranjament la rețeaua de contact - bd. Stefan cel Mare și Sfânt în perimetrul străzilor Ciuflea și Ismail.
⭕️Este afectată circulația troleibuzelor din zonă:
Rutele nr. 1, 4, 5, 8, 22 și 28 sunt redirecționate după cum urmează:
➡️spre Buiucani: pe str. București;
⬅️spre Botanica: pe bd. Stefan cel Mare și Sfânt - str. Tighina - str. București - bd. Dacia ( nr. 2, 22) // Gara Feroviară (nr. 1, 4, 5, 8, 28).
🔹Personalul liniar este la dispoziția publicului călător pentru a oferi informații suplimentare.
Informează-te din prima sursă – Primăria Chișinău
https://t.me/Primaria_Chisinau

Telegram
Primăria Chișinău
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
🤡1
Primăria Chișinău
Deranjament la rețeaua de contact - bd. Stefan cel Mare și Sfânt în perimetrul străzilor Ciuflea și Ismail. ⭕️Este afectată circulația troleibuzelor din zonă: Rutele nr. 1, 4, 5, 8, 22 și 28 sunt redirecționate după cum urmează: ➡️spre Buiucani: pe str.…
UPDATE❗️
A fost restabilită circulația troleibuzelor pe bd. Stefan cel Mare și Sfânt.
🔴Rutele menționate atestă întârzieri de la orarul stabilit de până la 20 minute.

😡3
Deranjament la rețeaua de contact - str. Grenoble, directia spre Gheorghe Asachi.
⭕️Este afectată circulația troleibuzelor din zonă:
Rutele nr. 2 și 17 sunt redirecționate după cum urmează:
🟢Ruta nr. 2: intoarcere bd. Traian - bd. Dacia - str. Bucuresti - str. A. Sciusev - bd. Stefan cel Mare și Sfânt;
🟢Ruta nr. 17: intoarcere la bd. Traian - bd. Dacia - str. Ciuflea - bd. Stefan cel Mare și Sfânt - str. V. Alecsandri - sos. Hincesti.
🔹Personalul liniar este la dispoziția publicului călător pentru a oferi informații suplimentare.
Informează-te din prima sursă – Primăria Chișinău
https://t.me/Primaria_Chisinau
⭕️Este afectată circulația troleibuzelor din zonă:
Rutele nr. 2 și 17 sunt redirecționate după cum urmează:
🟢Ruta nr. 2: intoarcere bd. Traian - bd. Dacia - str. Bucuresti - str. A. Sciusev - bd. Stefan cel Mare și Sfânt;
🟢Ruta nr. 17: intoarcere la bd. Traian - bd. Dacia - str. Ciuflea - bd. Stefan cel Mare și Sfânt - str. V. Alecsandri - sos. Hincesti.
🔹Personalul liniar este la dispoziția publicului călător pentru a oferi informații suplimentare.
Informează-te din prima sursă – Primăria Chișinău
https://t.me/Primaria_Chisinau
Telegram
Primăria Chișinău
Fii la curent cu anunțuri de ultimă oră despre intervenții, sistări de trafic, lucrări de reparație, deconectări și alte informații de interes public! Site oficial - https://chisinau.md Facebook - https://facebook.com/primariachisinaumd/
❤1👍1💩1
Astăzi 19 00 la Viena
sala de concerte Das-MuTh - Konzertsall
➡️„Zilele Chișinăului la Viena”
Primăria Municipiului Chișinău organizează „Zilele Chișinăului la Viena” – activitate de promovare a culturii și tradițiilor moldovenești, la care sunt invitați să participe toți cetățenii Republicii Moldova, aflați în capitala Austriei și în împrejurimi.
Evenimentul are loc astăzi, 23 iunie, începând cu ora 19:00, în sala de concerte Das-MuTh - Konzertsall din parcul Augartenspitz, unde vor evolua artiști îndrăgiți și colective muzicale din Republica Moldova: Maestrul Eugen Doga, Brio Sonores, Camerata Chișinău, Natalia Tanasiiciuc, Vitalie și Cătălin Advahov.
„Zilele Chișinăului la Viena” reprezintă o oportunitate unică de a aduce în prim-plan valorile și bogăția culturală a Republicii Moldova. De asemenea, evenimentul este un bun prilej de comunicare și schimb de idei între autoritățile publice locale ale Chișinăului și comunitatea de moldoveni din Austria, oferindu-le cetățenilor posibilitatea de a-și exprima preocupările și opiniile cu privire la dezvoltarea orașului Chișinău.
Ne dorim să construim punți solide între conaționalii noștri care, chiar dacă sunt departe de casă, sunt profund preocupați de problemele din țară, deoarece aici le-au rămas rude, prieteni și oameni dragi. Astfel de reuniuni sunt menite să consolideze unitatea și spiritul moldovenesc, indiferent de locul în care se află fiecare dintre noi. Cu autoritățile din Viena avem o colaborare foarte frumoasă.
În cadrul evenimentului, moldovenilor din Viena le vor fi oferite informații relevante despre proiectele și programele municipale, inclusiv Programul de suport pentru tineri și migranți - Suportul pentru crearea afacerilor, despre programul și biroul pentru diasporă pe care îl vom crea la Chișinău, dar și despre alte subiecte de interes pentru cetățeni.

🥱2👏1
Primăria Chișinău
Deranjament la rețeaua de contact - str. Grenoble, directia spre Gheorghe Asachi. ⭕️Este afectată circulația troleibuzelor din zonă: Rutele nr. 2 și 17 sunt redirecționate după cum urmează: 🟢Ruta nr. 2: intoarcere bd. Traian - bd. Dacia - str. Bucuresti…
UPDATE❗️
A fost restabilită circulația troleibuzelor pe str. Grenoble
🔴Rutele menționate atestă întârzieri de la orarul stabilit de până la 30 minute.

👍2
Având în vedere necesitatea asigurării călătorilor cu transport pe perioada desfășurării Ediției a I-a a Expoziției „Arena AUTO FEST”, organizată de SRL „Oferte Auto” în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău, municipalitatea instituie pentru data de 24-25.06.2023, în intervalul de timp 11:30 - 21:30, ruta specială de troleibuz “bd. Grigore Vieru (Circul) - Chișinău ARENA” cu următorul itinerar:
➡️TUR - bd. Grigore Vieru (Circul) - bd. Renașterii Naționale - str. Tudor Vladimirescu - Calea Orheiului (Chișinău ARENA);
⬅️RETUR - Calea Orheiului (Chișinău ARENA), virare la semaforul din com. Stăuceni - str. Tudor Vladimirescu - bd. Renașterii Naționale - bd. Grigore Vieru (Circul), virare pe str. Romană.
⭕️Se stabilesc următoarele stații pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor în ambele direcții: Circul - Calea Orheiului - str. Studenților - Chișinău ARENA
Taxa de călătorie cu ruta specială bd. Grigore Vieru (Circul) - Chișinău ARENA, va constitui 6 lei.
ℹ️Atașat puteți vizualiza orarul de circulație.

👍1