MAN - Mișcarea Alternativa Națională
735 subscribers
2.17K photos
711 videos
548 links
MIȘCAREA ALTERNATIVA NAȚIONALĂ
Download Telegram
Angela Cutasevici, întrevederi la Washington: „Parteneriatul cu SUA rămâne esențial pentru securitatea și parcursul european al Republicii Moldova”

Aflată într-o vizită de lucru la Washington, SUA, deputata Partidului MAN, Angela Cutasevici, a discutat cu oficiali americani despre sprijinul SUA pentru suveranitatea Republicii Moldova, combaterea ingerințelor externe, securitatea energetică, consolidarea instituțiilor democratice, cooperarea parlamentară și rolul diplomației parlamentare în menținerea țării noastre pe agenda partenerilor strategici.

Întrevederile au avut loc în cadrul Parteneriatului Camerei Reprezentanților pentru Democrație, o structură bipartizană a Congresului SUA, dedicată consolidării instituțiilor legislative din diferite state ale lumii.

Pe parcursul zilei, Angela Cutasevici, împreună cu delegația parlamentară a Republicii Moldova a discutat cu mai mulți membri ai Congresului SUA care susțin Republica Moldova, democrația, securitatea regională, independența energetică și parcursul european al țării noastre.

Angela Cutasevici a avut întrevederi cu Marcy Kaptur, reprezentantă democrată din Ohio, membră a Congressional Moldova Caucus și una dintre vocile consecvente de sprijin pentru Republica Moldova în Congresul SUA; Buddy Carter, reprezentant republican din Georgia, membru al Congressional Moldova Caucus, implicat în susținerea dialogului strategic privind securitatea regională și reziliența economică; Dina Titus, reprezentantă democrată din Nevada, lider al minorității în cadrul Parteneriatului Camerei Reprezentanților pentru Democrație și membră a Comisiei pentru Afaceri Externe; precum și Virginia Foxx, reprezentantă republicană din Carolina de Nord, președintă a Comisiei pentru Regulament.

Potrivit deputatei MAN, aceste întrevederi reprezintă o oportunitate importantă pentru schimb de experiență, compararea modelelor instituționale și preluarea unor practici utile pentru consolidarea activității parlamentare, a controlului democratic și a comunicării cu cetățenii.

Angela Cutasevici a apreciat deschiderea reprezentanților americani pentru dialog și interesul constant față de evoluțiile din Republica Moldova, subliniind că parteneriatul cu Statele Unite rămâne important pentru dezvoltarea democratică, securitatea și parcursul european al țării.

„Parteneriatul cu Statele Unite rămâne esențial pentru securitatea, dezvoltarea democratică și parcursul european al Republicii Moldova”, a declarat deputata MAN.


Vizita delegației moldovenești este finanțată de Biroul Congresional pentru Leadership Internațional prin intermediul programului Open World și implementat cu sprijinul Ambasadei SUA în Moldova.
6👍1🔥1👏1
Deputatul MAN, Gaik Vartanean, în dialog cu Marta Kos: „Integrarea europeană nu poate fi transformată într-un proiect politic al unui singur partid”

Reformele necesare pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, rolul opoziției parlamentare în procesul decizional, noul Cod al Parlamentului și reforma APL au fost principalele subiecte abordate de deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, în cadrul întrevederii cu Marta Kos, Comisar european pentru extindere, aflată în vizită la Chișinău.

Gaik Vartanean a salutat anunțul privind disponibilitatea de a deschide primul capitol de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la UE, preconizată pentru mijlocul lunii iunie, subliniind că acest proces trebuie tratat cu maximă responsabilitate de către guvernarea de la Chișinău.

„Integrarea europeană nu poate fi transformată într-un proiect politic al unui singur partid, ci trebuie să rămână un obiectiv național, susținut de întreaga societate”, a declarat deputatul Partidului MAN.


În cadrul întâlnirii reprezentanților opoziției parlamentare cu Comisarului european a fost atrasă atenția asupra faptului ca reformele importante pentru viitorul Republicii Moldova să nu fie elaborate în grabă, ci să fie calitative, durabile, bazate pe statul de drept, pluralism politic și consens larg.

Deputatul MAN a subliniat importanța unui dialog real cu opoziția parlamentară, menționând că avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene este imposibilă fără participarea deplină a opoziției la procesul decizional. De asemenea, Gaik Vartanean a atras atenția oficialului european asupra noului Cod al Parlamentului care reduce competențele opoziției și limitează spațiul pentru dezbateri democratice.

În cadrul discuțiilor a fost abordată și reforma administrației publice locale, promovată de partidul de guvernământ. Deputatul Partidului MAN a menționat că o reformă autentică trebuie să asigure descentralizare reală, transfer efectiv de competențe și resurse financiare către autoritățile locale, dar și să se bucure de un larg consens național.

„Republica Moldova este încă departe de a îndeplini pe deplin criteriile Uniunii Europene, care presupun stabilitatea instituțiilor democratice, stat de drept, respectarea drepturilor omului și capacitatea de a implementa eficient normele și politicile europene. Procesul de aderare este un angajament serios, care necesită responsabilitate, consens larg și reforme reale, realizate în interesul cetățenilor”, a menționat Gaik Vartanean.
👍72👏2🔥1
Deputata Olga Ursu a participat, în Muntenegru, la o reuniune regională despre reformele europene și rolul partidelor politice în procesul de aderare la UE

Deputata Partidului MAN, Olga Ursu, a participat la reuniunea regională „Extinderea care produce rezultate: rolul politic al partidelor în avansarea procesului de aderare la UE”, organizată de Institutul Național Democratic și partenerii săi. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 5-7 iunie, în Muntenegru.

La eveniment au participat deputați și reprezentanți ai partidelor politice din Balcanii de Vest, Republica Moldova și Ucraina, alături de experți și practicieni europeni. Discuțiile au vizat dimensiunea politică a procesului de aderare la Uniunea Europeană și rolul partidelor politice în promovarea reformelor necesare integrării europene.

Potrivit deputatei, în cadrul reuniunii au mai fost abordate subiecte precum viitorul extinderii UE, asumarea politică a reformelor, consolidarea statului de drept, combaterea corupției, comunicarea procesului de integrare europeană și implicarea cetățenilor în susținerea reformelor.

„Un moment important al discuțiilor l-a constituit intervenția domnului Marko Makovec, reprezentant al Comisiei Europene, DG ENEST, care a vorbit despre viitorul extinderii UE, trecerea de la angajamente la rezultate concrete și despre modul în care poate fi restabilită credibilitatea procesului de extindere”, a precizat Olga Ursu.


De asemenea, sesiunile de lucru au fost dedicate identificării soluțiilor prin care partidele politice și instituțiile publice pot asigura continuitatea reformelor europene, indiferent de ciclurile electorale, și pot consolida asumarea politică a procesului de aderare.

Olga Ursu a subliniat că, pentru Republica Moldova, aceste dezbateri sunt deosebit de relevante în contextul avansării procesului de integrare europeană.

„Aderarea la Uniunea Europeană trebuie să rămână un obiectiv național, susținut prin reforme reale, dialog politic și cooperare instituțională. Uniunea Europeană nu mai reprezintă astăzi doar un proiect economic, ci și un spațiu al securității, stabilității, democrației și oportunităților. Pentru Republica Moldova, integrarea europeană trebuie să însemne instituții mai puternice, un stat de drept funcțional, reziliență în fața provocărilor și o viață mai bună pentru oameni”, a precizat deputata Partidului MAN.
👍4
Gaik Vartanean, la Festivalul Democrației: „Incluziunea minorităților naționale este o condiție pentru coeziunea socială”

Partidul Mișcarea Alternativa Națională a participat la Festivalul Democrației, eveniment organizat de mai multe organizații neguvernamentale, cu sprijinul partenerilor externi, dedicat dialogului, pluralismului și implicării civice. Formațiunea a fost reprezentată de deputați, consilieri municipali, membri ai organizației de tineret și activiști.

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a participat la panelul politic al evenimentului, alături de deputați din Parlamentul Republicii Moldova și din Danemarca, precum și de reprezentanți ai partidelor extraparlamentare. Discuțiile s-au concentrat pe dialogul în societate, incluziune și implicarea tuturor cetățenilor în viața publică.

Gaik Vartanean a subliniat că implicarea tuturor categoriilor sociale, inclusiv a cetățenilor vorbitori de limbă rusă, găgăuză, ucraineană și a altor minorități naționale, este esențială pentru consolidarea coeziunii sociale.

„Accesul la informație și posibilitatea cetățenilor de a-și asculta reprezentanții aleși în limba în care comunică trebuie tratate ca o condiție pentru coeziune socială”, a menționat deputatul.


De asemenea, deputatul MAN a atras atenția că lipsa unei comunicări clare cu toți cetățenii, inclusiv în limba rusă, poate lăsa o parte a societății vulnerabilă în fața manipulării.

Referindu-se la noul Cod al Parlamentului, potrivit căruia limba de lucru a Legislativului urmează să fie doar limba română, Gaik Vartanean a precizat că respectarea limbii de stat este firească și corectă, însă acest lucru nu trebuie să ducă la excluderea minorităților naționale din dialogul parlamentar. În acest context, deputatul a anunțat că a propus un amendament de compromis, prin care fiecare fracțiune parlamentară să poată desemna cel puțin un reprezentant care să ia cuvântul în plen într-o limbă a minorităților naționale.

„Într-o societate divizată, marcată de turbulențe politice și de necesitatea consolidării coeziunii sociale în următorii ani, asemenea inițiative și o astfel de abordare trebuie susținute”, a declarat Gaik Vartanean.


Partidul MAN pledează pentru un stat democratic construit pe dialog, incluziune și respect față de toți cetățenii, în care drepturile fiecărei persoane sunt garantate și respectate.
👍5