MAN - Mișcarea Alternativa Națională
736 subscribers
2.18K photos
711 videos
548 links
MIȘCAREA ALTERNATIVA NAȚIONALĂ
Download Telegram
RESPINGEM EXPERIMENTELE PAS PE SEAMA COPIILOR ȘI A CHIȘINĂULUI!
REFORMA „RESTART ÎN EDUCAȚIE” ESTE UN ATAC DIRECT LA AUTONOMIA LOCALĂ ȘI LA VIITORUL EDUCAȚIEI

PROPUNEM REFERENDUM ȘI CA OAMENII SĂ SE EXPUNĂ!

Educația este cel mai sensibil domeniu al societății noastre, iar orice schimbare aici trebuie făcută cu responsabilitate, nu politic.
Din păcate, așa-numita reformă „Restart în Educație”, propusă de Guvernul PAS, nu este nici pe departe despre calitate.
Este doar despre centralizare forțată și sustragerea banilor din buzunarul Chișinăului.

Iată ce riscă Chișinăul și copiii noștri prin acest proiect:

1. Jaf de proporții din bugetul Chișinăului: Sub pretextul reformei, Guvernul vrea să reducă din nou veniturile în bugetul municipal din impozitul pe venit al persoanelor fizice de la 50% la 45%.
Asta înseamnă că municipiul va pierde aproape 2 MILIARDE DE LEI până în anul 2030.
Ne iau banii pentru drumuri, curți de bloc și infrastructură.

2. Distrugerea programelor sociale de succes: Primăria Chișinău a construit, în ani de zile, programe care ajută direct familiile. Suntem îngrijorați că Guvernul va lichida aceste servicii, pe care le consideră „prea scumpe”:

- Grupele cu program prelungit: Peste 31.000 de copii beneficiază astăzi de acest serviciu gratuit, finanțat cu 82 de milioane de lei de la bugetul municipal.
- Clasele cu profil de artă și sport: Peste 13.000 de elevi riscă să piardă accesul la aceste specializări vocaționale.

3. Alimentația elevilor: Alocăm anual 90 de milioane de lei suplimentar față de normativul de stat pentru a asigura mese de calitate.

4. Incapacitate administrativă demonstrată: Cum putem încredința soarta a 10.000 de angajați din școlile capitalei unui minister care, conform Curții de Conturi, nu este capabil să-și gestioneze propriul patrimoniu?
Vorbim despre mii de metri pătrați de clădiri neînregistrate, investiții eșuate și echipamente tehnice uitate în depozite, în timp ce școlile duc lipsă de ele.

5. Riscuri pentru proiectele europene: Avem în derulare, la această etapă, proiecte de eficiență energetică de peste 48 de milioane de euro cu BERD și BEI pentru modernizarea instituțiilor educaționale.
Schimbarea forțată și trecerea instituțiilor de la Primărie la Ministerul Educației pun în pericol aceste contracte, rambursarea împrumuturilor și garanțiile tehnice.

6. Abandonarea specialiștilor: Tinerii profesori din Chișinău beneficiază de o compensație de 2.000 de lei pentru chirie, oferită de Primărie.

Poziția noastră a fost anunțată și o reiterăm: educația are nevoie de investiții și stabilitate, nu de „reorganizări” care scot școala din logica comunității locale pentru a o trece sub control politic central.

Reforma trebuie să pornească de la copil și profesor, nu de la scheme de preluare a patrimoniului și a resurselor financiare locale.
👏2👍1
Deputata MAN, Angela Cutasevici participă în SUA la Programul „Open World”, finanțat de Guvernul american
 
Deputata Partidului MAN, Angela Cutasevici, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, unde participă, alături de colegi din delegația Parlamentului Republicii Moldova, la Programul „Open World”, desfășurat sub egida Guvernului SUA.
 
Prima parte a programului are loc la Washington, în perioada 2–5 iunie și include seminare de orientare, întâlniri la Biblioteca Congresului, discuții despre federalismul american și funcționarea Congresului SUA, întrevederi cu reprezentanți ai Senatului și ai Camerei Reprezentanților, precum și participarea la o masă rotundă cu experți ai Consiliului Atlantic.
 
Agenda mai prevede întâlniri la Capitoliu, discuții cu congresmanul Camerei Reprezentanților pentru Democrație și participarea la recepția organizată de Caucusul Congresional pentru Moldova.
 
În perioada 5–13 iunie, vizita va continua în Carolina de Nord, stat care are o relație specială și de durată cu Republica Moldova. Aici, deputata va avea întâlniri cu reprezentanți ai administrației de stat și locale, ai Adunării Generale a Carolinei de Nord, ai mediului academic, ai instituțiilor publice și ai comunităților locale.
 
”Consider că asemenea experiențe contribuie la consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii și oferă idei valoroase pentru activitatea publică de acasă”, a afirmat Angela Cutasevici.
 

Programul „Open World” este o inițiativă a Guvernului SUA, finanțată de Centrul „Open World” și Biblioteca Congresului SUA.
👍6👏1
Deputata Angela Cutasevici, la Washington: „Un stat puternic se construiește prin reguli respectate și autorități locale eficiente”

În prima zi a vizitei de lucru la Washington, în cadrul Programului „Open World”, deputata Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Angela Cutasevici, a participat la discuții despre funcționarea instituțiilor democratice americane, relația dintre nivelul federal și autoritățile locale, precum și rolul legilor în consolidarea statului de drept.

Angela Cutasevici, împreună cu delegația Republicii Moldova, a participat la un seminar de orientare și la o sesiune despre federalismul american și funcționarea Congresului SUA, susținută de Akram Elias, președintele companiei Capital Communications Group.

Un accent important a fost pus pe reguli, legi și responsabilitate instituțională. Sistemul american pornește de la ideea că fiecare nivel de guvernare are atribuții bine stabilite, competențe proprii și responsabilități față de cetățeni.

Potrivit Angelei Cutasevici, discuțiile s-au axat pe rolul autorităților locale — comitate, orașe, districte și localități — care gestionează domenii apropiate de oameni, precum siguranța publică, educația, dezvoltarea economică și serviciile locale.

Pentru mine, ideea de bază este următoarea: regulile bune contează atunci când sunt respectate. Autonomia locală funcționează atunci când este susținută prin lege, buget și încredere în autoritățile aflate cel mai aproape de cetățeni”, a declarat deputata MAN.


Programul a inclus și vizite la Senatul SUA și la Atlantic Council, unde au avut loc discuții cu oficiali și experți americani.

Deputata a menționat că experiența discutată în cadrul vizitei oferă mai multe repere care merită analizate și adaptate, inclusiv reguli stabile și respectate, delimitare clară între nivelul central și cel local, autonomie locală susținută prin competențe și bugete, administrație publică apropiată de oameni și servicii publice organizate cât mai aproape de cetățeni.

„Un stat puternic se construiește prin reguli respectate, legi aplicate corect și autorități locale capabile să acționeze în interesul oamenilor”, a conchis Angela Cutasevici .
6👏1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului, Alexandru Munteanu în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații cu privire la declarațiile publice ale unui ministru despre un pretins „Plan B” — unirea cu România pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Potrivit deputatului, asemenea mesaje sunt inadmisibile și periculoase, deoarece vizează subiecte fundamentale ce țin de statutul statal al Republicii Moldova și de eventuale schimbări de ordin constituțional.

Gaik Vartanean a subliniat că astfel de teme depășesc atribuțiile Executivului și nu pot fi tratate prin declarații neoficiale, ambigue sau iresponsabile din partea membrilor Guvernului.

„Republica Moldova beneficiază astăzi de un sprijin financiar și politic fără precedent din partea UE. Partidul de guvernământ PAS deține majoritatea parlamentară și toate pârghiile necesare pentru a implementa reformele asumate”, a declarat deputatul Partidului MAN.


Gaik Vartanean susține că vehicularea unui „Plan B” privind unirea cu România pentru aderarea la UE, reprezintă, de fapt, o recunoaștere publică a incapacității guvernamentale de a duce la capăt reformele asumate.

Singurul «Plan B» legitim al unui guvern care eșuează este demisia
”, a menționat deputatul.


Astfel, Gaik Vartanean a solicitat ca Prim-ministrul să vină în fața Parlamentului și să spună clar dacă aceste declarații reprezintă poziția oficială a Guvernului sau sunt doar un discurs politic iresponsabil, folosit pentru a distrage atenția de la eșecurile în implementarea reformelor.

Inițiativa de audiere a Prim-ministrului nu a fost susținută de majoritatea parlamentară PAS.
🙏3
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
MAN cere prezentarea reformei fiscale în Parlament: „Este o reformă care vizează fiecare cetățean”

Deputata Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Olga Ursu, a solicitat audierea în plenul Parlamentului a ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, pentru prezentarea conceptului reformei fiscale, care a fost discutat doar cu deputații guvernării, în timp ce reprezentanții opoziției nu au fost invitați.

Deputata a salutat deschiderea Guvernului de a iniția consultări și de a prezenta reforma experților și reprezentanților mediului economic, însă a subliniat că o reformă cu impact asupra fiecărui cetățean, asupra autorităților locale și asupra mediului de afaceri nu poate fi discutată doar într-un cerc restrâns.

Olga Ursu a declarat că, din informațiile publice, săptămâna trecută, conceptul reformei fiscale a fost prezentat Consiliului de experți de pe lângă Comisia economie, buget și finanțe, însă la aceste discuții au participat doar deputați ai majorității parlamentare, în timp ce membrii opoziției din cadrul Comisiei nu au fost invitați.

Solicit ca ministrul Finanțelor să prezinte în plen conceptul reformei fiscale, obiectivele urmărite, modificările propuse și efectele estimate asupra cetățenilor, autorităților publice locale și mediului de afaceri”, a declarat deputata Partidului MAN, Olga Ursu.


Inițiativa de audiere a ministrului Finanțelor nu a fost susținută de majoritatea parlamentară PAS.
👍2🙏1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Partidul MAN solicită audierea președintei CEC privind alegerile din UTA Găgăuzia

Alegerile din UTA Găgăuzia sunt blocate de peste jumătate de an, pe fondul unor dispute juridice și politice. Cetățenii care locuiesc pe teritoriul autonomiei nu au claritate privind situația din Adunarea Populară, termenul desfășurării scrutinului, legalitatea procesului electoral și modul în care vor fi respectate prerogativele autonomiei găgăuze.

În acest context, deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat audierea în plenul Parlamentului a președintei Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, pentru a oferi explicații privind blocajul alegerilor din UTA Găgăuzia.

„Cetățenii Republicii Moldova care locuiesc pe teritoriul autonomiei nu știu când vor avea loc alegerile în UTA Găgăuzia, care este statutul legal al procesului electoral și în ce mod vor fi respectate prerogativele autonomiei găgăuze”, a declarat Gaik Vartanean.


Deputatul a solicitat ca președinta CEC să explice situația inițiativelor de modificare a legislației electorale, conformitatea acestora cu Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei și Constituția Republicii Moldova, precum și măsurile necesare pentru asigurarea unui scrutin liber, corect și transparent.

Spre regret, majoritatea parlamentară PAS nu a susținut solicitarea.
👍1
🔴 Marta Kos, Comisar european pentru extindere, a anunțat astăzi că primul capitol de negocieri privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană urmează să fie deschis la mijlocul lunii iunie.
Acesta este un pas important pentru Republica Moldova.

Totodată, trebuie să recunoaștem că, în prezent, suntem departe de a întruni criteriile de la Copenhaga, care prevăd: stabilitatea instituțiilor ce garantează democrația, statul de drept, drepturile omului, precum și respectarea și protejarea minorităților, o economie de piață funcțională, capacitatea de a implementa în mod eficient normele, standardele și politicile care constituie legislația UE și multe altele.

Începerea negocierilor trebuie să determine guvernarea Republicii Moldova să trateze cu maximă responsabilitate criteriile de la Copenhaga și să înceapă, în sfârșit, să acționeze concret pentru a asigura democrația, statul de drept, respectarea drepturilor omului, implementarea reformelor autentice și relansarea economiei.

Dar suntem departe de aceste realități și, dacă toate aceste lucruri nu vor fi realizate, nu vom putea vorbi, în termeni reali, despre aderarea la UE.

Deocamdată, vedem acțiuni politice și interese personale ale unui partid, atât în ceea ce privește reforma administrației publice locale, care are loc fără un consens larg în societate și prin presiuni și șantaj asupra primarilor, cât și în ceea ce privește reforma în educație, care, la rândul său, se limitează la o abordare politică și nu la dezvoltarea unui domeniu atât de important.
Pe lângă toate acestea, sunt întreprinse și acțiuni care duc la delapidarea bugetului municipiului Chișinău.

Timpul declarațiilor frumoase a trecut. A venit timpul acțiunilor concrete!
👍5