La data de 18 decembrie 2021 a avut loc cea de-a treia masă rotundă „Economia nu poate înșelată: merită să crezi în „miracolul moldovenesc ?”, în cadrul căreia s-au discutat următoarele subiecte:
Panelul I
Dilemele și problemele dezvoltării economice a Republica Moldova: realitățile situației actuale
Referitor la potențialul de creștere trebuie menționat că în anul 1989 Moldova a înregistrat valorile maxime pentru toți indicatorii: producție industrială, agricultură, PIB. În anii 1990 s-a înregistrat un declin catastrofal, iar în prezent indicatorii dezvoltării economiei noastre în ansamblu (industrie și agricultură) sunt mai mici cu aproximativ o treime față de nivelul anului 1989. Din 2000, s-a observat o creștere și s-a înregistrat doar de două ori o recesiune - criza din 2008-2009 din cauza crizei economice globale, care s-a extins din Statele Unite în aproape toate țările, când PIB-ul Moldovei a scăzut cu 7%, și criza asociată cu pandemia COVID-19, în anul 2021.
În următorii anu s-a atestat o creștere economică în medie de 4%. Pentru economia occidentală și europeană, când creșterea PIB-ului țării ajunge la 4% pe an acesta este un indicator foarte bun, dar, reieșind din „groapa” care s-a creat în anii 90, când economia Moldovei s-a micșorat cu 2/3, de starea economiei în perioada sovietică, rămînem cu mult în urmă. Avem potențial de creștere, cu toate că agricultura produce jumătate din volumele realizate anterior, iar industria - cu 30% mai puțin.
Vorbind despre viitor, adesea se discută despre sectoarele prioritare asupra cărora ar trebui de pus accentul pentru a realiza un salt economic. Toate sectoarele sunt importante, toate s-au prăbușit și nu au revenit la nivelul de la sfârșitul anilor 1980. Care a fost cel mai jenant eveniment economic din trecut? Acesta a fost „crucea” moldovenească din 1995, când volumele noastre de producție industrială erau egale cu cele din agricultură. Dacă mai devreme eram o țară industrial-agrară și ponderea industriei era de 28% din PIB, acum această cifră este de 13-14%, ceea ce indică dezindustrializarea țării.
Statisticile FMI arată că în țările europene, în SUA, ponderea industriei este peste 20%. Ponderea industriei în PIB-ul Irlandei este de aproximativ 38%, în Ungaria și Polonia - 24%, în Germania - 23%, în România - 22%, adică ponderea medie a industriei în PIB în țările UE este de peste 20 %, iar la noi - 13- 14 %.
Ca urmare a dezindustrializării economiei moldovenești, oamenii și-au pierdut locurile de muncă. Crizele din anii 1990 și 2009 au provocat o migrație în masă și exodul de cadre.
Muncitorii migranți din Moldova sunt de profesie tehnologi, ingineri, muncitori calificați, ceea ce a dus la o scădere treptată a nivelului general de calificare în țară. Actualul sistem de învățământ nu oferă calificările necesare pentru a ridica industria. Au dispărut întreprinderile care lucrau pentru apărare, în care erau angajați 3-5 mii de oameni. Acum, ponderea întreprinderilor mici și mijlocii este de aproape 99% din numărul total al întreprinderilor cu mai puțin de 250 de angajați. Scara de producție a fost redusă. Efectul de scară este un efect important în economie, deoarece cu cât producția industrială este mai mare, cu atît scade prețul unității de producție.
Dezindustrializarea este un minus imens pentru Moldova. Pe lângă apărare, am pierdut aproape toată ingineria, a rămas doar o cotă minoră de producție. Acum întreprinderile rămase din industria noastră nu au suficiente resurse financiare pentru a dezvolta o nouă producție, iar statul nu și-a propus drept obiectiv de a se concentra pe refacerea producției și industriei. Donatorii externi oferă bani exclusiv în alte scopuri și nici un dolar nu a fost vreodată o resursă pentru sectorul industrial...
Panelul I
Dilemele și problemele dezvoltării economice a Republica Moldova: realitățile situației actuale
Referitor la potențialul de creștere trebuie menționat că în anul 1989 Moldova a înregistrat valorile maxime pentru toți indicatorii: producție industrială, agricultură, PIB. În anii 1990 s-a înregistrat un declin catastrofal, iar în prezent indicatorii dezvoltării economiei noastre în ansamblu (industrie și agricultură) sunt mai mici cu aproximativ o treime față de nivelul anului 1989. Din 2000, s-a observat o creștere și s-a înregistrat doar de două ori o recesiune - criza din 2008-2009 din cauza crizei economice globale, care s-a extins din Statele Unite în aproape toate țările, când PIB-ul Moldovei a scăzut cu 7%, și criza asociată cu pandemia COVID-19, în anul 2021.
În următorii anu s-a atestat o creștere economică în medie de 4%. Pentru economia occidentală și europeană, când creșterea PIB-ului țării ajunge la 4% pe an acesta este un indicator foarte bun, dar, reieșind din „groapa” care s-a creat în anii 90, când economia Moldovei s-a micșorat cu 2/3, de starea economiei în perioada sovietică, rămînem cu mult în urmă. Avem potențial de creștere, cu toate că agricultura produce jumătate din volumele realizate anterior, iar industria - cu 30% mai puțin.
Vorbind despre viitor, adesea se discută despre sectoarele prioritare asupra cărora ar trebui de pus accentul pentru a realiza un salt economic. Toate sectoarele sunt importante, toate s-au prăbușit și nu au revenit la nivelul de la sfârșitul anilor 1980. Care a fost cel mai jenant eveniment economic din trecut? Acesta a fost „crucea” moldovenească din 1995, când volumele noastre de producție industrială erau egale cu cele din agricultură. Dacă mai devreme eram o țară industrial-agrară și ponderea industriei era de 28% din PIB, acum această cifră este de 13-14%, ceea ce indică dezindustrializarea țării.
Statisticile FMI arată că în țările europene, în SUA, ponderea industriei este peste 20%. Ponderea industriei în PIB-ul Irlandei este de aproximativ 38%, în Ungaria și Polonia - 24%, în Germania - 23%, în România - 22%, adică ponderea medie a industriei în PIB în țările UE este de peste 20 %, iar la noi - 13- 14 %.
Ca urmare a dezindustrializării economiei moldovenești, oamenii și-au pierdut locurile de muncă. Crizele din anii 1990 și 2009 au provocat o migrație în masă și exodul de cadre.
Muncitorii migranți din Moldova sunt de profesie tehnologi, ingineri, muncitori calificați, ceea ce a dus la o scădere treptată a nivelului general de calificare în țară. Actualul sistem de învățământ nu oferă calificările necesare pentru a ridica industria. Au dispărut întreprinderile care lucrau pentru apărare, în care erau angajați 3-5 mii de oameni. Acum, ponderea întreprinderilor mici și mijlocii este de aproape 99% din numărul total al întreprinderilor cu mai puțin de 250 de angajați. Scara de producție a fost redusă. Efectul de scară este un efect important în economie, deoarece cu cât producția industrială este mai mare, cu atît scade prețul unității de producție.
Dezindustrializarea este un minus imens pentru Moldova. Pe lângă apărare, am pierdut aproape toată ingineria, a rămas doar o cotă minoră de producție. Acum întreprinderile rămase din industria noastră nu au suficiente resurse financiare pentru a dezvolta o nouă producție, iar statul nu și-a propus drept obiectiv de a se concentra pe refacerea producției și industriei. Donatorii externi oferă bani exclusiv în alte scopuri și nici un dolar nu a fost vreodată o resursă pentru sectorul industrial...
Panelul II
Complexul agroindustrial: a se găsi o cale de ieșire din impas. Care sînt particularitățile agriculturii în Republica Moldova?, suprafață limitată de teren. În Moldova, spre deosebire de Rusia, Kazahstan, Belarus, zona arabilă reprezintă cea mai mare parte. Legea diminuării fertilității solului funcționează în toate țările. Esența acestuia este că investițiile de capital ulterioare în agricultură dau mai puține rezultate, mai puțină eficiență decât cele anterioare, astfel încât la o investiție mai mare se va obține un efect mai mic.
Poate economia Moldovei să ofere acum subvențiile necesare pentru a maximiza recolta? Nu poate. Putem miza pe agricultură în viitor? Nu putem. Dar putem dezvolta și susține acest sector.
Fără industrie, în viitor nu vom avea nici dezvoltarea agriculturii, nici dezvoltarea altor domenii, adică sectoare care necesită sprijinul statului.
Agricultura noastră angajează astăzi aproximativ 25% din populație, iar dacă vorbim de populația care trăiește în mediul rural, atunci aproximativ 54%. Toți cei care locuiesc în zonele rurale sunt implicați în agricultură, într-o măsură sau alta. Este paradoxal că din punct de vedere al raportului dintre exporturi și importuri, suntem o țară importatoare de alimente. Am degradat - am pierdut agricultura dezvoltată, bazată pe tehnologie înaltă. Nu mai recoltăm produsele cu cu rentabilitate sporită, produsele noastre principale sunt grâul, porumbul, floarea soarelui, nucile.
Deși alocă o mare parte din buget sprijinului agriculturii statul refuză să reglementeze prețurile pentru principalele resurse strategice: cereale, făină, zahăr etc. Dacă se alocă subvenții acestui sector, statul este obligat să lucreze în favoarea acelor contribuabili care asigură aceste subvenții și să reglementeze introducerea prețurilor.
Complexul agroindustrial: a se găsi o cale de ieșire din impas. Care sînt particularitățile agriculturii în Republica Moldova?, suprafață limitată de teren. În Moldova, spre deosebire de Rusia, Kazahstan, Belarus, zona arabilă reprezintă cea mai mare parte. Legea diminuării fertilității solului funcționează în toate țările. Esența acestuia este că investițiile de capital ulterioare în agricultură dau mai puține rezultate, mai puțină eficiență decât cele anterioare, astfel încât la o investiție mai mare se va obține un efect mai mic.
Poate economia Moldovei să ofere acum subvențiile necesare pentru a maximiza recolta? Nu poate. Putem miza pe agricultură în viitor? Nu putem. Dar putem dezvolta și susține acest sector.
Fără industrie, în viitor nu vom avea nici dezvoltarea agriculturii, nici dezvoltarea altor domenii, adică sectoare care necesită sprijinul statului.
Agricultura noastră angajează astăzi aproximativ 25% din populație, iar dacă vorbim de populația care trăiește în mediul rural, atunci aproximativ 54%. Toți cei care locuiesc în zonele rurale sunt implicați în agricultură, într-o măsură sau alta. Este paradoxal că din punct de vedere al raportului dintre exporturi și importuri, suntem o țară importatoare de alimente. Am degradat - am pierdut agricultura dezvoltată, bazată pe tehnologie înaltă. Nu mai recoltăm produsele cu cu rentabilitate sporită, produsele noastre principale sunt grâul, porumbul, floarea soarelui, nucile.
Deși alocă o mare parte din buget sprijinului agriculturii statul refuză să reglementeze prețurile pentru principalele resurse strategice: cereale, făină, zahăr etc. Dacă se alocă subvenții acestui sector, statul este obligat să lucreze în favoarea acelor contribuabili care asigură aceste subvenții și să reglementeze introducerea prețurilor.
IV Masa rotundă
Tradiția construirii unor relații interetnice armonioase a fost va rămîne întotdeauna în centrul dezvoltării economice și politice durabile precum și a existenței statalității moldovenești. Acest factor a devenit motivul organizării la 6 aprilie 2022, cu sprijinul Centrului Comunitar Evreiesc KEDEM, a unei mese rotunde „Diversitatea etno-culturală a Republicii Moldova ca bază pentru unificarea țării și dezvoltarea societății moldovenești”, în cadrul căreia au fost puse în discuție următoarele subiecte:
Panelul I
Republica Moldova policulturală: de la tradiţia istorică la provocările modernităţii
Deschiderea societății noastre se datorează amplasării geografice, situată la răscrucea de drumuri comerciale și culturale. Pentru a trăi, am acceptat și ne-am adaptat mereu, iar noi înșine am devenit neconflictuali, s-ar putea spune că am devenit cosmopoliți.
Analizînd țara noastră și țara vecină, așa cum se spune în macroeconomie, avem două cazuri extreme. În țara vecină au născocit o poveste care nu reflectă interesele dezvoltării statului moldovenesc. Au născocit-o așa cum au vrut ei, din mituri și legende și au obținut ceea ce au primit, iar noi avem o altă extremă - nu avem o istorie a oamenilor. Ne referim la oameni ca cetățeni ai Republicii Moldova, ci ca etnie moldovenească.
Avem chiar și două cazuri extreme: primul este când suntem aproape o rasă superioară, și totul a pornit de pe acest teritoriu, al doilea este când am abandonat propria noastră istorie și încercăm să o înlocuim cu istoria altcuiva. Cum a fost rezolvată problema renașterii identității naționale? La sfârșitul anului 1989 a început o perioadă în care se spunea că nu există conștiință națională pe teritoriul nostru, ci există conștiința de sine a unui stat vecin.
Acum a venit perioada în care minoritățile naționale au revenit la istoria lor și la istoria grupului lor etnic din acest teritoriu, pentru că este foarte bogat. De exemplu, comunitățile grecești, armenești, bulgare, pe lângă o istorie comună, de exemplu, cu etnosulul armean și cu poporul armean, au o istorie a armenilor pe teritoriul Basarabiei, există și o istorie a bulgarilor basarabeni, dar nu există istorie a națiunii titulare. Iar rezultatele recensământului populației Republicii Moldova arată că la rubrica naționalitate se indică tot mai mult „român”.
Suntem una dintre acele țări care au intrat în Uniunea Sovietică în anumite granițe, dar după destrămare am rămase în altele. Faptul că pe acest teritoriu a fost declarat un principiu etnic, care nu a fost respectat, poate fi arătat prin exemplul ucrainenilor, se poate spune și despre găgăuzi și bulgari. Granița din sudul Basarabiei trece exact prin mijlocul cazanului etno-cultural al găgăuzilor și bulgarilor, autonomia găgăuz-bulgară. Dacă ne uităm la Comrat și Taraclia, vom vedea în această zonă raportul de 50.000 de Bulgari la 100.000 de găgăuzi, iar peste graniță, pe teritoriul ucrainean al Basarabiei, raportul este invers, sunt 50.000 de găgăuzi la 100.000 de bulgari. Frontiera administrativă la acea vreme trecea aproximativ în mijlocul zonei de reședință a găgăuzilor și bulgarilor, așa că este greu de spus că principiul etnic a fost respectat sau luat în considerare. Același lucru îl putem observa și în nord, unde avem o mulțime de sate ucrainene.
Lupta populației locale împotriva autorităților și rezistența internă a societății la unele decizii ale statului a fost prezente de-a lungul secolelor, dar cât de normal este această situație. Este capabilă politica autorităților statului după 1989 să asigure omogenizarea populației ?
Rezistența de bază este mult mai mare decât își poate imagina oricine. Moldovenii scriu plângeri împotriva Ministerului Educației, iar acest lucru îi irită pe reprezentanții Ministerului.
Panelul II
Politica de stat a Republicii Moldova în domeniul dialogului intercultural
Viața arată că, cu cât suntem mai diverși, cu atât suntem mai interesanți și mai buni, iar „mono” nu este sinonim pentru „bun”. Basarabia a fost întotdeauna o pilotă mozaică.
Tradiția construirii unor relații interetnice armonioase a fost va rămîne întotdeauna în centrul dezvoltării economice și politice durabile precum și a existenței statalității moldovenești. Acest factor a devenit motivul organizării la 6 aprilie 2022, cu sprijinul Centrului Comunitar Evreiesc KEDEM, a unei mese rotunde „Diversitatea etno-culturală a Republicii Moldova ca bază pentru unificarea țării și dezvoltarea societății moldovenești”, în cadrul căreia au fost puse în discuție următoarele subiecte:
Panelul I
Republica Moldova policulturală: de la tradiţia istorică la provocările modernităţii
Deschiderea societății noastre se datorează amplasării geografice, situată la răscrucea de drumuri comerciale și culturale. Pentru a trăi, am acceptat și ne-am adaptat mereu, iar noi înșine am devenit neconflictuali, s-ar putea spune că am devenit cosmopoliți.
Analizînd țara noastră și țara vecină, așa cum se spune în macroeconomie, avem două cazuri extreme. În țara vecină au născocit o poveste care nu reflectă interesele dezvoltării statului moldovenesc. Au născocit-o așa cum au vrut ei, din mituri și legende și au obținut ceea ce au primit, iar noi avem o altă extremă - nu avem o istorie a oamenilor. Ne referim la oameni ca cetățeni ai Republicii Moldova, ci ca etnie moldovenească.
Avem chiar și două cazuri extreme: primul este când suntem aproape o rasă superioară, și totul a pornit de pe acest teritoriu, al doilea este când am abandonat propria noastră istorie și încercăm să o înlocuim cu istoria altcuiva. Cum a fost rezolvată problema renașterii identității naționale? La sfârșitul anului 1989 a început o perioadă în care se spunea că nu există conștiință națională pe teritoriul nostru, ci există conștiința de sine a unui stat vecin.
Acum a venit perioada în care minoritățile naționale au revenit la istoria lor și la istoria grupului lor etnic din acest teritoriu, pentru că este foarte bogat. De exemplu, comunitățile grecești, armenești, bulgare, pe lângă o istorie comună, de exemplu, cu etnosulul armean și cu poporul armean, au o istorie a armenilor pe teritoriul Basarabiei, există și o istorie a bulgarilor basarabeni, dar nu există istorie a națiunii titulare. Iar rezultatele recensământului populației Republicii Moldova arată că la rubrica naționalitate se indică tot mai mult „român”.
Suntem una dintre acele țări care au intrat în Uniunea Sovietică în anumite granițe, dar după destrămare am rămase în altele. Faptul că pe acest teritoriu a fost declarat un principiu etnic, care nu a fost respectat, poate fi arătat prin exemplul ucrainenilor, se poate spune și despre găgăuzi și bulgari. Granița din sudul Basarabiei trece exact prin mijlocul cazanului etno-cultural al găgăuzilor și bulgarilor, autonomia găgăuz-bulgară. Dacă ne uităm la Comrat și Taraclia, vom vedea în această zonă raportul de 50.000 de Bulgari la 100.000 de găgăuzi, iar peste graniță, pe teritoriul ucrainean al Basarabiei, raportul este invers, sunt 50.000 de găgăuzi la 100.000 de bulgari. Frontiera administrativă la acea vreme trecea aproximativ în mijlocul zonei de reședință a găgăuzilor și bulgarilor, așa că este greu de spus că principiul etnic a fost respectat sau luat în considerare. Același lucru îl putem observa și în nord, unde avem o mulțime de sate ucrainene.
Lupta populației locale împotriva autorităților și rezistența internă a societății la unele decizii ale statului a fost prezente de-a lungul secolelor, dar cât de normal este această situație. Este capabilă politica autorităților statului după 1989 să asigure omogenizarea populației ?
Rezistența de bază este mult mai mare decât își poate imagina oricine. Moldovenii scriu plângeri împotriva Ministerului Educației, iar acest lucru îi irită pe reprezentanții Ministerului.
Panelul II
Politica de stat a Republicii Moldova în domeniul dialogului intercultural
Viața arată că, cu cât suntem mai diverși, cu atât suntem mai interesanți și mai buni, iar „mono” nu este sinonim pentru „bun”. Basarabia a fost întotdeauna o pilotă mozaică.
Aderarea la Carta europeană a limbilor regionale și minoritare nu va asigura implementarea acesteia în proporție de 100%, dar aderarea ar servi drept argument în favoarea promovării diversității, deoarece atunci când un stat a aderă la acest instrument automat apare întrebarea: „Există mecanisme naționale pentru implementarea lui?”. Inevitabil prevederile acestui document urmează a fi respectate.
Nu există oameni multinaționali în Moldova, aici poate fi o altă națiune, de exemplu, basarabenii.
Cum trăiesc oamenii în Transnistria: au două-trei pașapoarte acolo și nu le este jenă că au un pașaport rus și unul român.
„Nunta în Malinovka” nu este o comedie, ci un film documentar.
Prin ce diferă o limbă de un dialect? O limbă este un dialect care are o armată și o marină”.
Mândria cunoașterii limbii ne este caracteristică, în alte țări cunoașterea unei a doua sau a treia limbi este un semn al studiilor superioare, atunci la noi în țară aceasta reprezintă o normă, ieșim din familie sau din curte cunoscînd două sau trei limbi.
În conformitate cu standardele internaționale, în mod ideal, am putea avea limba română bazată pe grafia latină, moldovenească bazată pe alfabetul chirilic, moldovenească pe baza alfabetului latin, și fiecare ar decide în felul său care limbă ar fi limba de comunicare interetnică, care ar fi limba comună pentru toată lumea, etc. La fel este și cu etnia: dacă te consideri moldovean ești moldovean și nimeni nu-ți poate indica cine ești.
Moldova este singura țară de la Lisabona până la Vladivostok care învață istoria poporului, nu istoria țării. Istoria românilor nu se predă în România din 2007, istoria etniilor nu există nicăieri în acest spațiu.
Mașinăria sistemului de învățământ și politica statului pot avea drept effect pierderea limbii moldovenești.
Standardul lingvistic este pierdut. După 1990, nu s-a publicat nici un singur dicționar al limbii moldovenești, nici un singur manual, nici un curriculum, deși toate acestea sunt, dar nu se vor putea republica, pentru că Camera Națională a Cărții a Republicii Moldova, astăzi nu va publica un dicționar al limbii moldovenești, iar Ministerul Educației și Cercetării nu va da un aviz pozitiv pentru publicarea acestuia din cauza folosirii termenului „limba moldovenească” în titlu.
Astăzi, în Moldova, elevii învață limba română la școală, dar în viața de zi cu zi vorbesc moldovenește. E ca în Elveția, unde toată lumea studiază germana, dar vorbește o limbă pe care nemții nu o înțeleg. Există o istorie a țărilor arabe, unde araba vorbită și cea studiată la școală sunt două limbi diferite, pentru că la școală se învață al-fusha (arabă standard modernă), care este aceiași peste tot, dar pe stradă în fiecare țară fiecare vorbește propria sa limbă.
În Moldova există doar două centre de dezvoltare a limbii - limba moldovenească în chirilică la Tiraspol și limba găgăuză la Comrat. Moldova nu este un centru de dezvoltare a limbilor rusă, bulgară, ucraineană sau armeană. De ce unii dezvoltă standarde lingvistice de zeci de ani, în timp ce noi avem un standard, care este păstrat dar nu și dezvoltat?
Există un exemplu al Republicii Cehe și Slovaciei. Diferențele dintre cehă și slovacă sunt în diacritice. Avem exemple populare cu sârbo-croată, muntegreană, macedoneană, bosniacă. Exemplul Bulgariei și Republicii Macedonia de Nord. Bulgaria nu recunoaște limba macedoneană, dar macedonenii o dezvoltă totuși. Moldovenii nu își dezvoltă propria limbă.
Poate ar trebui să organizăm un referendum, o campanie, să discutăm ce limbă vorbim, cine suntem?
În Moldova, aproximativ 4% dintre oameni se identifică drept români; dacă presupunem că populația reală este de 2,5 milioane de oameni, atunci 4% este de aproximativ 100 de mii. Pe vremea sovietică, în Moldova locuiau 4,3 milioane de oameni, iar românii erau 1,5-1,8% - aproximativ 60-70 mii. Rezultă că timp de 30 de ani - timp în care se studiază istoria românilor, se obțin pașapoarte românești, se promovează influența românească, care nu poate fi subestimată - majoritatea moldovenilor se consideră moldoveni.
Nu există oameni multinaționali în Moldova, aici poate fi o altă națiune, de exemplu, basarabenii.
Cum trăiesc oamenii în Transnistria: au două-trei pașapoarte acolo și nu le este jenă că au un pașaport rus și unul român.
„Nunta în Malinovka” nu este o comedie, ci un film documentar.
Prin ce diferă o limbă de un dialect? O limbă este un dialect care are o armată și o marină”.
Mândria cunoașterii limbii ne este caracteristică, în alte țări cunoașterea unei a doua sau a treia limbi este un semn al studiilor superioare, atunci la noi în țară aceasta reprezintă o normă, ieșim din familie sau din curte cunoscînd două sau trei limbi.
În conformitate cu standardele internaționale, în mod ideal, am putea avea limba română bazată pe grafia latină, moldovenească bazată pe alfabetul chirilic, moldovenească pe baza alfabetului latin, și fiecare ar decide în felul său care limbă ar fi limba de comunicare interetnică, care ar fi limba comună pentru toată lumea, etc. La fel este și cu etnia: dacă te consideri moldovean ești moldovean și nimeni nu-ți poate indica cine ești.
Moldova este singura țară de la Lisabona până la Vladivostok care învață istoria poporului, nu istoria țării. Istoria românilor nu se predă în România din 2007, istoria etniilor nu există nicăieri în acest spațiu.
Mașinăria sistemului de învățământ și politica statului pot avea drept effect pierderea limbii moldovenești.
Standardul lingvistic este pierdut. După 1990, nu s-a publicat nici un singur dicționar al limbii moldovenești, nici un singur manual, nici un curriculum, deși toate acestea sunt, dar nu se vor putea republica, pentru că Camera Națională a Cărții a Republicii Moldova, astăzi nu va publica un dicționar al limbii moldovenești, iar Ministerul Educației și Cercetării nu va da un aviz pozitiv pentru publicarea acestuia din cauza folosirii termenului „limba moldovenească” în titlu.
Astăzi, în Moldova, elevii învață limba română la școală, dar în viața de zi cu zi vorbesc moldovenește. E ca în Elveția, unde toată lumea studiază germana, dar vorbește o limbă pe care nemții nu o înțeleg. Există o istorie a țărilor arabe, unde araba vorbită și cea studiată la școală sunt două limbi diferite, pentru că la școală se învață al-fusha (arabă standard modernă), care este aceiași peste tot, dar pe stradă în fiecare țară fiecare vorbește propria sa limbă.
În Moldova există doar două centre de dezvoltare a limbii - limba moldovenească în chirilică la Tiraspol și limba găgăuză la Comrat. Moldova nu este un centru de dezvoltare a limbilor rusă, bulgară, ucraineană sau armeană. De ce unii dezvoltă standarde lingvistice de zeci de ani, în timp ce noi avem un standard, care este păstrat dar nu și dezvoltat?
Există un exemplu al Republicii Cehe și Slovaciei. Diferențele dintre cehă și slovacă sunt în diacritice. Avem exemple populare cu sârbo-croată, muntegreană, macedoneană, bosniacă. Exemplul Bulgariei și Republicii Macedonia de Nord. Bulgaria nu recunoaște limba macedoneană, dar macedonenii o dezvoltă totuși. Moldovenii nu își dezvoltă propria limbă.
Poate ar trebui să organizăm un referendum, o campanie, să discutăm ce limbă vorbim, cine suntem?
În Moldova, aproximativ 4% dintre oameni se identifică drept români; dacă presupunem că populația reală este de 2,5 milioane de oameni, atunci 4% este de aproximativ 100 de mii. Pe vremea sovietică, în Moldova locuiau 4,3 milioane de oameni, iar românii erau 1,5-1,8% - aproximativ 60-70 mii. Rezultă că timp de 30 de ani - timp în care se studiază istoria românilor, se obțin pașapoarte românești, se promovează influența românească, care nu poate fi subestimată - majoritatea moldovenilor se consideră moldoveni.