Una dintre condițiile fundamentale pentru existența și dezvoltarea Republicii Moldova este interacțiunea în cadrul diferitelor acorduri comerciale și economice, zone libere, uniuni economice. Conjugarea zonelor libere, utilizarea maximă și combinarea privilegiilor și oportunităților oferite de acordurile cu UE, acordurile în cadrul CSI, oportunitățile promițătoare ale UEEA, precum și alte acorduri, ar trebui să ofere Moldovei oportunități unice. În acest sens, politica oricărui guvern al Republicii Moldova în această materie trebuie să fie pur pragmatică și flexibilă, să fie construită exclusiv pe baza intereselor economice și a perspectivelor de dezvoltare.
Și totuși, potrivit experților, principalul obstacol strategic în dezvoltarea țării rămâne a fi neînțelegerea conceptuală cronică a propriei țări și a perspectivelor de dezvoltare a acesteia. În primul rând, din partea politicienilor. Odată cu schimbarea puterii, are loc o schimbare radicală a abordărilor, țara și societatea sunt scufundate într-un nou val de experimente, de regulă, necugetate, nefondate și inutile (ineficiente). Rezultatul este degradarea continuă și pierderea perspectivelor.
Singura modalitate de a rupe acest cerc vicios o vedem în schimbarea abordării, în special, prin introducerea unei analize profunde și cuprinzătoare a situației și evaluarea direcțiilor strategice pentru dezvoltarea economiei moldovenești.
Efectuarea unei astfel de analiză, dar cel mai important, elaborarea unei viziuni de perspectivă în privința dezvoltării țării, este posibilă astăzi doar cu utilizarea potențialului de expertiză și celui științific și a potențialului mediului de afaceri. Crearea, după exemplul mai multor țări (Germania, Japonia, Republica Coreea, Rusia etc.), a unui sistem integrat de metode de evaluare profesionistă a direcțiilor strategice de dezvoltare socio-economică și inovatoare (FORESIGHT), reprezintă una din sarcinile principale pentru viitorul apropiat. Asigurarea implementării unui astfel de sistem este posibilă în condițiile participării active a comunităților de experți, științifice și economice, precum și a unei interacțiuni strânse cu puterea centrală în perspectiva elaborării politicii socio-economice a statului în conformitate cu rezultatele analizei.
În contextual unei abordări corecte, FORESIGHT poate și trebuie să devină o măsură salvatoare pentru Moldova, care să permită țării să iasă din abisul în care se scufundă din ce în ce mai adânc.
Panelul III
„Fereastra oportunităților digitale”: transformarea imposibilului în posibil
Ținând cont de particularitățile țării, de faptul că Moldova rămîne cu mult în urma altor țări în domeniul dezvoltării tehnologiilor mondiale, potrivit experților, calea noastră este crearea unui nucleu industrial specific - dezvoltarea, în primul rând , a industriei moderne a tehnologiilor informaționale, prestarea de servicii și produse cu o înaltă componentă științifică și tehnologică . Moldova de fapt a ratat cea de-a patra revoluție industrială, așa că ar trebui să ne gândim deja la a cincea revoluție industrială, pe care nu avem dreptul să o pierdem.
În acest sens, experții văd ca o oportunitate domeniul digital, care poate da impulsul necesar unei reinventări a economiei și a țării. Există istorii de succes în acest domeniu, fapt ce inspiră un oarecare optimism și ne arată direcția de dezvoltare.
Urmează a schimba situația în care țara noastră devine doar o zonă de programare „offshore” și activități ale companiilor „de servicii” fapt ce nu oferă economiei noastre valoare adăugată și dezvoltare reală a domeniilor conexe. Este necesară stimularea companiilor proprii sau mixte care creează valoare adăugată în interiorul țării. Rolul statului (comanda de stat, reglementarea preferenţială) poate deveni un factor pozitiv decisiv în acest domeniu...
Și totuși, potrivit experților, principalul obstacol strategic în dezvoltarea țării rămâne a fi neînțelegerea conceptuală cronică a propriei țări și a perspectivelor de dezvoltare a acesteia. În primul rând, din partea politicienilor. Odată cu schimbarea puterii, are loc o schimbare radicală a abordărilor, țara și societatea sunt scufundate într-un nou val de experimente, de regulă, necugetate, nefondate și inutile (ineficiente). Rezultatul este degradarea continuă și pierderea perspectivelor.
Singura modalitate de a rupe acest cerc vicios o vedem în schimbarea abordării, în special, prin introducerea unei analize profunde și cuprinzătoare a situației și evaluarea direcțiilor strategice pentru dezvoltarea economiei moldovenești.
Efectuarea unei astfel de analiză, dar cel mai important, elaborarea unei viziuni de perspectivă în privința dezvoltării țării, este posibilă astăzi doar cu utilizarea potențialului de expertiză și celui științific și a potențialului mediului de afaceri. Crearea, după exemplul mai multor țări (Germania, Japonia, Republica Coreea, Rusia etc.), a unui sistem integrat de metode de evaluare profesionistă a direcțiilor strategice de dezvoltare socio-economică și inovatoare (FORESIGHT), reprezintă una din sarcinile principale pentru viitorul apropiat. Asigurarea implementării unui astfel de sistem este posibilă în condițiile participării active a comunităților de experți, științifice și economice, precum și a unei interacțiuni strânse cu puterea centrală în perspectiva elaborării politicii socio-economice a statului în conformitate cu rezultatele analizei.
În contextual unei abordări corecte, FORESIGHT poate și trebuie să devină o măsură salvatoare pentru Moldova, care să permită țării să iasă din abisul în care se scufundă din ce în ce mai adânc.
Panelul III
„Fereastra oportunităților digitale”: transformarea imposibilului în posibil
Ținând cont de particularitățile țării, de faptul că Moldova rămîne cu mult în urma altor țări în domeniul dezvoltării tehnologiilor mondiale, potrivit experților, calea noastră este crearea unui nucleu industrial specific - dezvoltarea, în primul rând , a industriei moderne a tehnologiilor informaționale, prestarea de servicii și produse cu o înaltă componentă științifică și tehnologică . Moldova de fapt a ratat cea de-a patra revoluție industrială, așa că ar trebui să ne gândim deja la a cincea revoluție industrială, pe care nu avem dreptul să o pierdem.
În acest sens, experții văd ca o oportunitate domeniul digital, care poate da impulsul necesar unei reinventări a economiei și a țării. Există istorii de succes în acest domeniu, fapt ce inspiră un oarecare optimism și ne arată direcția de dezvoltare.
Urmează a schimba situația în care țara noastră devine doar o zonă de programare „offshore” și activități ale companiilor „de servicii” fapt ce nu oferă economiei noastre valoare adăugată și dezvoltare reală a domeniilor conexe. Este necesară stimularea companiilor proprii sau mixte care creează valoare adăugată în interiorul țării. Rolul statului (comanda de stat, reglementarea preferenţială) poate deveni un factor pozitiv decisiv în acest domeniu...
De asemenea, este necesară reorientarea sistemului de învățământ pentru a asigura pe viitor (pe termen scurt și lung) pregătirea resurselor umane adecvate în această industrie. În acest moment, această problemă nu numai că nu se rezolvă, dar se înrăutățește, începând cu sfera învățământului gimnazial și liceal.
În ceea ce privește atragerea investițiilor și transferului de tehnologii, Moldova trebuie să se reorienteze de la căutarea statelor partenere la căutarea și implicarea companiilor partenere în cooperare. Este bine cunoscut faptul că companiile IT de vârf au adesea un potențial financiar și tehnologic comparabil cu cel al statelor individuale. Acest potențial poate deveni pentru companiile noastre tocmai acel „ocean de oportunități” care ne va deschide perspective de dezvoltare avansată și ne va indica o cale unică către o economie dezvoltată și modernă.
„ Partidul de guvernământ consideră profitabil a se angaja în procesul de digitalizare pentru ca diaspora să poată vota la următoarele alegeri. Când nu există o agendă comună de consens, fiecare o va reorienta spre domeniile sale de interes.”
„Se crează situația în care întreaga noastră industrie IT se transformă în programare offshore, companiilor americane le este profitabil să-și creeze sucursalele în Moldova pentru că aici nu trebuie să plătească asigurări. Nu se creează preferințe pentru companiile locale și acest lucru ar trebui corectat. Parteneriatele publice-private ar trebui să fie realizate doar cu companiile locale, iar partener al companiilor locale poate fi orice companie. Această realizare este posibilă dacă ne concentrăm pe dezvoltarea companiilor locale care creează valoare adăugată și puncte de dezvoltare aici în țară.”
„Trebuie să jucăm acele jocuri în care putem fi numărul unu, perspectiva este FORESIGHT. De regulă, astfel de proiecte necesită voință politică. Putem observa din exterior, sau putem participa activ, iar acesta va fi un motor de creștere economică, astfel încât ponderea IT-ului să fie, ca și în Israel, de aproape 25% din PIB.
Astăzi avem o pondere a IT în PIB - 4%. Trebuie evităm căutarea partenerilor-state și să ne concentrăm pe companiile mari, să identificăm ambasadori orientați spre direcțiile de activitate a companiilor mari. La un moment dat Irlanda a utilizat această cale de dezvoltare. Pentru ei, sumele de miliarde de dolari nu înseamnă nimic; pentru ei este important răspunsul la întrebarea: „Are sens să investești un miliard?”. Nu există riscuri pentru țară. Fie facem ceea ce alții nu au făcut, fie rămânem acolo unde suntem.”
În ceea ce privește atragerea investițiilor și transferului de tehnologii, Moldova trebuie să se reorienteze de la căutarea statelor partenere la căutarea și implicarea companiilor partenere în cooperare. Este bine cunoscut faptul că companiile IT de vârf au adesea un potențial financiar și tehnologic comparabil cu cel al statelor individuale. Acest potențial poate deveni pentru companiile noastre tocmai acel „ocean de oportunități” care ne va deschide perspective de dezvoltare avansată și ne va indica o cale unică către o economie dezvoltată și modernă.
„ Partidul de guvernământ consideră profitabil a se angaja în procesul de digitalizare pentru ca diaspora să poată vota la următoarele alegeri. Când nu există o agendă comună de consens, fiecare o va reorienta spre domeniile sale de interes.”
„Se crează situația în care întreaga noastră industrie IT se transformă în programare offshore, companiilor americane le este profitabil să-și creeze sucursalele în Moldova pentru că aici nu trebuie să plătească asigurări. Nu se creează preferințe pentru companiile locale și acest lucru ar trebui corectat. Parteneriatele publice-private ar trebui să fie realizate doar cu companiile locale, iar partener al companiilor locale poate fi orice companie. Această realizare este posibilă dacă ne concentrăm pe dezvoltarea companiilor locale care creează valoare adăugată și puncte de dezvoltare aici în țară.”
„Trebuie să jucăm acele jocuri în care putem fi numărul unu, perspectiva este FORESIGHT. De regulă, astfel de proiecte necesită voință politică. Putem observa din exterior, sau putem participa activ, iar acesta va fi un motor de creștere economică, astfel încât ponderea IT-ului să fie, ca și în Israel, de aproape 25% din PIB.
Astăzi avem o pondere a IT în PIB - 4%. Trebuie evităm căutarea partenerilor-state și să ne concentrăm pe companiile mari, să identificăm ambasadori orientați spre direcțiile de activitate a companiilor mari. La un moment dat Irlanda a utilizat această cale de dezvoltare. Pentru ei, sumele de miliarde de dolari nu înseamnă nimic; pentru ei este important răspunsul la întrebarea: „Are sens să investești un miliard?”. Nu există riscuri pentru țară. Fie facem ceea ce alții nu au făcut, fie rămânem acolo unde suntem.”
La data de 11 decembrie 2021 a fost organizată cea de-a doua masă rotundă „Neutralitate sau vasalitate: Quo vadis, Moldova?”, în cadrul căreia au fost discutate următoarele subiecte-cheie:
Panelul I
Moldova la răscruce: riscuri și oportunități
Neutralitatea este o chestiune de percepție mentală și de identificare a cetățenilor la nivel național.
Astăzi, neutralitatea Republicii Moldova este pasivă și „neantrenată”. Este necesară dezvoltarea discuției despre neutralitate la toate nivelurile și informarea societății în acest sens. Instituțiile de învățământ general și superior din Republica Moldova nu oferă lecții, prelegeri și, mai mult, programe care să explice esența neutralității ca politică de stat și avantajele pe care le are un stat neutru.
În prezent, Republica Moldova are mare nevoie de o abordare actualizată și de o analiză sistemică în elaborarea unui nou cadru legal pentru asigurarea securității statului. Este necesară actualizarea și modernizarea Conceptului de politică externă elaborate în anul 1995 și Strategiei de securitate națională din anul 2011. Totodată, actele juridice din domeniul securității statului ar trebui să se coreleze cu statutul constituțional al neutralității și cu legea neutralității permanente, iar necesitatea adoptării acestora se datorează unor potențiale riscuri și amenințări.
Totodată, se impune luarea unor măsuri de consolidare a instituțiilor puterii de stat responsabile cu asigurarea securității Republicii Moldova. În primul rând, aceasta se referă la reforma Consiliului Suprem de Securitate și asigurarea unor parametri clari pentru acțiunile în situații de criză, precum și excluderea factorului politic.
Este necesară lansarea unui proces de fortificare a independenței statului, care va fi un semnal pentru partenerii internaționali de a lua în serios dorința Republicii Moldova de a asigura securitatea bazată pe neutralitate.
Neutralitatea urmează a fi abordată într-un context larg, nu doar la nivelul unui concept, ci în cadrul unui document comun sau al unui set de documente care să ofere bazele securității și dezvoltării stabile a Republicii Moldova.
Politica externă și strategia economică externă bazată pe convergența Occidentului și Estului în interesele naționale ale Republicii Moldova reprezintă o oportunitate de păstrare și dezvoltare a statalității, evitând consecințele grave a geopoliticii.
Panelul II
Securitatea și neutralitatea Republicii Moldova în contextul provocărilor actuale
Recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova reprezintă nu doar faptul că acest statut va fi funcțional, ci și primul pas spre restabilirea integrității teritoriale, un stimul pentru dezvoltarea economiei țării, asigurarea securității frontierei și, în final, pentru soluționarea problemei transnistrene.
Printre riscurile majore privind securitate internă se numără și lipsa dialogului pe probleme militare între Chișinău și Tiraspol. În această direcție, este necesar să mergem pe calea dezvoltării unui model de demilitarizare reciprocă la un nivel agreat și a formării unei viziuni comune în domeniul securității. Menținerea procesului de recunoaștere a neutralității Republicii Moldova la nivel internațional este determinat în mare măsură de capacitatea conducerii țării de a formula o poziție consolidată asupra parametrilor de bază ai modelului de reglementare a conflictului transnistrean. Prezentarea publică a modelului va fi un semnal pentru partenerii internaționali în privința seriozității intențiilor Chișinăului, urmată de un pachet de măsuri, inclusiv perspectiva recunoașterii internaționale a neutralității Republicii Moldova.
Consolidarea la nivel de stat a ideii statutului de neutralitate permanentă va asigura posibilitatea implementării politicii de stat în domeniul construirii unui stat independent. Elitele politice, oamenii de știință și intelectualii ar trebui să joace un rol cheie în rezolvarea acestei probleme.
Panelul I
Moldova la răscruce: riscuri și oportunități
Neutralitatea este o chestiune de percepție mentală și de identificare a cetățenilor la nivel național.
Astăzi, neutralitatea Republicii Moldova este pasivă și „neantrenată”. Este necesară dezvoltarea discuției despre neutralitate la toate nivelurile și informarea societății în acest sens. Instituțiile de învățământ general și superior din Republica Moldova nu oferă lecții, prelegeri și, mai mult, programe care să explice esența neutralității ca politică de stat și avantajele pe care le are un stat neutru.
În prezent, Republica Moldova are mare nevoie de o abordare actualizată și de o analiză sistemică în elaborarea unui nou cadru legal pentru asigurarea securității statului. Este necesară actualizarea și modernizarea Conceptului de politică externă elaborate în anul 1995 și Strategiei de securitate națională din anul 2011. Totodată, actele juridice din domeniul securității statului ar trebui să se coreleze cu statutul constituțional al neutralității și cu legea neutralității permanente, iar necesitatea adoptării acestora se datorează unor potențiale riscuri și amenințări.
Totodată, se impune luarea unor măsuri de consolidare a instituțiilor puterii de stat responsabile cu asigurarea securității Republicii Moldova. În primul rând, aceasta se referă la reforma Consiliului Suprem de Securitate și asigurarea unor parametri clari pentru acțiunile în situații de criză, precum și excluderea factorului politic.
Este necesară lansarea unui proces de fortificare a independenței statului, care va fi un semnal pentru partenerii internaționali de a lua în serios dorința Republicii Moldova de a asigura securitatea bazată pe neutralitate.
Neutralitatea urmează a fi abordată într-un context larg, nu doar la nivelul unui concept, ci în cadrul unui document comun sau al unui set de documente care să ofere bazele securității și dezvoltării stabile a Republicii Moldova.
Politica externă și strategia economică externă bazată pe convergența Occidentului și Estului în interesele naționale ale Republicii Moldova reprezintă o oportunitate de păstrare și dezvoltare a statalității, evitând consecințele grave a geopoliticii.
Panelul II
Securitatea și neutralitatea Republicii Moldova în contextul provocărilor actuale
Recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova reprezintă nu doar faptul că acest statut va fi funcțional, ci și primul pas spre restabilirea integrității teritoriale, un stimul pentru dezvoltarea economiei țării, asigurarea securității frontierei și, în final, pentru soluționarea problemei transnistrene.
Printre riscurile majore privind securitate internă se numără și lipsa dialogului pe probleme militare între Chișinău și Tiraspol. În această direcție, este necesar să mergem pe calea dezvoltării unui model de demilitarizare reciprocă la un nivel agreat și a formării unei viziuni comune în domeniul securității. Menținerea procesului de recunoaștere a neutralității Republicii Moldova la nivel internațional este determinat în mare măsură de capacitatea conducerii țării de a formula o poziție consolidată asupra parametrilor de bază ai modelului de reglementare a conflictului transnistrean. Prezentarea publică a modelului va fi un semnal pentru partenerii internaționali în privința seriozității intențiilor Chișinăului, urmată de un pachet de măsuri, inclusiv perspectiva recunoașterii internaționale a neutralității Republicii Moldova.
Consolidarea la nivel de stat a ideii statutului de neutralitate permanentă va asigura posibilitatea implementării politicii de stat în domeniul construirii unui stat independent. Elitele politice, oamenii de știință și intelectualii ar trebui să joace un rol cheie în rezolvarea acestei probleme.
La data de 18 decembrie 2021 a avut loc cea de-a treia masă rotundă „Economia nu poate înșelată: merită să crezi în „miracolul moldovenesc ?”, în cadrul căreia s-au discutat următoarele subiecte:
Panelul I
Dilemele și problemele dezvoltării economice a Republica Moldova: realitățile situației actuale
Referitor la potențialul de creștere trebuie menționat că în anul 1989 Moldova a înregistrat valorile maxime pentru toți indicatorii: producție industrială, agricultură, PIB. În anii 1990 s-a înregistrat un declin catastrofal, iar în prezent indicatorii dezvoltării economiei noastre în ansamblu (industrie și agricultură) sunt mai mici cu aproximativ o treime față de nivelul anului 1989. Din 2000, s-a observat o creștere și s-a înregistrat doar de două ori o recesiune - criza din 2008-2009 din cauza crizei economice globale, care s-a extins din Statele Unite în aproape toate țările, când PIB-ul Moldovei a scăzut cu 7%, și criza asociată cu pandemia COVID-19, în anul 2021.
În următorii anu s-a atestat o creștere economică în medie de 4%. Pentru economia occidentală și europeană, când creșterea PIB-ului țării ajunge la 4% pe an acesta este un indicator foarte bun, dar, reieșind din „groapa” care s-a creat în anii 90, când economia Moldovei s-a micșorat cu 2/3, de starea economiei în perioada sovietică, rămînem cu mult în urmă. Avem potențial de creștere, cu toate că agricultura produce jumătate din volumele realizate anterior, iar industria - cu 30% mai puțin.
Vorbind despre viitor, adesea se discută despre sectoarele prioritare asupra cărora ar trebui de pus accentul pentru a realiza un salt economic. Toate sectoarele sunt importante, toate s-au prăbușit și nu au revenit la nivelul de la sfârșitul anilor 1980. Care a fost cel mai jenant eveniment economic din trecut? Acesta a fost „crucea” moldovenească din 1995, când volumele noastre de producție industrială erau egale cu cele din agricultură. Dacă mai devreme eram o țară industrial-agrară și ponderea industriei era de 28% din PIB, acum această cifră este de 13-14%, ceea ce indică dezindustrializarea țării.
Statisticile FMI arată că în țările europene, în SUA, ponderea industriei este peste 20%. Ponderea industriei în PIB-ul Irlandei este de aproximativ 38%, în Ungaria și Polonia - 24%, în Germania - 23%, în România - 22%, adică ponderea medie a industriei în PIB în țările UE este de peste 20 %, iar la noi - 13- 14 %.
Ca urmare a dezindustrializării economiei moldovenești, oamenii și-au pierdut locurile de muncă. Crizele din anii 1990 și 2009 au provocat o migrație în masă și exodul de cadre.
Muncitorii migranți din Moldova sunt de profesie tehnologi, ingineri, muncitori calificați, ceea ce a dus la o scădere treptată a nivelului general de calificare în țară. Actualul sistem de învățământ nu oferă calificările necesare pentru a ridica industria. Au dispărut întreprinderile care lucrau pentru apărare, în care erau angajați 3-5 mii de oameni. Acum, ponderea întreprinderilor mici și mijlocii este de aproape 99% din numărul total al întreprinderilor cu mai puțin de 250 de angajați. Scara de producție a fost redusă. Efectul de scară este un efect important în economie, deoarece cu cât producția industrială este mai mare, cu atît scade prețul unității de producție.
Dezindustrializarea este un minus imens pentru Moldova. Pe lângă apărare, am pierdut aproape toată ingineria, a rămas doar o cotă minoră de producție. Acum întreprinderile rămase din industria noastră nu au suficiente resurse financiare pentru a dezvolta o nouă producție, iar statul nu și-a propus drept obiectiv de a se concentra pe refacerea producției și industriei. Donatorii externi oferă bani exclusiv în alte scopuri și nici un dolar nu a fost vreodată o resursă pentru sectorul industrial...
Panelul I
Dilemele și problemele dezvoltării economice a Republica Moldova: realitățile situației actuale
Referitor la potențialul de creștere trebuie menționat că în anul 1989 Moldova a înregistrat valorile maxime pentru toți indicatorii: producție industrială, agricultură, PIB. În anii 1990 s-a înregistrat un declin catastrofal, iar în prezent indicatorii dezvoltării economiei noastre în ansamblu (industrie și agricultură) sunt mai mici cu aproximativ o treime față de nivelul anului 1989. Din 2000, s-a observat o creștere și s-a înregistrat doar de două ori o recesiune - criza din 2008-2009 din cauza crizei economice globale, care s-a extins din Statele Unite în aproape toate țările, când PIB-ul Moldovei a scăzut cu 7%, și criza asociată cu pandemia COVID-19, în anul 2021.
În următorii anu s-a atestat o creștere economică în medie de 4%. Pentru economia occidentală și europeană, când creșterea PIB-ului țării ajunge la 4% pe an acesta este un indicator foarte bun, dar, reieșind din „groapa” care s-a creat în anii 90, când economia Moldovei s-a micșorat cu 2/3, de starea economiei în perioada sovietică, rămînem cu mult în urmă. Avem potențial de creștere, cu toate că agricultura produce jumătate din volumele realizate anterior, iar industria - cu 30% mai puțin.
Vorbind despre viitor, adesea se discută despre sectoarele prioritare asupra cărora ar trebui de pus accentul pentru a realiza un salt economic. Toate sectoarele sunt importante, toate s-au prăbușit și nu au revenit la nivelul de la sfârșitul anilor 1980. Care a fost cel mai jenant eveniment economic din trecut? Acesta a fost „crucea” moldovenească din 1995, când volumele noastre de producție industrială erau egale cu cele din agricultură. Dacă mai devreme eram o țară industrial-agrară și ponderea industriei era de 28% din PIB, acum această cifră este de 13-14%, ceea ce indică dezindustrializarea țării.
Statisticile FMI arată că în țările europene, în SUA, ponderea industriei este peste 20%. Ponderea industriei în PIB-ul Irlandei este de aproximativ 38%, în Ungaria și Polonia - 24%, în Germania - 23%, în România - 22%, adică ponderea medie a industriei în PIB în țările UE este de peste 20 %, iar la noi - 13- 14 %.
Ca urmare a dezindustrializării economiei moldovenești, oamenii și-au pierdut locurile de muncă. Crizele din anii 1990 și 2009 au provocat o migrație în masă și exodul de cadre.
Muncitorii migranți din Moldova sunt de profesie tehnologi, ingineri, muncitori calificați, ceea ce a dus la o scădere treptată a nivelului general de calificare în țară. Actualul sistem de învățământ nu oferă calificările necesare pentru a ridica industria. Au dispărut întreprinderile care lucrau pentru apărare, în care erau angajați 3-5 mii de oameni. Acum, ponderea întreprinderilor mici și mijlocii este de aproape 99% din numărul total al întreprinderilor cu mai puțin de 250 de angajați. Scara de producție a fost redusă. Efectul de scară este un efect important în economie, deoarece cu cât producția industrială este mai mare, cu atît scade prețul unității de producție.
Dezindustrializarea este un minus imens pentru Moldova. Pe lângă apărare, am pierdut aproape toată ingineria, a rămas doar o cotă minoră de producție. Acum întreprinderile rămase din industria noastră nu au suficiente resurse financiare pentru a dezvolta o nouă producție, iar statul nu și-a propus drept obiectiv de a se concentra pe refacerea producției și industriei. Donatorii externi oferă bani exclusiv în alte scopuri și nici un dolar nu a fost vreodată o resursă pentru sectorul industrial...
Panelul II
Complexul agroindustrial: a se găsi o cale de ieșire din impas. Care sînt particularitățile agriculturii în Republica Moldova?, suprafață limitată de teren. În Moldova, spre deosebire de Rusia, Kazahstan, Belarus, zona arabilă reprezintă cea mai mare parte. Legea diminuării fertilității solului funcționează în toate țările. Esența acestuia este că investițiile de capital ulterioare în agricultură dau mai puține rezultate, mai puțină eficiență decât cele anterioare, astfel încât la o investiție mai mare se va obține un efect mai mic.
Poate economia Moldovei să ofere acum subvențiile necesare pentru a maximiza recolta? Nu poate. Putem miza pe agricultură în viitor? Nu putem. Dar putem dezvolta și susține acest sector.
Fără industrie, în viitor nu vom avea nici dezvoltarea agriculturii, nici dezvoltarea altor domenii, adică sectoare care necesită sprijinul statului.
Agricultura noastră angajează astăzi aproximativ 25% din populație, iar dacă vorbim de populația care trăiește în mediul rural, atunci aproximativ 54%. Toți cei care locuiesc în zonele rurale sunt implicați în agricultură, într-o măsură sau alta. Este paradoxal că din punct de vedere al raportului dintre exporturi și importuri, suntem o țară importatoare de alimente. Am degradat - am pierdut agricultura dezvoltată, bazată pe tehnologie înaltă. Nu mai recoltăm produsele cu cu rentabilitate sporită, produsele noastre principale sunt grâul, porumbul, floarea soarelui, nucile.
Deși alocă o mare parte din buget sprijinului agriculturii statul refuză să reglementeze prețurile pentru principalele resurse strategice: cereale, făină, zahăr etc. Dacă se alocă subvenții acestui sector, statul este obligat să lucreze în favoarea acelor contribuabili care asigură aceste subvenții și să reglementeze introducerea prețurilor.
Complexul agroindustrial: a se găsi o cale de ieșire din impas. Care sînt particularitățile agriculturii în Republica Moldova?, suprafață limitată de teren. În Moldova, spre deosebire de Rusia, Kazahstan, Belarus, zona arabilă reprezintă cea mai mare parte. Legea diminuării fertilității solului funcționează în toate țările. Esența acestuia este că investițiile de capital ulterioare în agricultură dau mai puține rezultate, mai puțină eficiență decât cele anterioare, astfel încât la o investiție mai mare se va obține un efect mai mic.
Poate economia Moldovei să ofere acum subvențiile necesare pentru a maximiza recolta? Nu poate. Putem miza pe agricultură în viitor? Nu putem. Dar putem dezvolta și susține acest sector.
Fără industrie, în viitor nu vom avea nici dezvoltarea agriculturii, nici dezvoltarea altor domenii, adică sectoare care necesită sprijinul statului.
Agricultura noastră angajează astăzi aproximativ 25% din populație, iar dacă vorbim de populația care trăiește în mediul rural, atunci aproximativ 54%. Toți cei care locuiesc în zonele rurale sunt implicați în agricultură, într-o măsură sau alta. Este paradoxal că din punct de vedere al raportului dintre exporturi și importuri, suntem o țară importatoare de alimente. Am degradat - am pierdut agricultura dezvoltată, bazată pe tehnologie înaltă. Nu mai recoltăm produsele cu cu rentabilitate sporită, produsele noastre principale sunt grâul, porumbul, floarea soarelui, nucile.
Deși alocă o mare parte din buget sprijinului agriculturii statul refuză să reglementeze prețurile pentru principalele resurse strategice: cereale, făină, zahăr etc. Dacă se alocă subvenții acestui sector, statul este obligat să lucreze în favoarea acelor contribuabili care asigură aceste subvenții și să reglementeze introducerea prețurilor.
IV Masa rotundă
Tradiția construirii unor relații interetnice armonioase a fost va rămîne întotdeauna în centrul dezvoltării economice și politice durabile precum și a existenței statalității moldovenești. Acest factor a devenit motivul organizării la 6 aprilie 2022, cu sprijinul Centrului Comunitar Evreiesc KEDEM, a unei mese rotunde „Diversitatea etno-culturală a Republicii Moldova ca bază pentru unificarea țării și dezvoltarea societății moldovenești”, în cadrul căreia au fost puse în discuție următoarele subiecte:
Panelul I
Republica Moldova policulturală: de la tradiţia istorică la provocările modernităţii
Deschiderea societății noastre se datorează amplasării geografice, situată la răscrucea de drumuri comerciale și culturale. Pentru a trăi, am acceptat și ne-am adaptat mereu, iar noi înșine am devenit neconflictuali, s-ar putea spune că am devenit cosmopoliți.
Analizînd țara noastră și țara vecină, așa cum se spune în macroeconomie, avem două cazuri extreme. În țara vecină au născocit o poveste care nu reflectă interesele dezvoltării statului moldovenesc. Au născocit-o așa cum au vrut ei, din mituri și legende și au obținut ceea ce au primit, iar noi avem o altă extremă - nu avem o istorie a oamenilor. Ne referim la oameni ca cetățeni ai Republicii Moldova, ci ca etnie moldovenească.
Avem chiar și două cazuri extreme: primul este când suntem aproape o rasă superioară, și totul a pornit de pe acest teritoriu, al doilea este când am abandonat propria noastră istorie și încercăm să o înlocuim cu istoria altcuiva. Cum a fost rezolvată problema renașterii identității naționale? La sfârșitul anului 1989 a început o perioadă în care se spunea că nu există conștiință națională pe teritoriul nostru, ci există conștiința de sine a unui stat vecin.
Acum a venit perioada în care minoritățile naționale au revenit la istoria lor și la istoria grupului lor etnic din acest teritoriu, pentru că este foarte bogat. De exemplu, comunitățile grecești, armenești, bulgare, pe lângă o istorie comună, de exemplu, cu etnosulul armean și cu poporul armean, au o istorie a armenilor pe teritoriul Basarabiei, există și o istorie a bulgarilor basarabeni, dar nu există istorie a națiunii titulare. Iar rezultatele recensământului populației Republicii Moldova arată că la rubrica naționalitate se indică tot mai mult „român”.
Suntem una dintre acele țări care au intrat în Uniunea Sovietică în anumite granițe, dar după destrămare am rămase în altele. Faptul că pe acest teritoriu a fost declarat un principiu etnic, care nu a fost respectat, poate fi arătat prin exemplul ucrainenilor, se poate spune și despre găgăuzi și bulgari. Granița din sudul Basarabiei trece exact prin mijlocul cazanului etno-cultural al găgăuzilor și bulgarilor, autonomia găgăuz-bulgară. Dacă ne uităm la Comrat și Taraclia, vom vedea în această zonă raportul de 50.000 de Bulgari la 100.000 de găgăuzi, iar peste graniță, pe teritoriul ucrainean al Basarabiei, raportul este invers, sunt 50.000 de găgăuzi la 100.000 de bulgari. Frontiera administrativă la acea vreme trecea aproximativ în mijlocul zonei de reședință a găgăuzilor și bulgarilor, așa că este greu de spus că principiul etnic a fost respectat sau luat în considerare. Același lucru îl putem observa și în nord, unde avem o mulțime de sate ucrainene.
Lupta populației locale împotriva autorităților și rezistența internă a societății la unele decizii ale statului a fost prezente de-a lungul secolelor, dar cât de normal este această situație. Este capabilă politica autorităților statului după 1989 să asigure omogenizarea populației ?
Rezistența de bază este mult mai mare decât își poate imagina oricine. Moldovenii scriu plângeri împotriva Ministerului Educației, iar acest lucru îi irită pe reprezentanții Ministerului.
Panelul II
Politica de stat a Republicii Moldova în domeniul dialogului intercultural
Viața arată că, cu cât suntem mai diverși, cu atât suntem mai interesanți și mai buni, iar „mono” nu este sinonim pentru „bun”. Basarabia a fost întotdeauna o pilotă mozaică.
Tradiția construirii unor relații interetnice armonioase a fost va rămîne întotdeauna în centrul dezvoltării economice și politice durabile precum și a existenței statalității moldovenești. Acest factor a devenit motivul organizării la 6 aprilie 2022, cu sprijinul Centrului Comunitar Evreiesc KEDEM, a unei mese rotunde „Diversitatea etno-culturală a Republicii Moldova ca bază pentru unificarea țării și dezvoltarea societății moldovenești”, în cadrul căreia au fost puse în discuție următoarele subiecte:
Panelul I
Republica Moldova policulturală: de la tradiţia istorică la provocările modernităţii
Deschiderea societății noastre se datorează amplasării geografice, situată la răscrucea de drumuri comerciale și culturale. Pentru a trăi, am acceptat și ne-am adaptat mereu, iar noi înșine am devenit neconflictuali, s-ar putea spune că am devenit cosmopoliți.
Analizînd țara noastră și țara vecină, așa cum se spune în macroeconomie, avem două cazuri extreme. În țara vecină au născocit o poveste care nu reflectă interesele dezvoltării statului moldovenesc. Au născocit-o așa cum au vrut ei, din mituri și legende și au obținut ceea ce au primit, iar noi avem o altă extremă - nu avem o istorie a oamenilor. Ne referim la oameni ca cetățeni ai Republicii Moldova, ci ca etnie moldovenească.
Avem chiar și două cazuri extreme: primul este când suntem aproape o rasă superioară, și totul a pornit de pe acest teritoriu, al doilea este când am abandonat propria noastră istorie și încercăm să o înlocuim cu istoria altcuiva. Cum a fost rezolvată problema renașterii identității naționale? La sfârșitul anului 1989 a început o perioadă în care se spunea că nu există conștiință națională pe teritoriul nostru, ci există conștiința de sine a unui stat vecin.
Acum a venit perioada în care minoritățile naționale au revenit la istoria lor și la istoria grupului lor etnic din acest teritoriu, pentru că este foarte bogat. De exemplu, comunitățile grecești, armenești, bulgare, pe lângă o istorie comună, de exemplu, cu etnosulul armean și cu poporul armean, au o istorie a armenilor pe teritoriul Basarabiei, există și o istorie a bulgarilor basarabeni, dar nu există istorie a națiunii titulare. Iar rezultatele recensământului populației Republicii Moldova arată că la rubrica naționalitate se indică tot mai mult „român”.
Suntem una dintre acele țări care au intrat în Uniunea Sovietică în anumite granițe, dar după destrămare am rămase în altele. Faptul că pe acest teritoriu a fost declarat un principiu etnic, care nu a fost respectat, poate fi arătat prin exemplul ucrainenilor, se poate spune și despre găgăuzi și bulgari. Granița din sudul Basarabiei trece exact prin mijlocul cazanului etno-cultural al găgăuzilor și bulgarilor, autonomia găgăuz-bulgară. Dacă ne uităm la Comrat și Taraclia, vom vedea în această zonă raportul de 50.000 de Bulgari la 100.000 de găgăuzi, iar peste graniță, pe teritoriul ucrainean al Basarabiei, raportul este invers, sunt 50.000 de găgăuzi la 100.000 de bulgari. Frontiera administrativă la acea vreme trecea aproximativ în mijlocul zonei de reședință a găgăuzilor și bulgarilor, așa că este greu de spus că principiul etnic a fost respectat sau luat în considerare. Același lucru îl putem observa și în nord, unde avem o mulțime de sate ucrainene.
Lupta populației locale împotriva autorităților și rezistența internă a societății la unele decizii ale statului a fost prezente de-a lungul secolelor, dar cât de normal este această situație. Este capabilă politica autorităților statului după 1989 să asigure omogenizarea populației ?
Rezistența de bază este mult mai mare decât își poate imagina oricine. Moldovenii scriu plângeri împotriva Ministerului Educației, iar acest lucru îi irită pe reprezentanții Ministerului.
Panelul II
Politica de stat a Republicii Moldova în domeniul dialogului intercultural
Viața arată că, cu cât suntem mai diverși, cu atât suntem mai interesanți și mai buni, iar „mono” nu este sinonim pentru „bun”. Basarabia a fost întotdeauna o pilotă mozaică.
Aderarea la Carta europeană a limbilor regionale și minoritare nu va asigura implementarea acesteia în proporție de 100%, dar aderarea ar servi drept argument în favoarea promovării diversității, deoarece atunci când un stat a aderă la acest instrument automat apare întrebarea: „Există mecanisme naționale pentru implementarea lui?”. Inevitabil prevederile acestui document urmează a fi respectate.
Nu există oameni multinaționali în Moldova, aici poate fi o altă națiune, de exemplu, basarabenii.
Cum trăiesc oamenii în Transnistria: au două-trei pașapoarte acolo și nu le este jenă că au un pașaport rus și unul român.
„Nunta în Malinovka” nu este o comedie, ci un film documentar.
Prin ce diferă o limbă de un dialect? O limbă este un dialect care are o armată și o marină”.
Mândria cunoașterii limbii ne este caracteristică, în alte țări cunoașterea unei a doua sau a treia limbi este un semn al studiilor superioare, atunci la noi în țară aceasta reprezintă o normă, ieșim din familie sau din curte cunoscînd două sau trei limbi.
În conformitate cu standardele internaționale, în mod ideal, am putea avea limba română bazată pe grafia latină, moldovenească bazată pe alfabetul chirilic, moldovenească pe baza alfabetului latin, și fiecare ar decide în felul său care limbă ar fi limba de comunicare interetnică, care ar fi limba comună pentru toată lumea, etc. La fel este și cu etnia: dacă te consideri moldovean ești moldovean și nimeni nu-ți poate indica cine ești.
Moldova este singura țară de la Lisabona până la Vladivostok care învață istoria poporului, nu istoria țării. Istoria românilor nu se predă în România din 2007, istoria etniilor nu există nicăieri în acest spațiu.
Mașinăria sistemului de învățământ și politica statului pot avea drept effect pierderea limbii moldovenești.
Standardul lingvistic este pierdut. După 1990, nu s-a publicat nici un singur dicționar al limbii moldovenești, nici un singur manual, nici un curriculum, deși toate acestea sunt, dar nu se vor putea republica, pentru că Camera Națională a Cărții a Republicii Moldova, astăzi nu va publica un dicționar al limbii moldovenești, iar Ministerul Educației și Cercetării nu va da un aviz pozitiv pentru publicarea acestuia din cauza folosirii termenului „limba moldovenească” în titlu.
Astăzi, în Moldova, elevii învață limba română la școală, dar în viața de zi cu zi vorbesc moldovenește. E ca în Elveția, unde toată lumea studiază germana, dar vorbește o limbă pe care nemții nu o înțeleg. Există o istorie a țărilor arabe, unde araba vorbită și cea studiată la școală sunt două limbi diferite, pentru că la școală se învață al-fusha (arabă standard modernă), care este aceiași peste tot, dar pe stradă în fiecare țară fiecare vorbește propria sa limbă.
În Moldova există doar două centre de dezvoltare a limbii - limba moldovenească în chirilică la Tiraspol și limba găgăuză la Comrat. Moldova nu este un centru de dezvoltare a limbilor rusă, bulgară, ucraineană sau armeană. De ce unii dezvoltă standarde lingvistice de zeci de ani, în timp ce noi avem un standard, care este păstrat dar nu și dezvoltat?
Există un exemplu al Republicii Cehe și Slovaciei. Diferențele dintre cehă și slovacă sunt în diacritice. Avem exemple populare cu sârbo-croată, muntegreană, macedoneană, bosniacă. Exemplul Bulgariei și Republicii Macedonia de Nord. Bulgaria nu recunoaște limba macedoneană, dar macedonenii o dezvoltă totuși. Moldovenii nu își dezvoltă propria limbă.
Poate ar trebui să organizăm un referendum, o campanie, să discutăm ce limbă vorbim, cine suntem?
În Moldova, aproximativ 4% dintre oameni se identifică drept români; dacă presupunem că populația reală este de 2,5 milioane de oameni, atunci 4% este de aproximativ 100 de mii. Pe vremea sovietică, în Moldova locuiau 4,3 milioane de oameni, iar românii erau 1,5-1,8% - aproximativ 60-70 mii. Rezultă că timp de 30 de ani - timp în care se studiază istoria românilor, se obțin pașapoarte românești, se promovează influența românească, care nu poate fi subestimată - majoritatea moldovenilor se consideră moldoveni.
Nu există oameni multinaționali în Moldova, aici poate fi o altă națiune, de exemplu, basarabenii.
Cum trăiesc oamenii în Transnistria: au două-trei pașapoarte acolo și nu le este jenă că au un pașaport rus și unul român.
„Nunta în Malinovka” nu este o comedie, ci un film documentar.
Prin ce diferă o limbă de un dialect? O limbă este un dialect care are o armată și o marină”.
Mândria cunoașterii limbii ne este caracteristică, în alte țări cunoașterea unei a doua sau a treia limbi este un semn al studiilor superioare, atunci la noi în țară aceasta reprezintă o normă, ieșim din familie sau din curte cunoscînd două sau trei limbi.
În conformitate cu standardele internaționale, în mod ideal, am putea avea limba română bazată pe grafia latină, moldovenească bazată pe alfabetul chirilic, moldovenească pe baza alfabetului latin, și fiecare ar decide în felul său care limbă ar fi limba de comunicare interetnică, care ar fi limba comună pentru toată lumea, etc. La fel este și cu etnia: dacă te consideri moldovean ești moldovean și nimeni nu-ți poate indica cine ești.
Moldova este singura țară de la Lisabona până la Vladivostok care învață istoria poporului, nu istoria țării. Istoria românilor nu se predă în România din 2007, istoria etniilor nu există nicăieri în acest spațiu.
Mașinăria sistemului de învățământ și politica statului pot avea drept effect pierderea limbii moldovenești.
Standardul lingvistic este pierdut. După 1990, nu s-a publicat nici un singur dicționar al limbii moldovenești, nici un singur manual, nici un curriculum, deși toate acestea sunt, dar nu se vor putea republica, pentru că Camera Națională a Cărții a Republicii Moldova, astăzi nu va publica un dicționar al limbii moldovenești, iar Ministerul Educației și Cercetării nu va da un aviz pozitiv pentru publicarea acestuia din cauza folosirii termenului „limba moldovenească” în titlu.
Astăzi, în Moldova, elevii învață limba română la școală, dar în viața de zi cu zi vorbesc moldovenește. E ca în Elveția, unde toată lumea studiază germana, dar vorbește o limbă pe care nemții nu o înțeleg. Există o istorie a țărilor arabe, unde araba vorbită și cea studiată la școală sunt două limbi diferite, pentru că la școală se învață al-fusha (arabă standard modernă), care este aceiași peste tot, dar pe stradă în fiecare țară fiecare vorbește propria sa limbă.
În Moldova există doar două centre de dezvoltare a limbii - limba moldovenească în chirilică la Tiraspol și limba găgăuză la Comrat. Moldova nu este un centru de dezvoltare a limbilor rusă, bulgară, ucraineană sau armeană. De ce unii dezvoltă standarde lingvistice de zeci de ani, în timp ce noi avem un standard, care este păstrat dar nu și dezvoltat?
Există un exemplu al Republicii Cehe și Slovaciei. Diferențele dintre cehă și slovacă sunt în diacritice. Avem exemple populare cu sârbo-croată, muntegreană, macedoneană, bosniacă. Exemplul Bulgariei și Republicii Macedonia de Nord. Bulgaria nu recunoaște limba macedoneană, dar macedonenii o dezvoltă totuși. Moldovenii nu își dezvoltă propria limbă.
Poate ar trebui să organizăm un referendum, o campanie, să discutăm ce limbă vorbim, cine suntem?
În Moldova, aproximativ 4% dintre oameni se identifică drept români; dacă presupunem că populația reală este de 2,5 milioane de oameni, atunci 4% este de aproximativ 100 de mii. Pe vremea sovietică, în Moldova locuiau 4,3 milioane de oameni, iar românii erau 1,5-1,8% - aproximativ 60-70 mii. Rezultă că timp de 30 de ani - timp în care se studiază istoria românilor, se obțin pașapoarte românești, se promovează influența românească, care nu poate fi subestimată - majoritatea moldovenilor se consideră moldoveni.