36.000 de cetățenii ruse pentru transnistreni?
Rusia nu a acordat 36.000 de cetățenii în Transnistria. A anunțat prin Ozerov la Sankt Petersburg peste 36.000 de cereri. Diferența contează, pentru că Moscova exact pe această confuzie mizează.
Oleg Ozerov, ambasadorul Rusiei la Chișinău, a vorbit la SPIEF despre cereri pentru cetățenie rusă. Vadim Krasnoselski a spus că oamenii „s-au înscris”. Niciunul nu a spus că 36.000 de pașapoarte au fost eliberate. Nici că 36.000 de dosare au fost aprobate.
Este diferența dintre o listă de așteptare și o schimbare de statut juridic. Rusia vrea ca prima să fie citită ca a doua.
Cifra trebuie pusă lângă demografie. La 31 decembrie 2025, Agenția Servicii Publice avea înregistrați 364.885 de rezidenți în stânga Nistrului și municipiul Bender. Dintre ei, 356.833 erau cetățeni ai Republicii Moldova. Aproape 97,8%.
În același timp, estimările folosite în dosarul transnistrean vorbesc despre aproximativ 200.000 până la 250.000 de cetățeni ruși deja existenți în regiune. Cu alte cuvinte, Moscova nu descoperă acum Transnistria. Pașaportizarea funcționează acolo de ani buni.
De aceea cifra de 36.000 poate fi reală ca înscriere și totuși slabă ca argument politic. Poate exista o coadă. Poate exista cerere. Dar nu rezultă că avem un val nou de loialitate față de Rusia.
Cine intră într-o asemenea coadă? Probabil mai multe categorii amestecate. Tineri care abia devin eligibili. Pensionari pentru care suplimentul rusesc de aproximativ 150 de lei pe lună contează. Oameni vulnerabili care mai pun un document în sertar, pentru orice eventualitate. Locuitori obișnuiți cu trei rânduri de acte, pentru că viața într-o regiune nerecunoscută te învață să nu te bazezi pe un singur stat.
Asta nu îi face agenți ai Moscovei. Îi face oameni care încearcă să se descurce.
Mai există și partea murdară a cifrei. Chișinăul a spus că asemenea numere pot fi „desenate” pentru efect propagandistic. Krasnoselski însuși a vorbit despre persoane de pe malul drept care ar căuta „portițe” ca să intre în procedură. Ambasada Rusiei a avertizat despre escroci care profită de interesul pentru acte. Toate acestea arată un proces opac, nu o statistică solidă.
Decretul lui Putin din 15 mai simplifică procedura. Elimină cerințe precum cinci ani de rezidență în Rusia și testele de limbă, istorie și legislație rusă. Dar simplificat nu înseamnă instantaneu. Rămân verificări, programări, consulat, capacitate tehnică. Pașapoartele biometrice nu apar dintr-un comunicat.
Partea importantă este de ce Moscova are nevoie de această coadă.
Rusia nu are nevoie ca fiecare solicitant să fie ideologic pro-Kremlin. Are nevoie să poată spune că are mai mulți „concetățeni” în regiune. Iar după aceea vine propoziția cunoscută: Rusia își protejează cetățenii.
Maria Zaharova ne-a rugumat această logică. Orice agresiune împotriva cetățenilor ruși din Transnistria va primi un răspuns „imediat și adecvat”.
La SPIEF, mesajul despre cetățenie a venit în același pachet cu mesajul despre trupe. Ozerov a spus că Rusia nu refuză retragerea, dar numai prin negocieri în formatul „5+2”. Alexei Polishchuk a spus că retragerea poate intra în plan practic doar după progres în reglementare. Problema este că „5+2” nu mai funcționează politic din 2019, iar războiul Rusiei împotriva Ucrainei l-a făcut și mai inert.
Mai mulți cetățeni ruși declarați, mai multă „protecție” invocată, mai multă rezistență la retragerea trupelor, mai mult blocaj în reintegrare.
Studiul WatchDog și Zona de Securitate din februarie-aprilie 2026 contrazice narațiunea Moscovei. Aproximativ jumătate dintre respondenți ar susține reintegrarea, cu 8 puncte procentuale mai mult decât acum doi ani. Eșantionul a fost limitat, 419 respondenți și focus-grupuri, deci nu trebuie vândut ca referendum sociologic al întregii regiuni. Dar direcția contează.
Cifra de 36.000 spune mai puțin despre ce vor oamenii și mai mult despre ce vrea Moscova să poată pretinde. Nu avem 36.000 de cetățenii acordate. Avem o listă pe care Rusia încearcă s-o transforme într-un câștig politic.
Andrei Curăraru

Postarea de la Ambasada Iranului în Liban provoacă indignare
Utilizatorii rețelelor de socializare au atacat Iranul în urma unei postări pe contul X al Ambasadei Iranului la Beirut, care sugera destinele lor interconectate. Misiunea diplomatică a distribuit o fotografie care arată o hartă a celor două țări cu legenda „Libanul este inima Iranului”.
Unii comentatori au susținut că Republica Islamică a fost cea care „a adus distrugere” Libanului, învinuind Hezbollah pentru că a târât țara într-un război la care nu a avut nicio legătură. Alții au cerut Teheranului să nu se amestece în afacerile interne ale Libanului.
Președintele libanez: Iranul folosește Libanul ca „cartă de schimb” în confruntarea sa cu SUA și Israel.

💯1
🔥 Vom lansa 600 de drone și rachete deasupra Rusiei: vor simți acest război așa cum l-am simțit noi, — Zelenski
🙏6💯3👍2
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
⚡️Ofițerul care a fost ucis în propria mașină este colonelul Damir Davydov din Forțele Armate Ruse, care conducea Departamentul de Aprovizionare cu Rachete și Muniții de Artilerie al Ministerului Apărării din Rusia.
Ofițerul a fost ucis cu 500 de grame de TNT. Identitatea sa este atât de „importantă” pentru sistem încât presa rusă l-a numit pe decedat „locotenent general neidentificat”.
Și se pare că o singură explozie nu a fost suficientă astăzi. O explozie tocmai a avut loc într-o parcare din Moscova. Toate serviciile lucrează la fața locului. Probabil, un alt om a fost prăjit în timp ce era urmărit.

❤5🔥1
Rușii care au luptat în Ucraina nu vor putea călători în țările UE. Al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.
Nicolae Chicu
Nicolae Chicu
🏆9❤6💯2
Trump: „Tocmai am fost informat de marea noastră armată că aseară iranienii au doborât unul dintre cele mai sofisticate elicoptere Apache ale noastre în timp ce patrula deasupra Strâmtorii Hormuz. La bord se aflau doi piloți, ambii fiind în siguranță și nevătămați. Cu toate acestea, Statele Unite trebuie, din necesitate, să răspundă la acest atac. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme!”
Cu vorbele lui Trump în fundal, președintele parlamentului iranian amenință: „Vom trece de la limbajul diplomației la un limbaj la care excelăm mai mult dacă vă încălcați angajamentele”.
🇺🇲⚔️🇮🇷 Surse din opoziția iraniană au raportat inițial următoarele ținte atacate recent de SUA în Iran:
Baza navală din Sirik
Baza navală din Jask
Sistem de apărare aeriană din Bandar Abbas
Baterie de rachete de coastă din Minab
Baterie de rachete de coastă din Qeshm
Portul Qeshm
Atacurile au avut loc în apropierea Strâmtorii Hormuz.

❤2
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Proteste în masă împotriva imigranților au loc în Belfast, după ce un bărbat somalez a încercat să decapiteze un bărbat britanic.
Sute de oameni au ieșit în stradă, refuzând să tolereze politicile de incluziune ale lui Starmer.
Au fost raportate incendii în mai multe părți ale Belfastului, iar situația continuă să escaladeze rapid.
Autoritățile au desfășurat forțe de ordine antirevoltă în zonă.

Armata iordaniană susține că a interceptat cele cinci rachete lansate de Iran asupra bazei aeriene americane Muwaffaq Salti.
Lansările de rachete balistice către baza americană din Iordania au fost vizibile chiar și din nordul Israelului.

Analiză militară realizată de sergentul Eliyahu BA
Trump dă dovadă de slăbiciune
Trump dă dovadă de o slăbiciune uimitoare față de Iran și, indiferent dacă face acest lucru ca exercițiu sau nu, singurul rezultat posibil poate fi o reluare completă a războiului.
Niciun acord nu poate rezulta dintr-o realitate în care Statele Unite se comportă față de Iran așa cum s-a comportat Israelul față de Hamas înainte de masacru.
Ca să fiu sincer, slăbiciunea pe care o dă dovadă Trump este atât de evidentă și grotescă încât îmi întărește convingerea că acesta este un exercițiu complet intenționat de a înăspri poziția iraniană și de a câștiga timp.
La urma urmei, nimeni nu l-a obligat pe Trump să spună că elicopterul lor a fost doborât și apoi să lanseze un atac superficial care l-ar fi jenat foarte tare pe Netanyahu. Ar fi putut spune că a fost o coliziune inocentă. Mi se pare că dă dovadă în mod deliberat de slăbiciune.
În orice caz, fie că este intenționat sau nu, rezultatul acestui lucru nu va fi un acord.

❗️👀 SUA au plătit Iranului 3 miliarde de dolari în numerar, relatează presa.
Banii au fost transportați de la Abu Dhabi la Teheran, făcând parte din activele blocate ale Iranului. În schimb, Iranul a fost de acord să oprească bombardamentele.

❗️În timpul nopții „Flamingo” ucrainene au lovit mai multe obiecte pe teritoriul Federației Ruse, - presa rusă
Una dintre ținte a fost o întreprindere din Ceboksari, care produce componente pentru rachete și drone, relatează resursele de monitorizare.

❤9
Ecoul lui Viktor Orbán
Ca urmare a experienței blocului comunitar în ceea ce privește regresul democratic din Ungaria sub conducerea fostul prim-ministru Viktor Orbán, mai multe capitale cer acum garanții mai puternice pentru viitorii membri.
Mai exact, Germania, Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg vor să pună în discuție posibilitatea limitării temporare a unor drepturi de vot ale viitorilor noi membri ai UE și să creeze mecanisme suplimentare de protejare a statului de drept. Documentul semnat de aceste state include și un nou mecanism de monitorizare și o clauză de salvgardare care ar permite luarea de măsuri în cazul unor regrese grave în domenii precum democrația și libertatea presei.
Cipru, care deține președinția rotativă a UE, a anunțat că a început pregătirile pentru deschiderea oficială a negocierilor cu Ucraina și Moldova privind primul grup de capitole de negociere, care acoperă statul de drept și standardele democratice.
Ion Harghel

🇪🇺 Țările care vor intra în viitor în Uniunea Europeană ar putea să nu primească din start toate drepturile de vot în cadrul blocului comunitar.
📄 Germania, Franța, Belgia, Luxemburg și Țările de Jos propun reguli noi pentru statele care aderă la UE.
⚖️ Ideea este ca Uniunea să poată interveni mai ușor dacă într-un stat membru apar probleme legate de democrație, justiție sau libertatea presei.
🗳 Printre propuneri se numără limitarea temporară a dreptului de vot pentru noii membri în domenii importante, precum politica externă, extinderea UE și bugetul european.
🇲🇩 Discuțiile au loc în timp ce Republica Moldova, Ucraina și alte țări candidate încearcă să avanseze în negocierile de aderare.

Alexandru Tănase: Putin – "țarul care a pierdut totul". Despre "lecția Armeniei și falimentul proiectului imperial al lui Vladimir Putin": "Nikol Pașinian a făcut ceea ce niciun lider armean nu a îndrăznit să facă înaintea lui. A ales Armenia în locul fantomelor trecutului și al unor nostalgii geopolitice. A înțeles că niciun stat nu poate construi prosperitate, instituții funcționale și securitate pe termen lung dacă își transformă întreaga existență într-un cult al unei răni istorice. Iar aceasta este, probabil, 'cea mai gravă crimă' pe care un lider din fostul spațiu sovietic o poate comite în ochii Kremlinului.
Lecția Armeniei este și lecția Republicii Moldova. Timp de trei decenii, Karabahul a fost pentru Armenia ceea ce Transnistria este pentru Republica Moldova: un conflict înghețat transformat de Moscova într-un instrument de control, șantaj și influență politică. O rană ținută deliberat deschisă, pentru că din puroiul ei se hrănește influența imperială și se justifică prezența așa-numiților 'pacificatori' ruși.
Nu trebuie să le permitem rușilor să ne învrăjbească unii împotriva altora, să transforme diferențele firești dintre noi în linii de fractură politică și să ne țină captivi himerelor trecutului. Indiferent dacă vorbim româna, rusa, găgăuza sau bulgara, indiferent de opțiunile noastre politice, împărțim aceeași țară și același destin.
Nu avem alt obiectiv strategic decât construirea unui stat în care oamenii să trăiască în pace, siguranță și prosperitate. Pentru aceasta trebuie să privim înainte, nu spre resentimentele din care Moscova s-a hrănit întotdeauna.
Putin visa să rămână în istorie asemenea lui Ivan al III-lea, cel pe care istoriografia rusă îl glorifică drept 'собиратель земель русских' – adunătorul pământurilor rusești. Realitatea va fi însă mult mai prozaică.
Da, istoria îl va reține ca pe un tiran cu mâinile îmbibate de sânge. Din această perspectivă, asemănarea cu Ivan al III-lea poate părea chiar potrivită. Numai că Putin nu are nicio șansă să rămână în istorie ca omul care a refăcut imperiul, ci ca ultimul țar care a pierdut tot.
Desigur, asta nu înseamnă că Putin nu mai este periculos. Dimpotrivă. Va continua să provoace suferință și distrugere. Va mai ucide încă multă lume. Va încerca să târască după el popoare întregi în prăpastie. Însă, nimic din toate acestea nu va schimba mersul istoriei.
Nu Armenia, Ucraina, Republica Moldova, Georgia sau UE sunt cele care se îndepărtează de Rusia.
După cum am mai spus, Rusia este cea care s-a îndepărtat de secolul XXI.
Și de aici i se va trage, într-o bună zi, dispariția definitivă ca imperiu."

❗️ Ocupanții au blocat o altă rută importantă către Crimeea după atacurile asupra podului Chongarsky
În partea ocupată a regiunii Herson, în dimineața zilei de 10 iunie, podul de la Genichesk la Arabatskaya Strelyka a fost blocat.
Potrivit șefului de stat al regiunii Herson, Saldo, în dimineața zilei de 10 iunie, armata ucraineană ar fi încercat să atace unul dintre podurile care leagă Genichesk de Arabatskaya Strelyka. Atacul ar fi putut viza unul dintre cele trei poduri din zona Genichesk și Arabatskaya Strelyka.