Dan MV Chitic necenzurat
9.96K subscribers
899 photos
262 videos
52 files
695 links
Download Telegram
Măsurile luate separat sau împreună in coaliție de către PNL și PSD, legile adoptate sau respinse, numirile la CCR, tot, absolut tot ne dovedește că nici pandemia și nici măcar războiul nu sunt adevăratele plăgi și nenorociri ale acestei națiuni.

Cea mai mare năpastă a acestei nații este propria sa clasa politică!
Și Sistemul Securist care o conduce din spate.
Sistemul Securisto-Politic actual este un cancer metastaziat care e pe cale să-și ucidă victima, propriul corp social.

Suntem un stat pe cale de disoluție.
Suntem un popor pe cale de dispariție. Iar angajarea noastră de către politicieni intr-un război care nu ne aparține ar însemna dispariția fizica și imediată a poporului roman! Asta e clar!

De aceea este clar că cei mai mari dușmani și agenți ai distrugerii ne sunt proprii conaționali pe care ii plătim și le oferim demnități, constituiți intr-o castă antinațională cu o agendă străină națiunii.

Știu ca cei mai mulți știți și simțiți același lucru. Și va întrebați ce e de făcut.
Unii va acceptați resemnați soarta.
Alții nu știți ce e de făcut.

Eu unul mi-am răspuns: nu mă resemnez și lupt pentru a NU fi implicați in război, pentru a fi adoptată #LegeaSuveranității și pentru a apăra #ResurseleRomâniei combătând modificările pe care vor sa le aducă la #LegeaOffshore.
Sunt singurele soluții imediate de supraviețuire pe care le întrevăd.

Pe termen lung?
Schimbarea completă a actualei clase politice! COMPLETĂ!
E singura soluție pentru subzistență națională, dacă nu și pentru propășire.

Dar asta nu o putem face decât #împreună!

Voi?
Nicio zi fără trădare din partea Colaiției Trădării PSD-PNL-UDMR-USR:
Azi, 11.05.2022, DE LA ORA 12:00, LA SENAT SE VA VOTA #LEGEA OFF-SHORE. PE REPEDE-INAINTE!
Și azi, și pentru #LegeaOffshore unanimitatea toxică a Sistemului va vota în Parlament ca și ieri pentru #LegeaSuveranității: antinațional și împotriva interesului cetățeanului.
Timpul se grăbește pentru țara noastră.
Să mergem la Senat, să ne apărăm resursele!
#ResursePentruNațiune!
https://www.senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi=2022-05-11...
Propaganda continua sa spună ca Romania va beneficia de 60% din gazele extrase…

MINCIUNA!!!! Fake News!!!

In realitate Romania nu va mai lua nimic după ce #LegeaOffShore va fi modificata!
NIMIC!!!!
#CoalițiaTrădării PSD-PNL-UDMR-USR CEDEAZĂ TOTUL CORPORAȚIILOR EXPLOATATORE!!!

De aceea nimeni nu citează dispozițiile care ne aduc presupusele beneficii’
De aceea nu sunt lăsat sa intru in Senat.

Dovada a trădării și ticăloșitei este insusi faptul ca Ministrul Energiei Popescu a spus cu gura lui ca modificarea Legii OffShore va elimina de facto suprataxa ce exista pana azi.

De aceea trebuia respinsă de ieri #LegeaSuveranității!

#TRĂDARE!!!

Dacă presa ar fi presă, ar trebui sa întrebe
Senatorii aceste întrebări simple:

1. De ce ați eliminat de facto suprataxa din Ordonanța 7/2013?

2. De ce ați introdus și gazele de pe uscat in categoria excepțiilor prevăzute pentru gazele offshore?

3. De ce permiteți exploatatorilor sa vândă cui și la ce preț vor in afara țării tot gazul României?

4. De ce dați gratis resursele României?

5. De ce ati eliminat obligativitatea de a fi vândute pe Piata interna 50% din gazele extrase de la noi?
#LegeaOffShore a fost modificată la Senat!

86 senatori au votat pentru modificarile aduse de #CoalițiaTrădării PSD-PSD-UDMR-USR!!!

Acești trădători trebuie puși pe aceeași listă va și cei 229 deputați care au respins #LegeaSuveranității!

#Trădătare!!!
“Avocatul Dan MV Chitic are interzis in Palatul Parlamentului”, afirmație a unui funcționar înregistrată de Diana Iovanovici-Șoșoacă.

Pana una alta sunt singura persoana care se bucura de un asemenea tratament…
Oare de ce? Ce am făcut oare?
Am scris o lege… ceea ce 99% din parlamentari nu au făcut. Și nu orice lege, ci #LegeaSuveranității!!!
Și m-am opus modificărilor aduse de #CoalițiaTrădării PSD PNL UDMR USR la #LegeaOffShore!

Asta s crimele pe care le-am săvârșit!
Pentru asta sunt persona NON grata in Parlamentul României.

Nu regret nimic!
Nu regret ca nu mai sunt primit in Casa Trădării Poporului.
Regret doar ca nu am putut sa fac mai mult împotriva acestor Năpârci și iude!

https://fb.watch/cXt_NF2wBB/
Tabel Amendamente la PLX 262:2022 Legea Offshore 256:2018.docx
35.1 KB
#CoalițiaTrădării vrea să dea #GazeleRomâniei grartis, modificând #LegeaOffshore.

Pentru a contracara acest act de #Trădare deputatul Dumitru Coarnă depune azi următoarele propuneri de amendemente la care am licrat în ultima vreme, amendamente care ar face România o țară demnă și prosperă!

Îi îndemn pe toți parlamentarii patrioți să vorteze următoarele amendamente:
Amendamentele noastre, ale poporului, la #LegeaOffshore au fost refuzate de Secterariatul Cameerei Deputatilor, dar Dumitru Coarna le a dat Deputatilor AUR George Simion și Puscasu Florin sa le depună si dezbată in comisia de industrie.

#LuptaContinuă!
#FapteNuVorbe:
Amendamentele noastre la #LegeaOffshore prevăd o taxa pentru veniturile suplimentate de cel puțin 30% din valoarea gazelor extrase din Romania, vânzarea acestora in proporție de 90% pe Piata internă, sancțiuni pentru încălcarea acestor dispoziții de pana la 30% din cifra de afaceri a corporațiilor exploatatoare și deducerea a maxim 30% din investiții pe an.
In plus, gazele de pe teritoriul României (onshore) nu vot mai fi extrase in baza reglementărilor valabile pentru exploatările offshore, chiar dacă sunt la adâncimi mai mari de 3.000m.
Nu in ultimul rând, Investiţiile luate în calculul deducerii din impozitul pe veniturile suplimentare vor fi considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

#Luptăm #PentruRomânia!

Oare #CoalițiaTrădării PSD-PNL-UDMR-USR-Minorități va fi de acord cu aceste amendamente?
Dacă nu, DE CE NU?

Așteptăm răspunsuri concrete și la obiect de la Ciucă, Ciolacu, Kelemen, Pambuccian!

#NuMaiTrădați!

#GazeleRomânieiRomânilor!!!
Vă ard facturile la gaz în timp ce alții vă ard gazele?
Sunteți din ce in ce mai săraci in timp ce alții vă iau gratis resursele și bogățiile?
Vreți un viitor demn pentru voi și copiii voștri?

#IeșițiDinApatie!

Ieșiți mâine in Parcul Izvor la intrarea Camerei Deputaților începând cu ora 11.00!

Cereți adoptarea amendamentelor Chitic- Coarna la #LegeaOffShore!

Cereți celor din #CoalițiaTrădării PSD-PNL-UDMR-USR să nu dea gazele României gratis! Spuneți-le tare și clar: #NuNeTrădați!

Cereți #ResurseleRomânieiRomânilor!
#VremRedevențeCaAfară!