Cum a fost ocultată suveranitatea monetară în sistemele moderne

În vremurile premoderne, suveranitatea monetară era explicită: domnitorul bătea monedă, stăpânea vama, fixa taxele și impunea regimul monetar. Oamenii știau cine stăpânește banul.

Astăzi, însă, tocmai această relație de autoritate este ocultată, împachetată într-o rețea de instituții „independente”, reguli fiscale automate și mecanisme internaționale menite să pară obiective, tehnice, apolitice.

Între timp, a avut loc o translație subtilă: prin independența formală a băncilor centrale, prin externalizarea emisiunii monetare către piețe financiare și, în cazul european, prin cedarea completă a suveranității monetare către un sistem suprastatal – Banca Centrală Europeană.

În toate aceste cazuri, suveranitatea nu a dispărut, ci a fost redistribuită în afara controlului democratic.

Această ocultare nu este o greșeală de design, ci o strategie intenționată.

Prin înlăturarea politicienilor naționali de la controlul direct asupra monedei, se creează o tehnocrație monetară care nu răspunde decât în fața propriilor reguli.

Iar aceste reguli sunt dictate de interesele actorilor care beneficiază structural de pe urma constrângerii monetare – băncile comerciale, marile fonduri de investiții, rețelele financiare globale, cartelul bancar.

De aceea insistăm pe ideea că suveranitatea monetară este o realitate juridică și administrativă, nu o metaforă.

Orice stat care își emite propria monedă, își stabilește singur dobânda și își încasează taxele în acea monedă este, formal, suveran.

Dacă renunță la aceste prerogative, o face prin decizie politică – nu din fatalitate economică.

România este astăzi într-o situație ambiguă. Deși are formal propria monedă, politicile sale monetare sunt profund influențate de angajamentele europene, de cursul de schimb controlat informal, de ratingurile internaționale și de dependența de capitalul speculativ.

Aparent, este suverană. În fapt, este prinsă într-un sistem de constrângeri care fac orice mișcare riscantă și penalizabilă.

Suveranitatea monetară nu se pierde, ci se cedează. Mai apoi devine foarte greu de recuperat.

Banul ca instrument politic, nu ca echivalent universal

În gândirea economică clasică, banul este adesea prezentat ca un „intermediar neutru” – o unealtă comodă, un mijloc de schimb universal ce face comerțul mai eficient.

Este o reprezentare convenabilă, dar radical inadecvată în realitatea sistemelor monetare moderne. L.

De fapt, banul este un instrument politic, nu un fenomen natural.

Nu apare din nevoia spontană a pieței, ci din decizia unei autorități suverane care stabilește ce se acceptă ca mijloc legal de plată și în ce condiții.

Această schimbare de paradigmă este crucială.

Dacă banii sunt creați politic, atunci cine controlează mecanismul de creare, controlează și alocarea resurselor.

Aceasta înseamnă că fiecare alegere monetară – de la volumul masei monetare, la nivelul dobânzii sau la forma juridică a monedei – este și o alegere politică.

Emiterea de bani, stabilirea taxelor, decizia asupra deficitului bugetar sau alegerea între austeritate și investiții sunt forme de guvernare economică, nu simple administrări tehnice.

Dar dacă vorbim despre guvernare, când și de ce am cedat actul de guvernare?

Această realitate este ocultată intenționat de limbajul tehnocratic care învăluie băncile centrale, miniștrii de finanțe și organizațiile internaționale.

Se creează iluzia unei neutralități științifice, a unei „gestionări responsabile” care ar fi în afara oricărei opțiuni ideologice.

În fapt, întreaga construcție a politicii monetare este o formă de guvernare indirectă, de redistribuire structurală a puterii între clase, sectoare și teritorii.

@theodosieblog

A trata banul ca pe o simplă unitate de cont ignoră că, în spatele fiecărei bancnote sau înregistrări digitale, se află o promisiune a statului și o structură instituțională care dă acelei promisiuni credibilitate.

Puterea politică este ceea ce susține moneda – nu invers.

Eroarea fatală: înlocuirea fiscalității directe cu taxarea indirectă (TVA, accize)

O schimbare de paradigmă fiscală s-a petrecut în România ultimelor decenii fără a fi discutată ca atare în spațiul public: statul a renunțat, în mod intenţionat sau poate din neputință, să-și bazeze finanțarea pe impozitarea directă a profiturilor și veniturilor mari, optând în schimb pentru taxarea indirectă a consumului.

Acest viraj structural nu este un simplu ajustaj tehnic, ci o mutație ideologică profundă, cu efecte sistemice asupra contractului social.
Când statul nu mai are curajul să taxeze puterea, taxează nevoia reflectată în consum.

Impozitele indirecte – în principal taxa pe valoarea adăugată (TVA) și accizele – au avantajul unei colectări rapide, dar ele sunt în esență regresive. Ele apasă în aceeași măsură asupra oricărui consumator, indiferent de venit.

Un pachet de alimente de bază este taxat la fel pentru un pensionar și pentru un manager de grup multinațional. Astfel, fiscalitatea devine o formă de uniformizare nedreaptă: nu cine are mai mult plătește mai mult, ci cine consumă, plătește. Egalitatea la plată este inechitate în suportabilitate.

Prin contrast, fiscalitatea directă – impozitul pe profit, pe venitul global sau pe active – permite o distribuție a poverii fiscale în funcție de capacitatea reală de plată. Ea este, structural, un instrument de echitate.

Însă tocmai această trăsătură o face indezirabilă într-un sistem dominat de interese transnaționale și de o administrație fiscală slăbită.

Impozitul direct presupune confruntare, inspecție, verificare – adică exercițiu de autoritate. Impozitul indirect înseamnă doar încasare, colectare.

Dar, fuga de fiscalitatea directă este fuga de responsabilitate fiscală suverană.

Această eroare de arhitectură fiscală este agravată de faptul că taxele indirecte sunt imposibil de ocolit pentru cetățeanul obișnuit, în timp ce companiile cu structuri internaționale pot disloca profiturile sau deduce artificial veniturile.

În loc ca fiscalitatea să funcționeze ca un sistem de corectare a dezechilibrelor sociale, ea ajunge să le amplifice: cei fără alternative plătesc pentru cei cu rețele.

Taxarea indirectă este singura de care nu poți scăpa, tocmai pentru că nu ai unde să te ascunzi.

Această mutație are și efecte structurale asupra economiei.

TVA-ul și accizele cresc costul final al produselor, descurajând consumul intern și favorizând importurile ieftine din zone fiscale favorizate. În același timp, companiile mari pot beneficia de regimuri de recuperare de TVA, deductibilități și scheme de rambursare, ceea ce le reduce povara efectivă.

Rezultatul este o dublă inechitate: socială și concurențială. Dar nu doar cetățeanul e defavorizat, ci și economia națională este penalizată în propriul cămin, sub propria jurisdicţie.

@theodosieblog

În plus, bazarea pe TVA ca pilon bugetar creează o dependență structurală de consumul intern. Orice încetinire economică se traduce imediat prin prăbușirea veniturilor fiscale, întrucât scade volumul tranzacțiilor taxabile. Astfel, sistemul fiscal devine pro-ciclic, adică agravează recesiunile în loc să le tempereze. Este exact opusul funcției sale corective într-un stat responsabil.

Un stat care se bazează pe consum pentru a-și finanța funcțiile esențiale devine ostatic al volatilității pieței. (1/2)

(2/2) Apoi, în termeni de legitimitate, cetățeanul care observă cum fiecare produs este taxat cu o cotă standard, în timp ce companiile mari declară pierderi anuale, începe să simtă prăpastia dintre discursul egalității și realitatea fiscală.

TVA-ul nu este perceput ca un instrument de contribuție comună, ci ca o povară impusă celor fără putere de evitare. Această percepție se transformă, treptat, în cinism fiscal.

Când taxarea se aplică doar celor care nu pot fugi, contractul social încetează să fie reciproc. Conformarea fiscală se transformă în incompetenţă contabilă, plata devine dovadă de prostie.

Trebuie subliniat că această orientare către taxarea indirectă nu este inevitabilă, ci rezultatul unui cumul de decizii politice și concesii administrative.

În numele stabilității bugetare, guverne succesive au preferat să majoreze cotele de TVA, în loc să întărească capacitatea de colectare a impozitului pe profit sau să introducă forme de impozitare progresivă a veniturilor mari. Aceasta a fost o alegere politică, nu o fatalitate.

Taxarea indirectă ca dominantă nu e consecință, ci complicitate cu marele capital. Este, simultan, adversitate vădită faţă de simplul contribuabil.

Corecția acestei erori nu poate fi doar tehnică – prin scăderea TVA sau plafonarea accizelor – ci trebuie să fie de fond: o reașezare a întregului sistem fiscal în jurul principiului de capacitate contributivă.

Asta înseamnă nu doar restabilirea fiscalității directe ca element central, ci și redefinirea curajului politic de a cere şi chiar impune celor mari să contribuie proporțional.

Un sistem fiscal drept nu se construiește în jurul a ceea ce e ușor de taxat, ci în jurul a ceea ce trebuie taxat.

@theodosieblog

În concluzie, înlocuirea fiscalității directe cu taxarea indirectă a fost o alegere strategică şi ideologică ce a produs un regim fiscal regresiv, inechitabil și vulnerabil.

Ea a permis actorilor mari să se sustragă cu ușurință contribuției, în timp ce cetățeanul obișnuit a fost supus unei fiscalități inflexibile și vizibile. Nu este vorba de o problemă tehnică, ci de o abdicare de la principiul suveranității fiscale echitabile.

Suntem devoiţi aşadar să învăţăm că unde dispare fiscalitatea directă, dispare și suveranitatea statului asupra valorii create pe teritoriul său.

Un articol R3media critică politica guvernamentală vizând reducerea deficitului.

În mod corect afirmă autorul că avem de-a face cu o criză falsă, contrafăcută, îndărătul căreia se întrevede intenția clară de intensificare a jafului.

Știu că pentru I.Bolojan presa forțează continuu o imagine a tehnocratului de bună credință care a moștenit, aproape nedrept, o criză bugetară. Dar presa minte. Bolojan nu este nici corect, nici integru, ci noul proiect securist de amăgire/dezamăgire a naivilor.

Deși nu este o situație ideală, problema costului datoriei este una perfect gestionabilă. Dar, guvernând prin șoc și disimulare, guvernul Bolojan ascunde și protejează jaful de proporții colosale care se face pe spezele poporului român.

Articolul R3media și celelalte asemănătoare trebuie să învețe un acronim: BEPS.

BEPS, sau Eroziunea Bazei Impozabile și Transferul Profiturilor (Base Erosion and Profit Shifting), reprezintă un set de strategii de planificare fiscală utilizate de companiile multinaționale pentru a evita plata impozitelor, transferând profiturile în jurisdicții cu taxe mai mici sau inexistente. Sau, la ele acasă, în țările lor.

Din cauza BEPS noi nu avem venituri la buget deși avem creștere PIB.

Cred că inspectorii ANAF sunt exasperați de minciunile politicienilor. Noi nu avem ce/cum încasa dacă prin "optimizări fiscale" toți sunt pe pierderi.

Nu putem face control pe unitate cât timp alinierea fiscală se face pe politici intra-grup (grupuri de firme distincte reunite prin control strategic).

Noi nu funcționăm într-un model economic de piață (liberă), ci în unul extractiv, de jaf colonial.

Vă rog cercetați și diseminați acest concept BEPS, care nu se rezumă doar la prețuri de transfer și consultanță de drenaj.

România este caz școală pentru strategiile BEPS care au ajuns să ne paraziteze în așa hal de funcționăm ca societate și stat doar cu taxarea muncii, a consumului și proprietății.

Ai zice că nu există viață economică în țara asta, că nu există capital, dividente, fuziuni și achiziții, cesiuni și transfer de participații etc.

Însă, peste toate, la mare distanță, tronează BEPS. Expansiune economică de forță pentru multinaționale, dar totuși pierderi sau profit minimal.

Asta, fără să mai aducem aminte de politicile subvenționărilor și facilităților fiscale pentru "investitori străini", care reprezintă un transfer arbitrar de resurse publice către clientelă politică.

Desigur, dacă acordăm facilități producătorilor români, ne ceartă Comisia pentră că anti-concurență și sprijin de stat.

Dar dacă e pentru Investitori Străini, pentru "dubla irlandeză" și "sandvichul olandez" (tactici BEPS), pentru plata unor redevențe software sau patente și know-how de milioane/miliarde de euro, atunci e "piața liberă" și "liberă circulație a capitalului".

În realitate, suntem făcuți din vorbe, prostiți pe față. Sistemul politic de la noi este al elitelor compradoare. Politicienii români din cartelul oligarhic nu slujesc statul român, nu slujesc țara și națiunea.

Nu avem voie să mai vorbim despre asta în treacăt, cu ușurință. Realitatea este crunt de gravă: ei sunt explicit anti-români. Asta îi unește, asta îi adună, asta îi mână și îi animă.

Sistemul extractiv european care îi girează este în mod obiectiv nereformabil, de aceea insist că e nevoie de RoExit și reconstrucție statală de foarte jos, aproape de zero.

Suntem păcăliți cu "fonduri europene" de care am fost condiționați să depindem. Nu e o greșeală de guvernare sau vreo incompetență politică. Aceasta este intenția lor directă: dezagregare statală, dez-naționalizare, deposedare și pauperizare.

Să nu vă rușinați vorbind despre RoExit și manifest, vehement anti-UE. Nu greșiți deloc!

@theodosieblog

Nu o spun pentru că sunt eu izolaționist sau mai știu eu ce, ci pentru că nimeni onest nu poate discuta pe bune despre jefuirea colosală, de scară cosmică, pe care poporul român o trăiește sub hipnoza europeană. Iar asta este cea mai mică dintre probleme.

Nu avem altă șansă decât să fim români!

BEPS!

Masoneria a cangrenat statul român de la vârful său şi până la funcţiile de reprezentare locală

Aparatul administrativ este complet capturat, atât la nivel central cât şi local. Orăşele cu câteva mii de locuitori au mai multe loji masonice şi paramasonice decât parohii ortodoxe.

Organizaţiile de tip masonic şi paramasonic se desfăşoară la vedere, cu ostentaţie, în spaţiul public, prin evenimente somptuoase, ocupând locaţiile prestigioase cu capital simbolic românesc, organizând premieri şi acţiuni filantropice de promovare publică prin care capturează şi configurează ideea de merit public.

Într-o scrisoare esenţială a părintelui Ciprian Mega, ocazionată de respingerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale, acesta face o dezvăluire de o gravitate cu adevărat sistemică: întreaga activitate parlamentară şi guvernamentală este dirijată de comandamentele, angajamentele şi convenţiile rezultate din activitatea lojii masonice "Al.I.Cuza" şi a structurilor la care aceasta este afiliată şi care o menţin în obedienţă.

Justiţia este cangrenată ireversibil de această ciumă anti-democratică dat fiind că şefii prezenţi sau anteriori al CSM, ai Inspecţiei Judiciare şi ai parchetelor îşi declină public sau semnalează la vedere obedienţe masonice.

Biserica Ortodoxă Română a dat pe chiar conducătorul oficial al Masoneriei Române şi, deşi interzisă şi condamnată sinodal, menţine în rândurile sale clerici şi ierarhi suspectaţi de apartenenţă la masonerie. Adunarea Naţională Bisericească, organismul competent să aleagă pe însuşi Patriarhul României, funcţionează sub controlul masoneriei, componenţa sa fiind de asemenea secretă.

Şefii Serviciilor Secrete, inclusiv SPP sunt de asemenea afiliaţi masoneriei.

Prin serviciile secrete subordonate masoneriei, statul, instituţiile, viaţa politică, economică, religioasă, culturală şi mediatică sunt controlate încrucişat, pe linii de dirijare complet opace publicului, realizându-se un veritabil stat paralel a cărui funcţionare este insondabilă publicului general.

Viaţa publică în sensul general al termenului este eviscerată de instrumentele fireşti de putere şi afirmare liberă, fiind redusă la un fenomen de oglindire a jaloanelor instituite de ideologia masonică. Progresismul sau globalismul reprezintă ideologii politice totalizante, sub tutelă masonică, iar nu doctrine culturale ori civilizaţionale.

Într-o stat democratic şi suveran, orice structură care influenţează decizii publice, formează şi recrutează elite sau participă la viaţa instituţională trebuie să respecte un standard minim de transparenţă. Dacă refuză sau evită să îşi declare public componenţa reală, mecanismele de cooptare, activităţi concrete şi sursele de influenţă şi de finanţare, ea nu poate fi considerată "discretă" ci secretă în toată puterea cuvântului.

@theodosieblog

Vă reamintesc că dispoziţiile art. 40 alin.(4) din Constituţie interzic explicit asociaţiile cu caracter secret. Ocultarea ostentativă a acestei dispoziţii absolute de către personaje aflate la vârful puterii instituţionale Româneşti vulnerabilizează grav integritatea sistemică a statului. Principiile şi valorile constituţionale, chiar de prim rang precum libertatea, dreptatea, responsabilitatea publică, statul de drept, sunt vidate de substanţă şi substituite parodic.

În aceste condiţii, viaţa colectivă a poporului român este anihilată şi înlocuită cu menţinerea într-o stare vegetativă, cu semnale artificiale de vitalitate, semnale ce sunt confecţionate prin instrumente de control societal ocult. (1/2)

(2/2) În acest context, creştinii ortodocşi au datoria de a condamna masoneria şi roadele otrăvitoare ale activităţii şi funcţionării sale. Nu trebuie militat pentru o simplă interzicere precum cea din perioada regimului comunist, sau chiar interbelic, ci este nevoie de un instrument legislativ îndeajuns de suplu pentru a împiedica şi pedepsi transfigurarea activităţii masonice în alte forme de socializare a puterii şi influenţei oculte.

Suntem aşadar răspunzători să obţinem aplicarea concretă a dispoziţiilor constituţionale, inclusiv în privinţa interdicţiei asociaţiilor cu caracter secret.

Instrumentul concret prin care se realizează acest lucru este o Lege a interzicerii organizaţiilor secrete.

Din tatonările pe care le-am încercat în anii anteriori, o astfel de idee a fost respinsă sau voit rău-înţeleasă inclusiv în medii naţionaliste sau bisericeşti.

Este limpede că eforturile în sensul adoptării unei Legi de interzicere a organizaţiilor secrete trebuie să pornească de foarte, foarte jos. Dar am convingerea că aceste eforturi sunt necesare şi mântuitoare.

@theodosieblog

Vă rog, şi subliniez că este o fierbinte rugăminte personală, să răspăndiţi şi să discutaţi cu apropiaţii dvs despre necesitatea adoptării Legii de interzicere a organizaţiilor secrete şi despre caracterul cu adevărat primordial şi decisiv al acestui deziderat.

Pe urma conştientizării şi încredinţării, vor apărea şi forţele politice care să îl aducă la îndeplinire. Doamne, ajută!

Legea Eminescu

Nu mă număr printre cei entuziasmaţi de decizia lui ND de a atacat la CCR legea de înăsprire a pedepselor pentru aşa-zis legionarism.

CCR a respins ieri o sesizare similară redactată de dna senator Verginia Vedinaş, unul dintre marii specialişti de drept ai României. Este adevărat că sesizarea lui ND propune câteva argumente noi, dar care nu sunt de esenţă, decisive.

Chiar şi dacă sesizarea lui ND ar fi admisă, nu am vorbi despre o victorie semnificativă, dat fiind că legea este nedreaptă şi că sunt persoane hotărâte să nu o respecte şi să nu o recunoască drept legitimă, indiferent de consecinţe. Aplicarea legii în aceste condiţii ar reprezenta o vulnerabilitate semnificativă pentru regimul nostru politic.

De aceea consider că de fapt ni se propune un troc, o substituire: Criticarea publică a tehnicii legislative folosită pentru redactarea proiectului de lege de la înălţimea tronului prezidenţial , la schimb cu interpretarea oficială a pilonilor culturali româneşti în cheie antisemită.

Ceea ce face această sesizare este să aşeze şi să încadreze reperele fundamentale ale civilizaţiei române în raport de acuzaţia de antisemitism structural al românităţii.

Vorbim aici despre un ANACRONISM flagrant, eroarea de a judeca trecutul prin prisma convingerilor actuale. Însă în cazul sesizării lui ND, vorbim despre mai mult decât despre un anacronism.

Vorbim despre codificarea ideologică a fundamentelor istorice ale civilizaţiei române.

În realitate, Eminescu a fost corect şi echitabil şi faţă de naţiunea română şi faţă de etnia evreiască, acuzaţiile de xenofobie şi antisemitism fiind distorsionări flagrante, intenţionate, ale mizelor politice, economice şi demografice esenţiale ale poporului român în faţa invaziei evreieşti din secolul XIX.

Mihai Eminescu este nervul naţiunii române şi fundamentul cultural al civilizaţiei româneşti. Ne este în acelaşi timp frate şi părinte, slujitor şi conducător.

ND confirmă şi concede astfel una dintre mizele esenţiale ale frontului evreiesc împotriva românităţii: acuzaţia absurdă că civilizaţia românească este structural, fundamental, antisemită.

Această constatare oficială ar impune şi ar justifica măsuri continue, active, ofensive, pentru împiedicarea unor evoluţii aşa-zis antisemite ale societăţii care, lăsată liberă, cică ar reveni la matca antisemită.

Impunând această perspectivă, se realizează o subordonare morală a întregului popor faţă de o facţiune etnică cotropitoare şi dominatoare, şi se impune o lentilă exclusivă de înţelegere destructivă a propriului sens colectiv.

Indiferent de evoluţie, vorbim despre o nouă victorie semnificativă a frontului evreiesc împotriva românismului.

@theodosieblog

Soluţia, despre care am mai vorbit, constă în repudierea şi condamnarea Raportului final de către Preşedintele ţării, reconfigurarea legislativă (inclusiv prin adoptarea unei Legi Eminescu pentru consolidarea culturală a naţiunii), precum şi o serie de măsuri executive precum transformarea Institutului Elie Wiesel în Institut de Studiere a Agresiunii Evreieşti asupra Naţiunii Române, între multe altele.

Acestea vor trebui făcute când Domnul ne va îngădui şi ajuta să avem conducători români ai ţării.

MANIFEST DE CREDINȚĂ CIVICĂ

(Redactat de Cezar Cătălin Avrămuță - #Stegarul_Dac)

"Eu nu lupt cu arme. Nu dau în nimeni. Nu îmbrâncesc. Nu urlu. Eu flutur un steag. Lupta mea este pentru adevăr. Pentru România profundă. Pentru demnitate. Pentru democrație. Și nu am nevoie de bani ca să o fac. Pentru că nu există răsplată mai mare decât să simți că trăiești în Adevăr.

De ani de zile sunt în stradă. Zi de zi, indiferent de anotimp, cu tricolorul în mână. M-au amendat. M-au încătușat. M-au internat forțat. Mi-au închis conturile. Mi-au furat identitatea digitală. M-au izolat. M-au denigrat. Dar nu m-au învins. Pentru că nu poți învinge un om liber. Nu poți învinge o conștiință care nu se pleacă în fața minciunii.

Cred în democrație, dar nu în caricatura care ni se oferă azi. Cred în statul de drept, dar nu în spectacolul de forță care strivește pe cel care protestează pașnic. Cred în libertate, dar nu în simulacrul de libertate în care ai voie să vorbești doar dacă nu deranjezi.

Adevărata democrație înseamnă curaj. Adevărata libertate înseamnă asumare. Adevărata Românie înseamnă verticalitate morală. De aceea, refuz să mint. Refuz să fac compromisuri. Refuz să-mi vând sufletul. Ceea ce fac, fac pentru că simt, pentru că știu că e drept. Pentru că așa sunt. Și pentru că Dumnezeu mă plătește, nu oamenii.

În fața nedreptății, aleg să mă ridic. În fața fricii, aleg să iubesc. În fața urii, aleg să iert. Pentru că aceasta este lupta perfectă: lupta fără luptă. Lupta cu tine însuți. Lupta cu minciuna dinăuntrul tău. Lupta care naște lumină.

Nu sunt un erou. Sunt doar un om care a înțeles că România nu se va schimba prin tăcere. Ci prin fiecare gest care spune: #ajunge!

Destul cu umilința! Destul cu frica! #Destul cu minciuna! Mi-am asumat greva foamei nu pentru că vreau să mor, ci pentru că vreau ca noi, ca popor, să ne trezim. Să ne reîntoarcem la adevăr. Să fim, din nou, Oameni.

România nu moare. Dar România poate adormi. Eu, Cezar Avrămuță, am ales să fiu clopotul care o trezește.

Pentru că iubirea de țară nu se strigă. Se trăiește.

Pentru că Adevărul nu se votează. Se rostește.

Pentru că Demnitatea nu se cere. Se cucerește, cu fiecare gest.

Asta e lupta mea. Și e lupta #noastră. #A_tuturor celor care
nu se mai tem..."

SUBSCRIU
Și eu aleg să fiu #Stegar 🇷🇴. Tu? Dacă da, distribuie și subsemnează asemenea: Stegar .

Ne vedem, mâine, la protest!

Nu putem permite ca Cezar Avrămuță să fie omorât de sistem. Dacă un om cu o așa tărie de caracter este eliminat de sistem, voi credeți că veți reusi in vremurile ce vin?

Miercuri, 16_iulie - protest in fata instituției avocatului poporului, orele 13-16.

Rulează până la capăt!
Și pricepe...

Demistificarea „pieței libere” – demantelarea falsului consens neoliberal

Una dintre cele mai reușite înscenări ideologice ale epocii recente este mitul „pieței libere”.

Un concept simplu, aparent inofensiv, dar cu o forță devastatoare: „lăsați piața să decidă”, „statul e incompetent”, „intervenția politică distorsionează”.

Aceste formule au devenit axiomele unei religii seculare, repetate obsesiv de economiști, politicieni, jurnaliști, funcționari internaționali, fără vreun efort de verificare sau reflecție.

„Piața liberă” este, în realitate, un regim autoritar mascat în spontaneitate.

Block și Hockett demontează această ideologie din temelie, arătând că nu există niciun domeniu economic important în care „piața” să funcționeze autonom, fără sprijin instituțional, fără reglementări, fără protecție juridică.

Ba mai mult: exact acolo unde se invocă cel mai des „libertatea pieței” – în sistemul financiar – avem cea mai concentrată formă de putere statală opacă, orientată în favoarea capitalului privat organizat.

„Piața” nu decide, ci legitimează deciziile luate deja de puterea cartelului bancar.

Sistemul bancar nu este o piață, ci o oligarhie cu acces privilegiat la levierul creației monetare.

Băncile private nu se bazează pe merit, concurență și inovare, ci pe licențe de emisie a banilor, garantate de stat.

Așa cum am demonstrat, banii sunt creeați din nimic de băncile comerciale, structurate într-un veritabil cartel bancar global, prin intermediul unui mecanism opac de guvernanță monetară, cu consecințe ample și grave asupra libertății.

Această realitate primară, odată înțeleasă și acceptată, schimbă întreaga paradigmă a politicii moderne și vădește minciuni sistemice de dimensiuni colosale, asupritoare și subjugatoare față de persoane, comunități, state, națiuni.

Băncile mari sunt „too big to fail”, adică au dreptul de a greși fără a suferi consecințele.

Dacă un cetățean greșește în contractarea unui credit, e executat silit, evacuat, poprit, scos din circuitul bancar, cu consecințe sociale și economice ireversibile.

Dar dacă o bancă eșuează sistemic, e salvată de banii taxați de la contribuabili.

Noi nu avem o piață financiară liberă, ci un sistem de feude monetare protejate prin relații de dominație și putere consolidate de secole.

Această impostură ideologică este întreținută cu grijă de manualele economice, de retorica oficială și de lobby-urile bancare.

Mitul spune că piața alocă resursele eficient. Dar în realitate, băncile alocă resursele în funcție de:
- cine oferă cel mai mare randament pe termen scurt;
- cine are deja capital;
- cine se conformează unei grile opace de scoruri, garanții și „riscuri”.

În acest regim, nevoile reale ale societății nu contează: infrastructura se prăbușește, agricultura moare, micii producători dispar.

Dar speculația imobiliară și finanțarea industriilor extractive continuă neobosit.

Piața liberă e liberă doar să distrugă sau să acapareze extractiv, nu este liberă să construiască și să dezvolte.

Mitul funcționează pentru că e simplu: promite ordine fără autoritate, bunăstare fără politică, progres fără luptă.

Dar tocmai această simplitate e o capcană mortală.

A „lăsa piața” să decidă înseamnă, în fapt, a abandona deliberarea democratică, a preda puterea unei minorități de privilegiați.

E echivalentul modern al „dreptului divin al regilor” – doar că acum împăratul poartă costum Armani și are o linie de credit nelimitată.

Block și Hockett subliniază că „piața liberă” este o ficțiune normativă: un model idealizat care nu a existat niciodată.

Toate piețele reale sunt aranjate, structurate, susținute prin reguli, reglementări, interdicții și stimulente.

A alege să „nu intervii în piață” este, de fapt, tot o alegere politică – una care favorizează status quo-ul și perpetuează injustiția.

@theodosieblog

Inacțiunea și dezînvestirea politică sunt tot o politică – doar că una lașă și cinică.

De aceea, adevărata libertate economică nu este libertatea capitalului, ci libertatea cetățeanului de a influența alocarea resurselor. #naţionalism

Studiu: Tot ce trebuie să cunoască un naţionalist despre Politica Energetică a României?

Acest studiu oferă o diagnoză rece și metodică a modului în care România a fost deposedată, în doar trei decenii, de capacitatea sa de a-și controla și valorifica suveran energia. Sub pretextul liberalizării și al integrării în „piața comună energetică europeană”, sistemul românesc a fost restructurat în favoarea unor interese externe și a unei rețele de intermediere internă, care extrage valoare din resursele publice fără să ofere nimic în schimb.

Drumul înapoi spre suveranitate energetică începe cu un act de voință şi cu construcția – lucidă, rece și fermă – a unui sistem național, public, funcțional, al energiei românești în slujba românilor.

@theodosieblog #naţionalism

https://theodosie.ro/2025/07/18/studiu-tot-ce-trebuie-sa-cunoasca-un-nationalist-despre-politica-energetica-a-romaniei/

Clima ca armă juridică de sufocare a suveranităţii: Avizul CIJ și capcana „dreptului la mediu”

Încălcarea acestor îndatoriri reprezintă un fapt ilicit internaţional iar evaluarea delictuală se face în raport de standardul „cea mai înaltă ambiţie” (highest ambition) în protejarea mediului şi în asigurarea unui mediu înconjurător „intact”.

@theodosieblog

https://theodosie.ro/2025/08/03/clima-ca-arma-juridica-de-sufocare-a-suveranitatii-avizul-cij-si-capcana-dreptului-la-mediu/

Politică, nu amatorism de cimpanzeu aflat la butoane...

Bravo polonezilor! Au atras maxim din fondurile europene alocate lor, s-au dezvoltat(apropos, fonduri comune. Aka toți au pus în coșul ăla, inclusiv ei. Că nu vin fondurile moka...), iar acum pun piciorul în prag: practic spun - perfect legitim - Ursulei că în ceea ce privește politica internă și statul de drept bazat pe Constituție, UE nu are ce să impună. Uniunea a fost creată strict pentru dezvoltarea economică (și pt libera circulație plus piața liberă reglementată de limitele dezvoltării interne a fiecărui stat membru...), iar nu pentru altceva. O strategie extraordinară, repet, perfect #legitimă, căci nu li se poate imputa nimic; exact așa este - dezvoltarea economică a statelor și atât, iar nu preluarea mascată de așa zise "politici economice comunitare" a întregii suveranități, drepturi fragmentare și libertăți ciuntite ale unui stat. Căci politicile economice comune au fost invocate drept #mijloc de dezvoltare economică a statelor membre, iar nu un scop în sine care să exceadă ca prioritate suveranitățile statelor membre. Altfel spus, punem mână de la mână ca să devenim mai puternici individual, nu să devenim sclavi mai puternici pentru nu știu ce Komisie a nu știu cărui nou imperiu.

#Bravo_polonezilor!
Cu vitele noastre politice n-ai ce face. Și nici cu boii buhăiți, lipsiți de viziune și de creier, din neoSecuritatea care ne ține captivi în jocul[*] lor cretin și criminal de 35 de ani.

____
[*] Joc al cărui covor roșu l-a așternut, apropos, primul nemernic postdecembrist al României, cel de nepomenit pe care îl omagiază toți inconștienții.
#Nota_bene: NU, nu îl urăsc, așa cum mi s-au imputat de către unii lipsiți de discernere. Ci pur și simplu îl așez acolo unde ii este locul: printre primii nemernici criminali ai țării.

VIDEO| Filmarea operativă - Ultrajul (1)

Am exasperat pe mulţi cititori cu insistenţa mea pe situaţia judiciară a deţinutului politic Cezar Avrămuţă, victima unui regim de persecuţie de neimaginat cu doar puţină vreme în urmă.

În lunile de când acesta se află în penitenciar, atenţia publică s-a mutat asupra regimului de executare a măsurii preventive, asupra grevei foamei de 20 de zile, asupra incidentului când Cezar s-a urcat pe puşcărie, apoi că este ţinut în lanţuri, că şi la medic este dus încătuşat şamd.

Totuşi, nu trebuie uitat de la ce a pornit această imensă şi de necrezut cavalcadă de abuzuri care compromite profund ideea de stat de drept român, de integritate instituţională şi de dreptate în general.

Vă prezint mai jos filmarea operativă realizată de cameramanul Jandarmeriei Române, needitată, în care este surprinsă aşa-zisa infracţiune de ultraj, constând în adresarea "vezi că te plesnesc!" destinată celui mai provocator dintre indivizii care, zi de zi, în primăvara acestui an l-au urmărit şi şicanat pe Cezar în activităţile sale de protest civic.

De fapt, va deveni evident că acuzaţia de ultraj reprezintă o măsură de protejare instituţională a dispozitivului de forţă angajat săptămâni la rând în comiterea unui amplu concurs de infracţiuni. Nu vorbim de o faptă singulară de purtare abuzivă, ci despre un regim de persecuţie politică tutelat (la vedere) de Jandarmeria Română.

Faptul că viaţa lui Cezar a fost un iad, că a fost amendat constant (peste 20 de amenzi contravenţionale de zeci de mii lei) pentru cele mai ridicole acuzaţii posibile, că s-a încercat intimidarea sa cu un dispozitiv de jandarmi dimensionat pentru galerii fotbalistice în deplasare, că din momentul în care ieşea din scara blocului şi până la revenirea la domiciliu era permanent filat, talonat, "interceptat" ca să folosim vocabularul Jandarmeriei, obstrucţionat, toate acestea întregesc imaginea unui regim complet scăpat de sub control, regim supraconvins de propria sa impunitate.

Acuzaţia adusă lui Cezar este un tertip judiciar ieftin prin care victima este transformată mincinos în agresor pentru a nu permite agresorilor reali să fie traşi la răspundere.

Întreaga linie de comunicare oficială insistă pe subiectul ultrajului lui Cezar ca nu cumva să începem să ne întrebăm cum este posibil, cum ar putea fi vreodată legal ceea ce se vede în filmarea de 20 de minute de mai jos. Întemniţarea lui Cezar vrea să ne facă să uităm de necesara întemniţare a celor 30-50-80 de jandarmi, de şefi şi de instigatori securişti care ar trebui purtaţi în lanţuri şi înfometaţi asemenea celui astăzi persecutat.

@theodosieblog

Vă adresez rugămintea să vă călcaţi pe inimă şi să urmăriţi filmarea operativă în întregime(!). Nu vă opriţi la aşa-zisul ultraj, ci îngăduiţi până la final.

După vizionare, întrebaţi-vă dacă dvs, în locul lui Cezar, aţi accepta legitimitatea oricăror măsuri dispuse asupra dvs din partea regimului care stăpâneşte ţara şi poporul.

https://www.youtube.com/watch?v=cFASzNq3CTQ&list=PLUt-2TiZ0rna1YBgtKvuvFDmKtImTQi9O&index=46

Mesajul "Eliberați Stegarul Dac" este considerat propaganda politică. Susținătorii prezenți astăzi la Tribunalul București au fost obligați de poliție să dezbrace tricourile cu fotografia lui Cezar.

În același timp, deși mesajul "Eliberați Stegarul" este considerat propagandă politică, completele de judecată refuză să ia act de calitatea sa de "deținut politic" și se încăpățânează să îl considere "deținut de drept comun" încadrat la Grad Sporit de Risc, motiv pentru care este ținut în lanțuri și cătușe, cu escortă specială de mascați, ca un terorist însetat de sânge.

Ori este "deținut de drept comun" și atunci nu putem vorbi de propagandă politică, ori este "deținut politic" și atunci mesajele justițiabililor sunt adevărate, legitime și legale potrivit CEDO.

@theodosieblog

#MăBagȘîEu
Solidar cu Aurelian Popa,
#Solidar cu românii 🇷🇴
împotriva mafiei etatiste! Te bagi?

Iată un lucru util în care poți învesti cca 2 minute - accesează linkul de mai jos, semnează și tu Petiția și îndeamnă-i și pe ceilalți să se alăture acestui demers.

STOP IMPOZIT PE IMPOZIT

PETIȚIE privind sprijinirea cetățenilor prin impozit zero pe prima locuință, impozit zero pe prima mașină și gratuitatea locului de parcare din fața locuinței-casă

https://petitii.aureliapp.ro/stop-impozit/?ref=8RCj4KxV

Distribuie și altora

... !