Tocmai am discutat despre o postare din 2016 în care criticam presa "liberă și independentă" pentru că a titrat pe larg "Ghimpu a fost huiduit" pentru un eveniment destul de banal (mai ales pentru politica de azi). E interesant să citești comentariile și să compari cu opiniile de azi ale autorilor.
De atunci și dl Ghimpu a intrat în hora mass-mediei (stataliștilor) și a promovat referendumul. Dar (cu siguranță știe) - niciodată nu va fi de-al lor. Probabil a avut presiuni la care au fost supuși și cei din CUB.
În privința protestelor din 2015-2019 eu cred (în continuare) că PL avea o poziție corectă. "Statul capturat" a fost o narațiune convenabilă Moscovei pe care a utilizat-o cu succes.
Atunci PDM în niciun caz nu era un dușman mai mare decît Kremlinul sub umbrela căruia se asociaseră Năstase-Usatîi-Sandu-Dodon. Atunci unica soluție corectă și viabilă era limitarea abuzurilor cu ajutorul partenerilor externi.
Din păcate, acum în 2024 după ce protestatarii "și-au luat țara înapoi" avem și democrație mai puțină ca în 2016-2019, și influență rusă mai mare. Abuzurile acum nu-s contra semenilor lui Plahotniuc (bancheri, mari afaceriști, politicieni) dar contra unor mici întreprinzători și a oamenilor de rînd.
Și încă cîteva sute de mii de cetățeni ai RMoldova au plecat. Și care în continuare cred guvernarea care i-a alungat. Și cred în continuare aceeași presa "liberă și independentă" care propagă narative convenabile Moscovei (logic, pentru că manipulatorii profesionali din platouri și culise au rămas aceiași - Boțan, Barbăroșie, Nantoi, Țăranu, Botnaru, Butnaru, Socor...).
Scriam atunci în 2016: Cum e presa, așa va fi și guvernarea.
Dixi et salvavi animam meam.
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV

Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
De ce îi reproșați lui Stoianoglo ceea ce a făcut contracandidata: s-a aliat cu Dodon?
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍2🤔2
Ziarul Expresul din Ungheni publică votul pe localități din raion. E util, bravo lor!
Dar de ce CEC încă n-a publicat votul pe localități și pe țări, și nici procesele verbale?
E a patra zi de la alegeri! Are Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova ceva de ascuns?
Dacă sincer, încep să am dubii în privința corectitudinii numărării voturilor (da, în secțiile de peste hotare). Pentru prima dată de la independență încoace.
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
Dar de ce CEC încă n-a publicat votul pe localități și pe țări, și nici procesele verbale?
E a patra zi de la alegeri! Are Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova ceva de ascuns?
Dacă sincer, încep să am dubii în privința corectitudinii numărării voturilor (da, în secțiile de peste hotare). Pentru prima dată de la independență încoace.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
Telegram
Vasile CALMAȚUI
#însemnare marți 22 octombrie 2024
Prea multe voci vorbesc că aceste alegeri au fost fraudate. Eu cred că trebuie de analizat toate aceste acuzații foarte atent. Public, rapid și nepartizan.
1. La începutul lunii octombrie guvernarea a declarat că ar fi fost…

🤔2👍1
Să mai rîdem puțin: Putin a prezentat viitoarea monedă BRICS. De hîrtie, adică bazată pe buna credință și cuvîntul de onoare ale unor (mari și mici) dictatori. Multă încredere inspiră prezența Zimbabwe și a Venezuelei, țări vestite pentru buna gestionare monetară, adică pentru bancnotele cu 5-10 zerouri.
Încă lipsește Botswana care nu renunță la moneda sa celebră. Din surse secrete și sigure, va fi inclusă în proiect imediat după rezolvarea problemelor cu plata a 300 mii de voturi într-un stat terț.
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
PS: Această postare este realizată în cadrul proiectului "Alfabetizarea codruților în finanțe globale pentru evitarea integrării diasporei", implementat de "Fundația Olea Romanova pentru jurnalism de investigație", finanțat de ambasada Kiribati și fondul BRICS de consolidare a democrației incluzive. Opiniile exprimate aparțin autorilor, prezența unei opinii nu reflectă obligatoriu existența unei minți lucide și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Ribaberikin Kiribati.
PPS: Îmi spune cineva care magazin acceptă acești bani?

😁5❤1
A apărut primul clip făcut la cerea actualei care explică oamenilor ce au de pierdut dacă la 3 noiembrie ea va fi trimisă la odihna binemeritată.
Sursa video https://t.me/svlasyuc/1287
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
Sursa video https://t.me/svlasyuc/1287
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
😁9👍2
Europa Liberă menționează "voturi dispărute" și "risc de fraudare" într-un articol despre alegerile locale din România, după 5 luni.
Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova încă n-a publicat votul pe localități și pe țări, și nici procesele verbale. E ZIUA CINCI de la alegeri! Întreb încă o dată: Are CEC ceva de ascuns?
Prieteni mi-au trimis podcasturi franceze care acuză autoritățile RMoldova de FRAUDĂ ELECTORALĂ (1, 2). Autorii acolo spun și multe prostii, dar contează faptul că au zeci de mii de vizualizări.
Cu siguranță au fost cumpărate sute de voturi, dar nu cred că depășește nivelul "obișnuit", cel cu ulei, făină, ajutoare... Dar afirmațiile despre "300 mii de voturi cumpărate" par deja a fi o minciună.
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova încă n-a publicat votul pe localități și pe țări, și nici procesele verbale. E ZIUA CINCI de la alegeri! Întreb încă o dată: Are CEC ceva de ascuns?
Prieteni mi-au trimis podcasturi franceze care acuză autoritățile RMoldova de FRAUDĂ ELECTORALĂ (1, 2). Autorii acolo spun și multe prostii, dar contează faptul că au zeci de mii de vizualizări.
Cu siguranță au fost cumpărate sute de voturi, dar nu cred că depășește nivelul "obișnuit", cel cu ulei, făină, ajutoare... Dar afirmațiile despre "300 mii de voturi cumpărate" par deja a fi o minciună.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🤔2👍1
PAS sperie populația cu tancurile rusești de la 300km. Dar se face că nu le vede pe cele din Tiraspol 🤔
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🤔1
Susținătorii PAS au modificat pagina Wikipedia (doar) în română pentru articolul CSI, au pus acolo minciuna că RMoldova a părăsit organizația post-sovietică în 2023. Dar nu au puterea de "schimba adevărul" în fotografie și Wikipedia în engleză :)
O mică șarlatanie pentru a ascunde Republica Kozak a trădătoarei Maia Sandu: ne ține în CSI, nu vrea în NATO, e pentru "neutralitate cu trupe ruse" și susține financiar Tiraspolul.
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
O mică șarlatanie pentru a ascunde Republica Kozak a trădătoarei Maia Sandu: ne ține în CSI, nu vrea în NATO, e pentru "neutralitate cu trupe ruse" și susține financiar Tiraspolul.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
😁1🤔1
CEC a publicat procesele verbale și totalizarea pentru prezidențiale (vineri 16:00). Fără procesele verbale de la secțiile din afara hotarelor RMoldova!
Datele de la referendum încă lipsesc.
Foarte tîrziu (înainte se publicau în maxim 24 ore), are CEC ceva de ascuns?
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
Datele de la referendum încă lipsesc.
Foarte tîrziu (înainte se publicau în maxim 24 ore), are CEC ceva de ascuns?
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍3
#însemnare vineri 25 octombrie 2024
Alegerile prezidențiale turul 2, de ce AS, partea 2
1. "Geopolitică". În partea 1 am arătat că la nivel geopolitic (CSI, NATO, Tiraspol, Moscova, Unire) RMoldova e de fapt Republica Kozak și trădătoarea Maia Sandu (tMS) nu a făcut NIMIC ca să schimbe lucrurile.
Dacă Alexandr Stoianoglo (AS) devine președinte ce poate face cel mai rău la nivel geopolitic? Spre Moscova nu are cum să ne ducă, drum nu-i, e apărat de ostașii ucraineni din Donbas. Pur și simplu rămînem ferm unde stăm (locului), în RKozak.
În continuare, biserica subordonată Moscovei va fi avantajată.
Eventual, cu AS putem avea o buna surpriză (ca încăpățînarea lui Voronin în 2003), să spună NU lui Putin și să iasă din RKozak.
2. "Limba rusă de stat", "federalizare", "război (ambele tabere)", "vin rușii (da, acei care încă n-au plecat din Tighina)", "15000 de ceceni" sînt doar sperietori. Nu am cedat sub Voronin, nu vom ceda nici acum.
Interesant e că astfel de sperietori vin de la tMS și mass-media ei care ani de zile ziceau "fără geopolitică!", "nu dezbinați poporul!"...
3. "Integrarea UE": nu se schimbă nimic, a spus-o și ambasadorul UE Mažeiks și AS. Dacă nu mă credeți, vă amintesc că "vectorul european" a fost lansat încă din 2005, de Voronin. Oricum, e un proces foarte lung (zeci de ani) și depinde de războiul din Ucraina.
Iar dacă aceste argumente nu vă conving, vă puteți liniști cu faptul că referendumul ar fi decis că "cursul e ireversibil"? Sau nu mai aveți încredere în moftul tMS?
4. "Deschidere internațională" (cum spune propaganda PAS): da, cu AS vor fi mai puține vizite internaționale și mai puțini bani pentru ONG-uri. Perfect!
Căci de la așa de "multă deschidere" investițiile în economia reală a RMoldova au scăzut sub tMS!
Exemplul flagrant e închirierea a cîtorva tarabe de la aeroport. Regimul tMS caută "investitor strategic" pe cînd orice butic de la orice mall s-ar descurca.
Zeci de "oameni de stat" mimează lupta cu Șor la aeroport, în loc de a concesiona alte aeroporturi (Bălți, Mărculești, Cahul) unor investitori adevărați. Apropo, în Moldova sînt aeroporturi la Iași, Suceava, Bacău. Sau tMS așteaptă "ca Rusia să aducă pacea pe Nistru" pentru a deschide aeroportul Tiraspol partenerilor săi Krasnoselski/Gușan (care sînt liberi, n-au sancțiuni)?
Pînă acum avem: dezavantaj tMS pentru "moldovenism european", egalitate geopolitică.
Îndemnul meu: nu vă lăsați exploatați de frici și emoții (induse cinic de propaganda statalistă), gîndiți rațional.

PAS vede sute de mii de voturi, funcționari și structuri cumpărate. Da, statul RMoldova e putred.
Dizolvați-l în România!
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
Dizolvați-l în România!
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍2❤1
Ieri încă-actuala a spus că e curajoasă.
Lauda de sine, nu miroase a bine. Strămoșii noștri corect "puneau diagnoza" (e expresia unui regretat prieten, nu o pot schimba).
Ce fapt curajos ar fi făcut trădătoarea Maia Sandu? Ca Trump, a dat dovadă de curaj fizic după un atentat? Parcă nu, Andrei Năstase zice că "mercurul" ei a fost fals. Cam la fel și atentatele cu ceceni, sîrbi și Wagner...
Da, actuala a fost curajoasă să se alieze cu Dodon sub oblăduirea lui Kozak în 2019. Dar rezultatul a fost dezastruos, și azi sîntem într-o Republică Kozak care "respectă interesele Moscovei": statalitate (ne-Unire), neutralitate (fără NATO dar cu trupe ruse), menținerea/ne-blocarea entității transnistrene, CSI...
Altceva?
Nu se pune "Codruț care uneori mușcă", "în Franța a mîncat scoici de mare crude" sau "a ajuns în satul Fundurii Vechi".

👍1
Imaginea din postarea precedentă nu e întîmplător din Newsweek România. Proprietarul e Marius Bostan, fost ministru din zona PNL, cu contracte grase cu statul român în informatică.
A fost colaborator cu Securitatea (cea veche și veșnic vie), cu verdict CNSAS, numele de cod fiind "Vasilescu".
Pentru Bostan lucrează trollul "Costin Andrieș" (Costin Apostol pe numele său) care recent a publicat că aș fi "agent infiltrat printre unioniști", alături de Marcela Țuscă și Vlad Bilețchi. Probabil din cauza criticii aduse moftului/referendumului trădătoarei Maia Sandu.
Deseori pentru Bostan intervine fostul ministru din RMoldova Anatol Șalaru (probabil e și stipendiat) cu idei puține și una fixă "cei care critică guvernele din România și RMoldova sînt agenți ruși".
Am mai scris: agenții văd alți agenți în toți cei cărora nu le raportează sau nu-i cunosc. Defectul meseriei. Ca și a celei cu prăjina. Da, erau înțelepți strămoșii noștri.
Eu nu-s supărat pe idioți utili care au crezut, apreciat și distribuit acea prostie. Sînt supărat doar că trollul a scris "Călmățui" în loc de Calmațui.

#însemnare dumincă 27 octombrie 2024
Alegerile prezidențiale turul 2, de ce AS, partea 3
Motto: "Sub umbra unui stejar nu poate crește decît iarbă", Constantin Brâncuși.
1. Politic. Alegerile prezidențiale. Unioniști nu au candidat în turul 2, în mod normal nu-i privesc și aceste alegeri nu-s foarte importante.
Dacă trădătoarea Maia Sandu (tMS) rămîne în funcție, totul va fi la fel și unioniștii vor fi în continuare marginalizați Și stigmatizați. Și atunci vom fi în continuare întrebați sarcastic "dacă pretindeți a fi mulți, de ce nu sînteți reprezentați?".
Cu un președinte Alexandr Stoianoglo (AS) vom putea eventual "strînge rîndurile" pentru a crea o alternativă unionistă credibilă.
2. Parlamentarele. Totuși, aceste alegeri prezidențiale sînt privite de către toți actorii politici drept o etapă pregătitoare pentru viitoarele alegeri parlamentare. La fel trebuie să privească și unioniștii, la rece și fără emoții.
3. Dacă tMS cîștigă, PAS va continua politica actuală de distrugere a celor pro-Vest, de a pîrjoli terenul. Pentru ca să rămînă doar ei, actualii lor parteneri politici socialiști (PAS en în alianță cu Dodon în vreo 10 raioane) și "sperietoarea Șor".
Da, "lupta crîncenă cu Șor" e mimată, de ani de zile pentru a speria cu "vin rușii" (care niciodată n-au plecat). Și a eticheta drept "șorist vîndut" pe toți cei care nu se supun PAS. Sînt multe lucruri care probează asta (existența în continuare magazinelor MeriȘor, transferurile bănești ne-oprite, atitudinea non-combat a grupărilor Șor...). Sînt multe de spus la subiect, poate voi scrie mai detaliat.
Totuși, trebuie de remarcat că partidul-stat duce o luptă nemiloasă cu cei care nu intră în jocul lor politic sau pretind a fi independent. Din cauza asta ei l-au scos din cursă pe candidatul CUB Igor Munteanu, după ce i-au presat luni de zile.
4. Dacă tMS pierde. Pe scurt: PAS trece la faza descompunerii, apar oportunități pentru alții, inclusiv pentru unioniști.
În cazul unei pierderi, partidul-stat PAS se va clătina:
- vor începe probleme în intern pentru a căuta vinovații
- unii reprezentanți ai puterii vor pleca singuri
- cei mai odioși vor fi demiși
- o parte din oportuniștii vor căuta "variante" pentru a păstra schemele
- nu se poate exclude clacarea nervoasă a tMS, părăsirea RMoldova, și atunci evenimentele de mai sus vor fi amplificate mult.
Nu inventez nimic, aceste lucruri sînt valabile peste tot în lume.
O șansă și mai mare pentru unioniști va fi dacă PAS va fi convins/obligat să scoată pragul electoral (pentru a avea aliați ulteriori).
Pînă acum avem: dezavantaj tMS pentru "moldovenism european", egalitate geopolitică, dezavantaj tMS pentru lupta politică la alegerile parlamentare.
Stejarul îngălbenit statalist PAS trebuie distrus. Măcar și cu ajutorul altor stataliști.

👍7🤔3❤2😁1
Unii afirmă că votînd contra încă-actualei, "devenim dușmani ai...". Însă în turul doi eu nu văd prieteni.
Ca să fie clar: dușmanii unioniștilor sînt stataliștii care țin la creația lui Stalin din 1924 făcută pentru a submina România.
Unii dintre stataliști își spun pro-europeni, alții pro-ruși, alții pro-moldoveni însă toți șefii lor utilizează RMoldova (mai exact, o "mulg") pentru a avea o viață bună și bogată, pe care nu ar avea-o în România mărită (dar nici într-o URSS nouă).
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
Ca să fie clar: dușmanii unioniștilor sînt stataliștii care țin la creația lui Stalin din 1924 făcută pentru a submina România.
Unii dintre stataliști își spun pro-europeni, alții pro-ruși, alții pro-moldoveni însă toți șefii lor utilizează RMoldova (mai exact, o "mulg") pentru a avea o viață bună și bogată, pe care nu ar avea-o în România mărită (dar nici într-o URSS nouă).
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
❤3🤔3👍2😁1
Încă-actuala ne îndeamnă să salvăm "țara". Foarte lăudabilă pornire! Dar o salvăm de cine sau de ce?
De partenerii actuali (PSRM), de foștii (gen Năstase, Filat sau Șor), de vector (care e ireversibil), de tancuri rusești (pe care le alimentează cu motorină), de Kozak (cu care are înțelegeri "beton"), de geopolitică (care "nu contează"), de "hoții cu scheme de corupție despre care știu și copiii de la grădiniță" (Andronache e liber, Nichiforciuc are partid pro-european în alianțe locale cu PAS)...?
Poate trădătoarea Maia Sandu ne "salvează" de NATO și Unire (pe care norodu' nu le vrea)?
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
De partenerii actuali (PSRM), de foștii (gen Năstase, Filat sau Șor), de vector (care e ireversibil), de tancuri rusești (pe care le alimentează cu motorină), de Kozak (cu care are înțelegeri "beton"), de geopolitică (care "nu contează"), de "hoții cu scheme de corupție despre care știu și copiii de la grădiniță" (Andronache e liber, Nichiforciuc are partid pro-european în alianțe locale cu PAS)...?
Poate trădătoarea Maia Sandu ne "salvează" de NATO și Unire (pe care norodu' nu le vrea)?
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍5🤔3❤1
O reclamă pe Facebook: formația "moldovenească" BI-2 va avea un concert în Paris. Doar îmi re-amintește de prioritățile trădătoarei Maia Sandu: a dat cetățenia RMoldova acestor ruși (tuturor, ei individual neavînd vreo legătură locală).
Și nu i-a întors lui Băsescu cetățenia luată de Dodon!
🇷🇴 https://t.me/CalmatuiV
Și nu i-a întors lui Băsescu cetățenia luată de Dodon!
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🤬5
O procedură mai puțin cunoscută: dacă alegătorul nu se află în localitatea în care este înregistrat în lista de alegători, el poate vota în orice altă secție de votare. Pentru asta trebuie să ia "certificatul pentru drept de vot" în secția sa de bază.
Cu această ocazie am vizitat școala mea (nr. 2 din Ungheni) și pentru prima dată am văzut un birou de vot din interiorul RMoldova.

👍5